Trei nume noi la Olimpia!

Olimpia a plecat ieri după amiază(n.r. luni) în cantonament la Băile 1 Mai, iar timp de o săptămână jucătorii vor avea parte de un program special cu accent pe pregătirea fizică.

În lot au apărut și trei nume noi, conducerea Olimpiei reușind să perfecteze chiar ieri dimineață transferul a trei jucători de la Unirea Dej. E vorba de mijlocașii Romario Rus și Darius Lucaci și atacantul Bogdan Faur.

“Sunt trei tineri jucători despre care avem referințe foarte bune. Cei trei au fost pregătiți o bună perioadă la Dej și de Mircea Bolba , așa că le cunoaștem bine calitățile”, a spus antrenorul Tibi Csik care speră ca cei trei să se integreze rapid în lot.

“De fapt au plecat patru jucători din lot, Marinaș, Moș, Molnar și Hanus, și au venit cei trei băieți de la Dej și fundașul Țoca de la Liberty. Sigur că mi-aș dori și un mijlocaș stânga mai ales că Zsiga încă nu e recuperat 100 % și nici nu a avut un randament foarte bun în tur “, a mai spus Tibi Csik pentru emisiunea Săptămâna sportivă de la Nord Vest TV.

Legat de programul din cantonament, antrenorul Olimpiei spune că acesta va fi axat doar pe acumulare și pregătire fizică, fără meciuri amicale.

“Anul trecut am avut o pregătire foarte bună de iarnă și ne-a mers foarte bine în retur. Sigur că mi-aș dori să repetăm povestea de anul trecut când am câștigat toate meciurile din retur deși sunt conștient că acum ne va fi mult mai greu. Tot ce-mi doresc e să terminăm în primele șase locuri din serie ” a mai declarat Tibi Csik.

Iată lotul care a făcut deplasarea la Băile 1 Mai:
Åžuta, Miron și Anca – portari, Mureșan, Muntean, Bălău, Sabău, Ene, Țoca, Iuhas, Gavrilescu, Micaș, Villand, Svartcopf, Roghină, Dragoș, Roatiș, Kinczel, D. Lemac, Bujor, Feier, Prodan , Zsiga, Rus, Faur și Lucaci jucători de câmp.

Echipa se va întoarce acasă pe 2 februarie iar apoi vor urma două deplasări de câte patru zile la Salonta pentru o serie de meciuri de verificare pe terenul sintetic Liberty!

Molnar și Marinaș au ajuns la FC Zalău

Înaintea plecării în cantonamentul de la Ocna Åžugatag, gruparea de la poalele Meseșului și-a acoperit posturile deficitare cu doi jucători de la divizionara secundă Olimpia Satu Mare. La FC Zalău au ajuns doi jucători cu experiență în Liga a II-a și Liga a III-a, este vorba de mijlocașul Cristian Molnar, dar și de atacantul Adrian Marinaș, cel care a evoluat pentru o scurtă perioadă și la Silvania Åžimleu. Inițial, la poalele Meseșului urma să ajungă și fundașul Flaviu Moș, tot de la Olimpia Satu Mare, dar pe ultima sută de metri, acesta a decis să plece la muncă în Danemarca.Cei doi s-au pregătit deja sub comanda antrenorului Călin Pop, iar în cursul zilei de azi vor pleca în cantonament la Ocna Åžugatag, acolo unde “alb-albaștrii” se vor pregăti până duminică, urmând a susține și o partidă de verificare cu liderul Ligii a IV-a Maramureș – Seria Nord – CSM Sighetu Marmației.

[Florin Mureșan/GNV]

Fotbaliștii sătmăreni au luat cu asalt Băile 1 Mai

26 de jucători se vor antrena o săptămână în stațiunea bihoreană

Luni, în jurul orei 15.00, delegația Olimpiei, a plecat cu autocarul spre stațiunea 1 Mai acolo unde fotbaliștii sătmăreni vor urma un program special de pregătire pentru sezonul de primăvară. Alături de cei trei antrenori, Tiberiu Csik, Mircea Bolba și Ovidiu Suciu, în autocar au urcat cei 23 de jucători pe care i-am prezentat și în numărul de luni al cotidianului plus alți trei tineri pe care antrenorii vor să-i aibă în pregătiri în această săptămână.
Iată lotul: Miron, Șuta, Anca (portari), Munteanu, Bălău, Èšoca, Ene, Fl.Mureșan, Sabău, Iuhas, Gavrilescu, Villand, Schwarckopf, Dragoș, Zsiga, Micaș, Kinczel, Roghină, Roatiș, Bujor, D.Lemac, Feier, Ciprian Prodan, Faur, Rus și Lucaci. Rus și Faur provin de la Unirea Dej în timp ce Lucaci a fost promovat de la juniorii Olimpiei.
Programul de pregătire va cuprinde două sau trei antrenamente zilnice, începând cu clasica înviorare de dimineață la care se vor adăuga ședințele de pregătire fizică și, în funcție de vreme, cele cu mingea. Sătmărenii nu vor sta multă vreme la 1 Mai, doar până duminică după care se vor întoarce acasă urmând ca mai apoi să meargă într-o altă locație, pentru câteva jocuri de pregătire.
Probabil că iubitorii fotbalului au remarcat că din colectivul de antrenori face parte și Mircea Bolba, un nume cu greutate în fotbalul sătmărean. Dar statul său este unul ambiguu în cadrul clubului. Bolba este antrenorul celei de a doua echipe a Olimpiei și a fost cooptat în colectivul de tehnicieni doar pentru acest cantonament. Asta pentru că secundul Lulu Dragomir urmează să plece cu juniorii la Ocna Șugatag iar la prima echipă, în perioada aceasta sunt necesari cel putin doi antrenori plus cel care se ocupă de portari, Ovidiu Suciu în cazul de față. Ce va fi mai departe? Deocamdată nu putem da un răspuns.
În ce privește meciurile de pregătire, acestea vor avea loc la începutul lunii februarie în minicantonamentul pe care Olimpia îl are programat la Salonta, oraș în care există un teren de dimensiuni normale acoperit cu gazon sintetic.
Astfel, Olimpia va întâlni pe Șoimii Pâncota (5 februarie), o echipă de Liga IV-a din Bihor (6 februarie), pe SC Bacău(6 februarie) și pe pe FC Zalău (8 februarie).
[Constantin Demian/IZ-SM]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
Susține echipa noastră cu o donație.Donează!
+ +