Tibi Csik: “Trebuie să muncim la relațiile de joc”

Antrenorul Olimpiei este de părere că locul actual din clasament este aproape de realitate

Cortina s-a tras peste Liga a II-a de fotbal. Chiar dacă inițial mai trebuiau să se joace două etape, cluburile din eșalonul secund au cerut Federației Române de Fotbal ca acestea să fie amânate pentru primăvara anului viitor. Jucătorii Olimpiei Satu Mare vor intra în vacanță abia de săptămână viitoare, iar până atunci fac zilnic antrenamente ușoare pe terenul sintetic de la Rania.
Sătmărenii ocupă locul 8 în clasamentul Seriei a 2-a din Liga a II-a de fotbal, după 14 etape de joc. Pentru afla cum a văzut evoluția echipei sale în prima parte a sezonului, am stat de vorbă cu antrenorul Tiberiu Csik. “La prima vedere, dacă e să ne uităm în clasament este mediocră spre călduță din toate punctele de vedere. Am început bine sezonul însă spre final au venit și două deplasari după care puteam să ne întoarcem acasă cu cel puțin un punct. Vorbesc aici de meciul de la Bistrița în care am pierdut pe final de meci, și de ultimul meci cu ASA”ˆTârgu Mureș pe care l-am dominat, însă un gol a făcut diferența. Pe viitor trebuie să fim mai atenți, să adunăm mai multe puncte. Pot să spun că locul actual din clasament nu este departe de realitate”, ne-a declarat Tiberiu Csik.
Întrebat care sunt puncte forte și la ce ar mai trebui să muncească echipa pentru un joc mai bun, același tehnician ne spune că “Mai trebuie să muncim la relațiile de joc, ne așteaptă meciuri foarte grele în continuare. Avem mulți dintre jucători care au venit la echipă la abia înainte de începerea sezonului, majoritatea dintre aceștia sunt titulari. În schimb mă bucură atitudinea lor, au multă voință și se dăruiesc la fiecare meci”.
În ceea ce privește eventualele transferuri, antrenorul sătmărean spune că deocamdată nu știe nimic, doar că este foarte mulțumit de jucătorii pe care-i are la dispoziție.
Lotul Olimpiei va continua să facă antrenamente ușoare, urmând ca săptămâna viitoare să ia o binemeritată vacanță. Se va reuni la mijlocul lunii ianuarie, după care întreaga echipă va merge în cantonament. Cu siguranță vor urma și câteva meciuri amicale.
Sezonul 2013-2014 al Ligii a II-a de fotbal va continua începând cu 1 martie 2014. Asta, dacă condițiile meteo și suprafețele de joc vor permite acest lucru.
Parcursul Olimpiei în cele 14 etape din Seria de Vest a Ligii a II-a
Locul 8 este poziția cea mai slabă pe care s-au clasat până acum sătmărenii
Având în vedere că Olimpia Satu Mare este o nou-promovată în Liga a II-a de fotbal, putem spune că parcursul până acum este unul acceptabil.
După 14 etape (11 din tur și 3 din retur) sătmărenii ocupă locul 8 în clasament cu 18 puncte (4 victorii, 6 egaluri și 4 înfrângeri). Obiectivul stabilit de conducerea clubului la începutul sezonului a fost unul de menținere în acest eșalon secund. Însă vom vedea cum va putea fi atins, dacă va putea fi atins. Olimpia își dorește să termine în primele șase clasate după cele 22 de etape (tur-retur), pentru a intra în play-off, situație în care sătmărenii și-ar asigura un loc în această competiție pentru sezonul următor.
Una peste alta, după încheierea sezonului de toamnă putem să aruncăm o privire peste parcursul sătmărenilor în cele 14 jocuri. Începutul Olimpiei a fost unul foarte bun, în etapa a 3-a se afla pe locul 3 iar până la runda a 9-a s-a menținut pe un loc de play-off. Au urmat însă înfrângerile, iar sătmărenii s-au distanțat ușor de prima parte a clasamentului, coborând pe 7 (etapa 9), iar mai apoi pe 8 unde a staționat 3 etape. După victoria cu Reșița (etapa 13), Olimpia a urcat o poziție pe 7, însă a încheiat sezonul de toamnă pe locul 8 după eșecul cu ASA Târgu Mureș.
Cea mai bună clasare – locul 3, cea mai slabă – locul 8 pe care-l ocupă și în prezent.
Vlad Bujor are cele mai multe goluri
Sătmărenii au înscris doar 12 goluri făcându-și o medie de aproape un gol pe meci, și au primit 13 goluri. Cele mai multe reușite le-a avut Bujor (3), urmat de Feier și Lemac care au înscris câte 2 goluri. Câte un gol au marcat Zsiga, Villand, Ene și Dragoș, iar aici menționăm că Olimpia a beneficiat de un autogol marcat de jucătorul Neagu de la UTA Arad, în etapa a 4-a.
Pe locul 3 la media de spectatori
Olimpia Satu Mare s-a aflat pe primul loc multe etape, asta în ceea ce privește media de spectatori de acasă. În prezent se află pe poziția a 3-a cu o medie de 3.033 de spectatori pe meci. Sătmărenii au jucat 6 partide acasă și 8 în deplasare.
Cei mai mulți suporteri sătmăreni au venit la stadion în prima etapă a sezonului când Olimpia a jucat cu FCU Craiova (6.000 de spectatori).
Media cea mai bună din Seria a 2-a o are CSU Craiova (5.786 de spectatori), echipă care a avut și meciul cu cea mai mare audiență: CSU Craiova – FCU Craiova – 20.500 de spectatori în etapa a 13-a.
[Ionuț Blăjean/IZ-SM]

