Satelitul vrea în Liga a 3-a

După ce a câștigat și cupa și campionatul în județ, Olimpia II Satu Mare vrea acum să promoveze și în Liga a 3-a.

Primul hop de trecut pentru elevii lui Mircea Bolba și Cristi Popa e în această după amiază când la Satu Mare se joacă prima manșă a barajului. Adversara galben-albaștrilor vine din județul vecin, Sălaj, e vorba de campioana Luceafărul Bălan , echipă antrenată de un fost jucător al Olimpiei din anii 90, Marius Pașca.

Întărită și cu jucători de la prima echipă, Olimpia II Satu Mare pornește clar cu prima șansă.

“Ca valoare și ca nivel de pregătire ar trebui să fim peste ei, dar vorbim de meciuri decisive aici unde orice amănunt poate conta. Sper să ne putem face jocul nostrum și să câștigăm la o diferență consistentă încă de sâmbătă” spune antrenorul Olimpiai II Satu Mare, Mircea Bolba.

Din păcate Olimpia II Satu Mare nu va putea conta pe Anca Trip, împrumutul poratrului expirând în această vară sau pe Bâgiu, unul dintre cei mai talentați atacanți de la club, acesta fiind plecat în vacanță. În schimb vor fi în teren de la prima echipă, Mureșan, Heil, Cadar, Russ au Faur, ultimii doi fiind chiar menajați o repriză în finala de cupă de miercuri de la Carei!

Antrenorul Marius Pașca de la Bălan este de părere că sătmărenii au un ușor avantaj, însă este convins că echipa sa va da totul pentru o promovare în Liga a III-a.

“Este munca de un an de zile care se va decide în cele două meciuri. La prima vedere dacă e să fim realiști și să luăm în calcul anumite aspecte, Olimpia II are un ușor avantaj. Dar sper să avem capacitate să gestionăm bine cele două meciuri și cu siguranță că echipa care va fi mai disciplinată și mai omogenă va avea câștig de cauză. Cei de la Olimpia fac antrenamente în fiecare zi și beneficiază și de aportul unor jucători de la prima echipă, dar și noi avem 4 – 5 jucători care au jucat în ligile superioare și au o anumită experiență. Ei pot să facă diferență. Pentru noi și un egal ar fi foarte bun la Satu Mare, dar sunt convins că promovarea se va juca până în ultimul minut al meciului de la Gâlgău. Nu ne facem probleme că ar putea fi un scor la meciul tur care să ne scoată din ecuația promovării. La Satu Mare nu vom juca defensiv și vom avea un cuvânt de spus”, a declarat Marius Pașca pentru sportul sălăjean.

Partida Olimpia II Satu Mare – Luceafărul Bălan va începe la ora 17,30 și se va juca pe stadionul Olimpia din Satu Mare.

Formații probabile
OLIMPIA II: Cherecheș- Paul C., Mureșan, Heil, Ciul- Gulya, Donca, Faur, Ionescu-Cadar, Pop P.
LUCEAFÄ‚RUL BÄ‚LAN: Marcel Petcu – Vlad Lazăr, Marius Rus, Bogdan Noje, Vlad Negrean, Flaviu barnutiu, Marius Haiduc, Toth Karoly, Maior Istvan, Andrei Teglaș și Mihai Bode.
[GNV]

Cu elanul tinereții, ambiție și dăruire, sătmărenii vor promovarea

FC Olimpia II – Luceafărul Bălan, sâmbătă de la ora 17.30

În premieră, barajul de promovare pentru Liga a III-a se dispută tur-retur și nu pe teren neutru cum eram obișnuiți. În urma câștigării campionatului județean de fotbal, FC Olimpia II este reprezentanta județului Satu Mare, și va întâlni campioana Sălajului, pe Luceafărul Bălan. Primul meci se va juca sâmbătă, pe stadionul Olimpia, de la ora 17.30.
Județul nostru n-a mai câștigat un baraj de promovare din 2011. Atunci, prima echipă de la Olimpia, promova după ce a trecut tot de o campioană a județului Sălaj, de Meseșul Treznea. Sătmărenii s-au impus atunci la pas cu 6-0, în componența echipei fiind și doi jucători pe care antrenorii Mircea Bolba și Cristi Popa se vor baza în dubla din 20 și 27 iunie. Este vorba de fundașii Florin Mureșan și Valter Heil. Tot de la echipa mare, îi vom mai putea urmări pe Gabriel Cădar și Bogdan Faur. În ceea ce-l privește pe Romario Rus, acesta nu este disponibil pentru meciul de sâmbătă. În rest, Olimpia II va încerca să promoveze cu jucători care au sub 20 de ani și care dispun de elanul tinereții. Lipsește golgheterul echipei, Horea Bîgiu, care nu s-a mai pregătit, și-a luat vacanță mai repede. Din câte ni s-a spus, este posibil ca el să nu se mai întoarcă, având în vedere că este bistrițean. “Åžansele sunt egale între cele două echipe. Noi, avem elanul tinereții, vrem să câștigăm acest baraj prin ambiție și dăruire. Sperăm să câștigăm prima manșă la o diferență mare, să nu avem probleme în retur”, ne-a declarat Mircea Bolba.
Despre Luceafărul Bălan putem să vă spunem că a câștigat detașat campionatul din Sălaj, la 23 de puncte față de locul 2. Echipa este antrenată de Marius Pașca, iar în lot sunt jucători de la grupele de republicani, din anii trecuți, iar pe lângă aceștia, au fost aduși și jucători cu experiență, care au jucat ani buni la FC Zalău. “Nu ne facem probleme că ar putea fi un scor la meciul tur care să ne scoată din ecuația promovării. La Satu Mare nu vom juca defensiv și vom avea un cuvânt de spus”, spune Marius Pașca pentru sportulsalajean.ro.
În lotul echipei sătmărene se află: Raul Cherecheș, Adrian Toduț – Paul Cristian, Florin Mureșan, Valter Heil, Adrian Ciul, Flaviu Ionescu, Bogdan Faur, Mircea Donca, Gabriel Cădar, Patrick Pop, Darius Lukacs, Mark Csik, Richard Gulya, David Tamaș, Raul Åžtef, Daniel Pop, Bogdan Griszhaber. Antrenori: Mircea Bolba și Cristi Popa.
Echipa probabilă a Luceafărului Bălan: Marcel Petcu – Vlad Lazăr, Marius Rus, Bogdan Noje, Vlad Negrean, Flaviu Bărnuțiu, Marius Haiduc, Karoly Toth, Istvan Maior, Andrei Teglaș și Mihai Bode. Antrenor: Marius Pașca.
Meciul va începe de la ora 17.30 și va fi arbitrat de: Marius Chioran la centru, Petrică Cîmpeanu și Doru Lucaciu la cele două margini. Toți sunt din Cluj-Napoca. Observatori sunt Dan Monea (Aiud) și Alexandru Terheș (Oradea). Returul se va juca în 27 iunie la Gâlgău.
Sătmărenii sunt așteptați într-un număr cât mai mare, să-i susțină pe tinerii fotbaliști sătmăreni.
[Ionuț Blăjean/IZ-SM]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
Susține echipa noastră cu o donație.Donează!
+ +