Sanctiuni pentru Olimpia din partea comisiei de disciplina a FRF

Ieri, în ședința Comisiei de disciplină și etică din cadrul Federației Române de Fotbal, printre dosarele aflate pe ordinea de zi s-a analizat și raportul de joc al meciului FC Olimpia Satu Mare – Luceafărul Oradea în care sătmărenii au încasat șapte cartonașe galbene, două roșii, iar antrenorul Andone a fost trimis în tribună.
Pentru pregătirea apărării antrenorului Andone Bogdan și a jucătorului Muntean Dumitru, clubul FC Olimpia 2010 Satu Mare a primit termen până în 14.09.2016.
Pentru eliminarea lui Pop Vasile, după ce a primit al doilea avertisment în cursul aceluiași joc, s-a hotărât suspendarea acestuia pentru o etapă și amendă 160 lei, iar în baza art. 78/a din RD clubul FC Olimpia 2010 Satu Mare suportă o penalitate sportivă de 570 lei.
În Regulamentul de disciplină al FRF la articolul 78 sunt sancționate cluburile pentru comportarea neregulamentară a echipei, iar Olimpia a fost amendată pentru: ”cinci jucători primesc cartonaş galben în acelaşi joc”:
”ABATERI ŞI SANCŢIUNI APLICABILE CLUBURILOR
Articolul 78 – Comportarea neregulamentară a echipei
Următoarele fapte constituie comportare neregulamentară a echipei şi se sancţionează cu penalitate sportivă, în funcţie de categoria competiţională:
a) când cinci jucători primesc cartonaş galben în acelaşi joc”;
 
Sursa: sportulsatmarean.ro

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
Susține echipa noastră cu o donație.Donează!
+ +