Tibi Csik: “Am vrea să începem pregătirile pe 10 ianuarie!”

Chiar dacă oficial sezonul s-a încheiat după meciul de sâmbătă de la Târgu Mureș, jucătorii Olimpiei au mai efectuat câteva antrenamente de întreținere și în această săptămână.

Antrenorul Tibi Csik spune că după ședința de pregătire de azi(n.r. vineri) se va decide dacă jucătorii vor intra efectiv în vacanță, iar data reunirii lotului ar putea fi 10 ianuarie. “Depinde și de vreme , eu mi-aș dori să putem începe în jurul datei de 10 ianuarie pentru a putea face o pregătire foarte bună. Mai sînt de jucat opt meciuri din sezonul regulat și eu cred că putem termina campionatul în zona play off-ului”, ne-a spus Tibi Csik care e convins că și în prima parte a campionatului Olimpia putea strânge mai multe puncte.

Am jucat bine la ASA și din păcate n-am luat niciun punct. Apoi mai e remiza cu Motru, unde am ratat ocazia unei victorii. Sigur mai e și meciul pierdut în prelungiri la Bistrița”¦Dacă le adunam pe toate acum am fi clar mai aproape de podium” a mai spus Csik . Acesta a ținut să le mulțumească suporterilor pentru sprijin . ” Am avut o medie foarte bună de spectatori, mai ales acasă. Sper că nu i-am dezamăgit și că de la primăvară vor reveni alături de băieți. ” a mai adăugat tehnicianul Olimpiei.

Olimpia a încheiat sezonul de toamnă pe locul opt cu 18 puncte. La două puncte în urma celor de la Metalul Reșița, echipă ce se află pe ultimul loc de play-off.

Galben-albaștrii au jucat șase partide pe teren propriu reușind să câștige trei iar trei meciuri s-au încheiat la egalitate. În schimb în deplasare trupa lui Csik a avut opt meciuri din care a cîștigat unul, la Arad, și a remizat la Slatina, Reșița și FC U Craiova. Patru înfrîngeri stau în dreptul echipei noastre, cea mai drastică, 0-3 la Râmnicu Vâlcea.

Interesant e că într-un clasament al echipelor din zona play-out-ului, Olimpia are nouă puncte.Tot nouă puncte au strâns elevii lui Csik și din duelurile cu primele șase clasate!
Le dorim vacanță plăcută jucătorilor și antrenorilor de la Olimpia”¦ Cu siguranță însă că iubitorii fotbalului îi vor putea revedea pe galben-albaștri și la tradiționalele deja turnee de fotbal în sală ce vor avea loc la final de an în Satu Mare”¦
[Florin Mureșan/GNV]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
Susține echipa noastră cu o donație.Donează!
+ +