Somesul a batut pe FC Olimpia cu 1-0
Lume multa (circa 3.000 de spectatori), atmosfera placuta, vreme buna, teren bun – acestea au fost conditiile in care s-a desfasurarat meciul de ieri dintre Somesul si Olimpia. In concluzie, conditii propice pentru a vedea un meci placut, un derby adevarat. Numai ca meciul nu prea a semanat a derby, lipsindu-i acea scanteie sau incrancenare din meciurile de odinioara dintre Olimpia si Somesul.
Jocul a inceput in nota de dominare a gazdelor, care in prima jumatate de ora au avut doua bune ocazii. Mai intai Dragos (min. 19) a trimis cu capul de la 4 metri, dar Dragomir a respins de pe linia portii, dupa care, in minutul 30, Petcut a sutat in bara de la 35 de metri. Repriza s-a incheiat cu o mare ratare a lui M. Pop, sut de la 10 metri, parat de Moldovan.
In partea a doua, in minutul 55, Salaman a trimis balonul in plasa Somesului, dar arbitrul n-a validat golul, pentru un fault imaginar la portarul Suciu.
Dupa aceasta faza, jucatorii Somesului apasa pe accelerator si in minutul 65 deschid scorul. Marian Pop a sutat in bara, balonul a revenit la Salagean, care a marcat apoi cu un vole la coltul lung.
Pana la final nu s-a mai intamplat nimic notabil, meciul incheindu-se cu victoria meritata a Somesului. Usurata si de absenta din teren si de pe banca a lui Florin Fabian. Cica acestuia i s-a imbolnavit sotia si a plecat cu ea urgent in Ungaria. Gurile rele spun insa cu totul altceva.
* Somesul: Suciu – Micas, Crisan, Gardos, Iuhas, Salagean, Varga, Gavrus, Petcut (80 Barbu-loviciu), Pop, Dragos (89 Ludescher).
* Olimpia: Moldovan – Teger, Szabo, Batin, Swarckopf, Dragomir, A. Paul, Tempfli, Salaman (85 Chiorean), Mihovici, Shannat (71 V.Pop).
[Informatia zilei]