Unirea Tarlungeni – Olimpia Satu Mare 0-2
Meciul din etapa a 11-a din Liga a 2-a, dintre Unirea Tărlungeni și Olimpia Satu Mare, scor 0-2, a avut parte de momente tensionante în finalul jocului. Jucătorii gazdelor și-au pierdut firea după un fault la mijlocul terenului al oaspeților. Imediat a avut loc o încăierare între ambele tabere. Conform informațiilor ilfovsport.ro, centralul a eliminat câte doi jucători de la fiecare echipă, iar meciul a fost oprit la scorul de 0-2, în minutul 89. Arbitrii au părăsit terenul însoțiți de poliție.
Oficialii Olimpiei infirmă știrea ă ar avea jucători suspendați. ” Avem patru jucători avertizați după acest meci. Niciun eliminat. Am dominat clar jocul, ei n-au avut decât o jumătate de ocazie și de aici probabil frustrarea lor. Băieții au jucat foarte bine, cu agresivitate , e unul dintre cele mai bune meciuri ale Olimpiei de la promovarea în Liga a 2-a” a spus oficialul galben-albaștrilor.
Golurile au fost marcate de Onicaș minutul 50 și Munteanu min55. Brigada de arbitri a fost condusă de Cătălin Pană (București), fiind ajutat la cele două linii de Romică Bîrdeș (Argeș) și Florin Burlacu (Ialomița).
Echipele de start: Unirea Tărlungeni: Gudea – Ciortan, E. Nicu (cpt.), Burnea, Al. Mihai, Mbabi, Zaina, Braga, V. Mihai, Sin, Tigoianu Rezerve: I. Popescu – Nicolici, Gab. Lazăr, Alin Pătraşcu, I. Anghel, Alb. Voinea, C. Mihai Antrenor: Laurenţiu Tudor Olimpia Satu Mare: Anca Trip – Duruş, Heil, Mureșan Iuhas (cpt.), – Rus,Onicaş, Pană , Tudoran, D. Muntean,- Kanaloş Rezerve: Andr. Preda – Bura, Villand, Luduşan, Faur, Erdei, V. Pop Antrenor: Bogdan Andone
Meciul dintre Unirea Tărlungeni şi Olimpia Satu Mare, ce a contat pentru etapa a 11-a a Ligii 2, a avut parte de scene rar întâlnite pe terenurile primelor două ligi. Au fost minute bune de îmbrânceli şi lovituri cu pumnul, în toată regula. În minutul 75 s-a declanşat haosul, în urma unei faze în care Kanaloş a căzut la pământ. Supăraţi şi de faptul că erau conduşi cu 2-0, jucătorii echipei gazde s-au năpustit pe adversari, la propriu.
Scenele de luptă s-au întins pe două planuri, unul pe teren şi unul între băncile de rezerve. Arbitrii au intrat pe teren şi au încercat să-i despartă pe jucători, dar fără rezultat. Atunci au intervenit şi puţinii oameni de ordine prezenţi la meci, iar observatorul Marian Lumânare (Bucureşti) a coborât şi el din tribună printre pumni, îmbrânceli, alergături după adversar şi înjurături, pentru a încerca să calmeze spiritele.
Timp de 15 minute jocul a fost oprit, după care centralul Marian Pană (Bucureşti), depăşit total de situaţie, a decis ca jocul să se reia. Nu înainte de a elimina doi jucători de la gazde, pe decarul Vasile Mihai şi pe portarul Gudea.
”A fost un meci pe care noi l-am controlat în totalitate, în prima repriză ne-am creat trei-patru situaţii de gol, în condiţiile în care echipa gazdă nici măcar nu s-a apropiat de poartă. În repriza a doua am marcat de două ori, iar apoi a apărut acea busculadă şi ultimele 15 minute nu s-a prea jucat fotbal. A fost o agitaţie generală, nu ştiu exact ce s-a întâmplat la început şi de la ce a pornit. Eu n-am fost implicat în acea busculadă”, a spus, pentru Liga2.ro, antrenorul Olimpiei, Bogdan Andone.
Sursa: satumaresport.ro
Cateva filmari de la incaierarea ce s-a produs in timpul meciului le puteti vedea mai jos, insa va avertizam ca filmuletele contin in coloana sonora cuvinte vulgare.