Tricolorul Alparea – FC Olimpia 0-0
Olimpia a jucat ieri un nou meci amical, cu Tricolorul Alparea, o echipă nou promovată în Liga III-a, care a trecut la baraj de Someșul Cărășeu. Meciul, disputat la Oradea, s-a încheiat fără goluri, cu un scor alb, 0-0.
In ciuda scorului, meciul a fost presărat cu destul de multe faze de poartă. Dar ineficacitatea atacanților a făcut ca tabela să rămână nemodificată. După cum ne-a spus secundul Lulu Dragomir, Olimpia a fost peste echipa gazdă, a dominat teritorial, a inițiat câteva contraatacuri periculoase și a avut 2-3 ocazii bune de a marca dar Feier și Dănilă n-au găsit drumul spre gol. Inainte de a vă prezenta echipa sătmăreană care a jucat la Alparea să precizăm că Tricolorul și Olimpia se vor întâlni la Satu Mare, pe 7 septembrie, în etapa a doua a campionatului. Dar iată care a fost formula cu care a început meciul Olimpia< Åžuta - Homorozan, Micaș, Iuhas, Glodean, Marian Pop, Mihai Pop, Botoș, Roatiș, Feier, Marianaș. După pauză au mai jucat Dănilă, Moș, Mureșan, Cosma, Silaghi, Hanus. După acest meci fotbaliștii sătmăreni vor fi liberi până luni când sunt programate două antrenamente iar la mijlocul săptămânii se va juca un nou meci de pregătire. La final vă mai furnizăm o informație. In Cupa României, Olimpia a trecut, fără joc, scor 3-0, de Bihorul Beiuș și s-a calificat în faza a patra a competiției, fază în care va întâlni o divizionara B
[Constantin Demian/IZ-SM]