Scrisoare deschisa a Voluntarilor Olimpiști către Răzvan Burleanu

Stimate domnule Burleanu,

Ne adresăm dumneavoastră în numele Asociației Voluntarilor Olimpiști, și al unei părți importante a suporterilor echipei de fotbal Olimpia Satu Mare.

Am aflat de curând că urmează să vizitați județul nostru cu scopul de a găsi soluții pentru revigorarea echipelor de tradiție, implicit a Olimpiei Satu Mare. Din informațiile pe care le avem , este vorba despre secția de fotbal a Clubului Sportiv Municipal care a decis să numească această secție Olimpia. Trecând peste faptul că tradiția CSM este exclusiv pe alte domenii sportive, anume baschet, scrimă sau handbal, considerăm că a încerca să redresezi un club mort folosind aceleași metode prin care a fost falimentat este de domeniul absurdului. Adăugând la aceasta faptul că suporterii ideii de Olimpia sunt deja grupați într-o formă de organizare legală și nu doresc să se asocieze sau să adere la construcția pe care am auzit că doriți să o sprijiniți, considerăm că eventualul dumneavoastră demers este cel puțin greșit îndreptat.
Ideea de echipă de tradiție presupune, din punctul nostru de vedere, respectarea cu sființenie a unor principii de sportivitate, integritate, loialitate și legalitate. Sărirea unor etape cum ar fi promovarea directă în eșaloane superioare altfel decât pe cale sportivă sau acceptarea unor altfel de beneficii încalcă grav aceste principii. Considerăm că rolul FRF și al președintelui acesteia nu este acela de a împărți locuri în diverse divizii unor primării sau cluburi subordonate acestora pe baza unor amiciții, ci acela, ca atunci când apare un club construit cu adevărat pentru perpetuarea numelui unei echipe de tradiție, de a asigura cadrul organizatoric pentru desfășurarea activității și acela ca atunci când cluburile nou înființate deranjează anumite interese mai mici sau mai mari să ia măsurile necesare pentru ca regulamentele să fie respectate. Considerăm inoportună înființarea cluburilor conduse politic nu atât din cauza istoriei recente cât prin prisma faptului că o conducere politică, oricât de bună, bine intenționată sau de transparentă ar fi, are ciclul de viață limitat în funcție de ciclurile electorale. Pe de altă parte considerăm că adevărata continuitate a unui club de fotbal este dată de către suporteri nu de politicieni sau alte persoane care s-au perindat de-a lungul timpului pe acolo. Suporterii sunt cei care doresc cu adevărat și total dezinteresat ca clubul lor să aibă rezultate și stabilitate. Se spune că o organizație este puternică abia atunci când în ea nu există persoane de neînlocuit. După cum puteți deduce, nu este cazul unui club condus de un număr restrâns de persoane care fac acest lucru ca pe o meserie nu din pasiune. Noi vedem clubul de fotbal ca pe o afacere doar prin prisma autofinanțării, de aceea în cadrul noului nostru club în afară de sportivi nu există persoane remunerate..
În concluzie, vă rugăm respectuos să nu vă implicați în denaturarea ideii de Olimpia în Satu Mare și să vă concentrați pe asigurarea cadrului organizatoric pentru un fotbal curat în județul nostru, având în vedere gravele probleme care există la ora actuală, cât și persoana actualului președinte AJF, persoană condamnată penal definitiv pentru activități economice ilicite și bănuită că a contribuit decisiv la desființarea clubului Olimpia 2010 .
Cu respect, Asociația Voluntarilor Olimpiști

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.