Somesul Oar pierde primul loc in seria B in urma contestatiilor
Victoria Carei si Frohlich Foieni au avut castig de cauza, iar careienii au devenit lideri
Incepand din acest an, la fiecare final de editie a campionatului Ligii a IV-a, AJF-ul face o conferinta de presa in care prezinta oficial clasamentele si programul finalei campionatului si a meciului de baraj pentru Liga a III-a.
Insa de aceasta data, presedintele AJF, :tefan Szilagyi si vicepresedintele Zoltan Pataki au dorit sa clarifice doua contestatii foarte importante. Acestea au fost facute de Victoria Carei si Frohlich Foieni, in ceea ce priveste dreptul de joc a doi fotbalisti de la Oar, Janos Kirner si Alexandru Botos. Contestatarii au adus dovezi clare ca ambii jucatori figureaza in evidenta echipei maghiare Nyirmada ISE. Mai mult, AJF ne-a pus la dispozitie o adresa catre FRF, in care presedintele Somesului Oar, Zsolt Maiorciac, preciza ca jucatorul Janos Kirner este liber sa plece in strainatate.
Insa din retur acesta s-a intor la Oar, dar nu legal, pentru ca la FRF nu s-a eliberat acceptul pentru transferarea inapoi in Romania. La fel s-a intamplat si in cazul celuilalt jucator, Alexandru Botos, asa ca, membrii Comisiei de Competitii si Disciplina au luat hotararea corecta, conform regulamentului.
Ambele jocuri la care s-a facut contestatie au fost pierdute de cei din Oar cu 3-0. Ceea ce inseamna ca Victoria Carei va juca sambata finala campionatului, de la ora 18.00, pe stadionul Olimpia, in compania celor de la Gama Homoroade.
FRF a si trimis o adresa in care se arata data la care cei doi au fost transferati in Ungaria, Kirner in 5 august 2008, iar Botos pe 14 august 2009. Insa nu au in evidenta faptul ca acestia doi s-au transferat inapoi, deoarece nu dispune de “cartea verde” a fotbalistilor, ceea ce intareste si mai mult decizia Comisiei AJF.
Pana miercuri, la ora 18.00 s-a putut face apel la decizia mai sus mentionata, iar astazi, Comisia de Apel ar urma sa analizeze situatia, daca apelul a fost facut.
In alta ordine de idei, finala juniorilor se va juca in deschiderea marii finale, sambata, pe Olimpia la 15.30. Pe 8 iunie sunt anuntate semifinalele Cupei Romaniei – faza judeteana, Carei – Negresti (15.30), Oar – Cauas (18.00), urmand ca finala sa se joace pe 11 sau 12 iunie.
[Daniel Chiorean/IZ-SM]