Un meci cu trei penalty-uri
Olimpia II Satu Mare s-a impus nu fără emoții la Vetiș , scor 3-2 după un meci în care centralul careian, Dragoș Bogdan a acordat trei lovituri de la 11m.
Primul penalty a venit în minutul 27 după un henț la Batfalschi. A transformat Faur . Gazdele ies la joc și Negru ratează singur cu Fila în minutul 42. După pauză e rândul celor de la Vetiș să primească ușor un penalty la un duel Rus-Negru. Manu Mureșan egalează, 1-1 în minutul 55. Olimpia revine rapid și peste 120 de secunde centrarea lui Ciul e deviată nefericit de Țuțuraș în propria poartă, 1-2. Juniorii Olimpiei ratează trei situații rarisime prin Gulya, Ionescu și Ciul iar în minutul 70 Donca trimite, până la urmă, mingea în plasă pentru 1-3 după o gafă a portarului Miclea.
Jocul pare rezolvat, doar că în minutul 80 centralul readuce Vetișul la viață cu un nou penalty. Un henț inutil la Rus . Manu Mureșan transformă pentru 2-3!
Viitorul nu mai are putere pentru o nouă egalare și satelitul Olimpiei gestionează perfect finalul unui joc spectaculos”¦
Vetiș: Miclea – Boitor, Horvath, Țuțuraș, Batfalschi – Toma, Ursan, Moldovan, Istrate- Negru, Mureșan. Rezerve: Pop M., Nagy, Nagy Z., Nemeth, Kolocsay, Oros.
Olimpia II: Fila – Paul, Rus A, Faur, Ionescu – Ciul, Rus R, Donca, Asandului – Lukacs, Gulya. Rezerve: Anghel, Nyilvan, Pop A.
[GNV]