Victorie muncita dar meritata a fotbalistilor satmareni

Olimpia – Unirea Dej 3-2 (0-1)

Botos a inscris un super gol in meciul cu Unirea Dej

Sambata, Olimpia a jucat in cadrul etapei 24, pe teren propriu cu Unirea Dej, echipa pregatita de fostul antrenor al gruparii satmarene, Mircea Bolba. A fost un meci cu de toate, satmarenii fiind condusi pentru prima data pe teren propriu cu 2-0, insa au revenit au marcat doua goluri incredibile prin Zsiga si Botos, iar inspiratia antrenorilor prin introducerea lui Danila a fost din nou una prolifica, Olimpia invingand cu 3-2.

Olimpia a inceput timid meciul, abia in minutul 19 si-a creat prima ocazie, Marinas incercand o foarfeca, insa fara urmari pe tabela. In minutul 33 Petrean de la oaspeti a profitat de greseala din aparare a lui Mos si l-a executat cu sete pe Suta din cativa metri. Pana la pauza, Botos si Feier au incercat sa egaleze, dar suturile lor s-au dus pe langa poarta lui Szekely. Dupa pauza, in minutul 47 Unirea Dej si-a marit avantajul, noul intrat Ghita marcheaza dupa o centrare de pe stanga, profitand de neatentia fundasilor centrali. S-a vazut oarecum lipsa mijlocasilor centrali, Villand, suspendat si Micas, operat, pentru ca Mihai Pop a parut oarecu deficitar, acesta jucand mai mult ca mijlocas la inchidere si nu la creatie. Olimpia reduce din handicap prin Danila, care in minutul 57 primeste o minge in adancime, la marginea careului, dribleaza un fundas si trimite pe langa portar. Era 2-1 pentru Dej si spectatorii, circa 1500 se gandeau ca echipa “fanion” poate reveni.

S-a jucat la o singura poarta, in 5 minute satmarenii avand 6 lovituri de colt, Heil, Manu Muresan si Danila trecand de fiecare data aproape de gol, lovind chiar si bara. Botos loveste bara transversala dupa un sut de la 30 de metri, minutul 80. Peste doar un minut Zsiga reuseste o executie de exceptie, trimitand balonul in plasa din lovitura libera de la 25 de metri, pentru 2-2. Fostul coleg al lui Zsiga, Botos aduce victoria satmarenilor cu un sut napraznic de la 26 de metri, in minutul 83, sut la care Szekely a fost spectator. Danila incearca si el o foarfeca, in minutul 88, dar portarul retine. Ultima faza a apartinut oaspetilor, care in prelungiri, dupa o lovitura libera batuta in careul Olimpiei trimit spre vinclu, dar Suta se indinde si respinge in corner. O victorie frumoasa, dar muncita a satmarenilor, care se mentin la 5 puncte in spatele Coronei din Brasov, care a invins cu 2-0 CFR 2 Cluj. In etapa urmatoare, Olimpia se deplaseaza la Gloria 2 Bistrita.
* Olimpia: Suta – Mos, Muresan, Heil, Homorozan, Molnar (31 Gavrilescu), Mihai Pop (46 Danila), Botos, Zsiga, Feier (55 Marian Pop), Marinas (55 M. Muresan).
[Daniel Chiorean/IZ-SM]

Revenire spectaculoasă pentru galben-albaștri

Pe stadionul Olimpia a avut loc sambata cel mai spectaculos meci jucat acasă în acest retur de către fotbaliștii echipei fanion a județului. Unirea Dej a condus cu 2-0, după care băieții de la Olimpia au revenit în forță și au marcat 3 goluri, reușind să învingă.
Fotbaliștii Olimpiei s-au crezut câștigători încă dinainte de fluierul de start al arbitrului, începând lejer meciul. Mult mai pe fază, oaspeții au marcat în minutul 32, Rarel Petran profitând de o gravă eroare din careul nostru. La pauză scorul este de 1-0 în favoarea Unirii Dej.
Imediat după începerea celei de-a doua reprize, în minutul 47, Ghiță Dragoș de la Unirea înscrie din nou, astfel că scorul este de 2-0 pentru oaspeți. Antrenorul Tibi Csik schimbă tactica, trimite mai mulți jucători în ofensivă și încep să apară rezultatele. Ionuț Dănilă înscrie în minutul 56, Ervin Zsiga în minutul 79, iar în minutul 83 Alexandru Botoș șutează de la distanță și înscrie.
Meciul a fost unul spectaculos, între timp jucătorii Olimpiei mai lovind de două ori bara porții adverse. În minutul 91 a fost cât pe ce ca oaspeții să marcheze din nou, dar portarul Åžuta, foarte vigilent, a salvat situația.
În toate meciurile de pe teren propriu Olimpia a primit doar 2 goluri, la care se adaugă cele 2 de sîmbătă.
Antrenorul Tibi Csik a declarat că la pauză i-a încurajat pe jucători, spunându-le că ei au intrat în această situație și ei trebuie să se scoată.
Antrenorul Unirii Dej, sătmăreanul Mircea Bolba, i-a felicitat pe fotbaliștii Olimpiei pentru meci.
Olimpia: Șuta – Moș, Mureșan, Heil, Homorozan, Molnar (31 Gavrilescu), Mihai Pop (46 Dănilă), Botoș, Zsiga, Feier (55 Marian Pop), Marinaș (55 M. Mureșan).
[GNV]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
Susține echipa noastră cu o donație.Donează!
+ +