Vizită surpriză pentru Tibi Csik!

Alături de Mircea Bolba, principalul Olimpiei Tibi Csik își pregătea liniștit antrenamentul de ieri dimineață (n.r. joi) când în ușa vestiarului a apărut ca din senin fratele său, Levente Zsolt.

„În prima fază n-am fost atent și am vrut să-l întreb pe cine caută și dacă pot să-l ajut cu ceva, după care am realizat cine e”¦ De trei ani n-a mai fost acasă și nici nu mi-a spus nimic de această vizită fulger”, a spus Tibi care în glumă și-a întrebat fratele dacă e pregătit să joace sâmbătă cu CS U Craiova făcînd aluzie la suspendările fundașilor săi, Munteanu și Ene.

Levente-Zsolt Csik a plecat în Germania imediat după promovarea în Liga 1 a Olimpiei, în 1999, iar de atunci a evoluat chiar și în 2 Bundesliga pentru Dynamo Dresda. De cinci ani a agățat ghetele în cui și a absolvit o școală de fizioterapie iar acum e stabilit la Hanovra.

„Am venit doar pentru trei zile în țară și mă bucur că voi putea vedea acasă și un meci al Olimpiei. Sper să-i port noroc fratelui meu și să bată Craiova”, a spus Levente Csik care și-a revăzut și fostul antrenor, Gabi Both, cu care a promovat cu Olimpia în 1999 în Liga 1.

În România, Levente-Zsolt Csik a evoluat la Olimpia, FC Brașov și Dinamo București. Interesant a fost duelul din sezonul 95-96 dintre cei doi frați Csik, Levente evoluînd la Dinamo iar Tibi la Steaua.

Craiova a ajuns cu avionul
Altfel, Olimpia va întâlni sâmbătă, de la ora 11, acasă pe CSU Craiova. Oltenii au venit de ieri la Satu Mare și s-au cazat la Hotel Melody. Echipa doljeană se respectă însă. Fotbaliștii nu au călătorit 550 de km cu autocarul, ci au luat avionul de la București, acesta aterizând ieri (n.r. joi), în jurul orei 18.00, pe Aeroportul Satu Mare. Senzație, autocarul a călătorit gol și i-a așteptat la ieșirea din aeroport.

[Florin Mureșan/GNV]

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.