Sătmărenii au remizat în al doilea amical al iernii

FC Olimpia – ASU Politehnica 2-2 (2-1)

Meci egal între FC Olimpia și ASU Poltehnica Timișoara, rezultat înregistrat sâmbătă, în amicalul disputat pe sinteticul de la Salonta. Un egal echitabil, Olimpia având o primă repriză mai bună, cu multe ocazii de gol în timp ce timișorenii au controlat parțial partea a doua.

Politehnica a deschis scorul în minutul 20, prin Alexandru Bădăuță, care a profitat de indecizia centralilor sătmăreni și a marcat din careu, din situația de “singur cu portarul”. Olimpia revine rapid în joc și ratează trei mari ocazii prin Bîgiu, Villand și Heil. Formația sătmăreană a egalat în minutul 32, prin Takacs, care a marcat cu un șut din 12 metri. În minutul 42 același Takacs a executat execelent o lovitură de colț, iar Iuhas, a marcat cu o frumoasă lovitură de cap.

Și în partea a doua Olimpia a avut câteva ocazii de gol, prin Faur, Kanaloș, Mărkuș, dar cei care au marcat au fost timișorenii prin Tulcan (min. 62), șut la colț, de la 20 de metri. Cum până la final, în ciuda mai multor oportunități, nu s-a mai marcat, partida s-a încheiat la egalitate, 2-2.

Pe parcursul meciului antrenorul Tiberiu Csik a utilizat două echipe distincte. “Dar nu înseamnă că în prima repriză am folosit o așa zisă “formație de baz. Deocamdată suntem în căutarea unei formule de joc, nimic nu e stabilit” a precizat Csik. Vă prezentăm mai jos cele două formule de echipe testate de Tiberiu Csik.

Repriza I: Băican (30 Șuta) – Munteanu, Mureșan, Heil, Iuhas, Takacs. Onicaș, Villand, Bura, Bîgiu, Buhăescu.
Repriza II-a: Șuta – Ciul, Mark Csik, Tătaru, Brata, Ștef (Nemeș), Rus, Ianc, Kanaloș, Faur, Mărkuș.

Având mici prbleme de sănătate, Sălăgeanu, Lukacs și Cherecheș au fost menajați în acest joc. A jucat în schimb Ciprian Brata, ex-sătmăreanul fiind aproape de a semna, până la vară cu Olimpia. Ar fi un câștig important pentru formația sătmăreană.

Politehnica:
Repriza I: Rogojină – Birău, Bilia, Ugocian, Damian – Vucea, Giuricici, Rebenciuc, Èšugui – Peter, Bădăuță.
Repriza a II-a: Burtic – Contescu, Stefanovici, Gălan, Taub – Marin, D. Codrea, Stancu, Ghinescu – Sulea, Tulcan.

După acest meci, jucătorii sătmăreni s-au întors la 1 Mai unde după amiază, au efectuat un nou antrenament. Cantonamentul s-a încheiat duminică la prânz după ce, în cursul dimineții, sătmărenii au mai avut o ședință de pregătire de 90 de minute. Apoi, în cursul după amiezii delegația Olimpiei se întoarce la Satu Mare jucătorii fiind liberi până marți.

Altercații între “Peluza Sud” și președintele Băbuț

La meci a fost prezent un grup al galeriei formației sătmărene. Suporterii, cei grupați în “Peluza Sud” și-au încurajat echipa, dar au avut și câteva trimiteri acide îndreptate spre președintele Dan Băbuț. Atmosfera s-a încins, s-au schimbat câteva cuvinte grele, iar spiritele s-au liniștit cu greu. Un conflict care, iată, se acutizează. În detrimentul echipei zicem noi. Ideal ar fi ca părțile să-și dea mâna, să facă pace. Dacă se vrea.
[Constantin Demian/IZ-SM]

Remiză între Poli și Oli!

Olimpia Satu Mare a remizat sambata la Salonta, 2-2 în amicalul jucat în compania liderului din C4, ASU Poli Timișoara.

ASU Politehnica a deschis scorul în jocul cu Olimpia în minutul 20, prin Alexandru Bădăuță. Până la pauză însă, galben albaștrii au întors scorul, prin golurile lui Takacs și Iuhas, intrând în avantaj la cabine, 2-1. În partea a doua, timișorenii s-au prezentat mai bine, iar Flavius Tulcan a restabilit egalitatea, în minutul 65.Până la final în ciuda ocaziilor de la ambele porți, rezultatul nu s-a mai modificat.

Echipa a fost susținută de un grup de 12 suporteri de la Peluza Sud!

Olimpia a revenit duminică acasă din cantonamentul de la Băile 1 Mai.

Antrenorul Tibi Csik a folosit formule diferite de echipă în cele două reprize. Dacă Sălăgeanu și Lukacs nu au fost utilizați în acest joc din cauza unor probleme medicale în schimb în repriza secundă pe flancul stâng a apărut Ciprian Brata (ex -Botoșani)
Meciul a fost oficiat de o brigadă din Bihor, cu Rareș Vidican (Oradea) la centru, ajutat la cele două tușe de Rareș Lakatos (Oradea) și Iulius Timar (Marghita).
Olimpia repriza I: Șuta- Muntean, Mureșan, Heil, Iuhas- Takacs, Onicaș, Villand, Bura- Bîgiu, Buhăescu.
Olimpia repriza a II-a: Băican ( Cherecheș)- Ciul, Csik, Tătaru, Brata- Ștef( Nemeș), Rus, Kanalos, Ianc- Faur, Mărkuș.
Amicalele următoare ale Olimpiei:
03/02 – Cigand SE – Olimpia Satu Mare / stadion Sport utcai stadion din Nyirbator
06/02 – Diosgyor VTK – Olimpia Satu Mare / stadion Abaujszanto
10/02 – Luceafărul Oradea – Olimpia Satu Mare / stadionul Comunal Oradea
13/02 – Varda SE – Olimpia Satu Mare / stadion Varkert Kisvarda
20/02 – Olimpia Satu Mare – CS Oșorhei / stadion Olimpia
[GNV]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
Susține echipa noastră cu o donație.Donează!
+ +