Revanșă luată în fața Șoimilor! Pâncota- Olimpia 1-2

Olimpia a reușit ieri o nouă victorie în amicale, 2-1 la Pâncota în fața celor de la Șoimii. Este , se poate spune așa, o revanșă luată după înfrîngerea oarecum nemeritată suferită marți la Salonta în fața aceleiași echipe incomode din Pâncota. “Am jucat mai atent atît în faza de apărare cît și în atac. Sîntem mulțumiți de cum s-a mișcat echipa și putem spune că pentru momentul actual al pregătirilor suntem pe drumul bun” a declarat la finalul partidei antrenorul Olimpiei, Tibi Csik.

olimpia soimii

Pîncotanii au deschis scorul în minutul 33, când Huțanu (marcator și marți) a finalizat o acțiune frumoasă de atac. Replica a venit în primul minut al actului secund, când o nesincronizare Huțanu – Lengyel a produs o acțiune a adversarilor din care avea să rezulte un penalty egalizator, transformat de Iuhas 1-1. Iar în minutul 73, la o minge centrată în careul Șoimilor n-a intervenit niciun fundaș central și a rezultat al doilea gol al Olimpiei marcat de Dragos

Olimpia: Åžuta – Moș, Fl.Mureșan, Sabău, Iuhas, Gavrilescu, Villand, Roghină, Hanus, Dănilă, Feier/Glodean, Silaghi, Kinczel, Micaș, Marinaș, Dragoș

Șoimii- Bodea – Vițu, Lengyel, Nistor (60 Românu), Filaret – Pavel, Suciu (70 Mitu) – Huțanu (60 Uibariu), C. Rus (46 Burian, 64 Leucuța), Copil (72 Filimon) – A. Mihai.

“A fost angajament foarte bun, la fel ca și primul joc. Golul al doilea l-am primit contrar cursului jocului, am avut și bară, dar și alte ocazii create pe un teren greu. Am fost mul-țumit, în general, mai puțin de faptul că anumiți jucători nu se concentrează întotdeauna cum ar trebui și punem adversarii în avantaj prin greșelile noastre, nu prin jocul lor”, a relatat pentru sportarad, Dan Cuedan, antrenorul șoimilor.
Formația sătmăreană își încheie azi stagiul de pregătire de la Salonta cu un alt meci de pregătire, al șaselea în decurs de șase zile.

De la ora 11.00 FC Olimpia va întâlni pe Luceafărul Oradea, echipă de Liga a 2-a la care evoluează și sătmărenii Schwarzcopf și Munteanu.

Imediat după terminarea meciului de la Salonta, sătmărenii se vor deplasa la Timișoara la invitația conducerii ASU Politehnica, echipă care activează în Liga a V-a și cu care vor juca în nocturnă, de la ora 19.00. Iar apoi delegația Olimpiei se va întoarce acasă, la Satu Mare.
[Darius Matei/GNV]

Olimpia și-a luat revanșa, 2-1 cu Pâncota

Vineri s-a disputat meciul revanșă dintre FC Olimpia și Åžomii Pâncota. Meciul s-a jucat pe terenul echipei din Pâncota iar partida s-a încheiat cu scorul de 2-1 în favoarea echipei sătmărene.

În felul acesta Olimpia și-a luat revanșa după înfrângerea suferită în urmă cu trei zile, 0-2 la Salonta. Echipa gazdă a condus cu 1-0 la pauză, dar Olimpia a dominat partea a doua când a înscris de două ori prin Iuhas (min.47/11 m) și Gavrilescu (min.75).
* Olimpia: Åžuta – Moș, Fl.Mureșan, Sabău, Iuhas, Gavrilescu, Villand, Roghină, Hanus, Dănilă, Feier/Glodean, Silaghi, Kinczel, Micaș, Marinaș, Dragoș.
Formația sătmăreană își încheie sâmbătă stagiul de la Salonta cu un alt meci de pregătire, al șaselea în decurs de șase zile. În acest meci, care se va disputa cu începere de la ora 11.00 FC Olimpia va întâlni divizionara B, Luceafărul Oradea. Meciul cu Luceafărul nu va fi ultimul din această săptămână pentru că tot sâmbătă, formația sătmăreană va mai intra odată pe teren. Imediat după terminarea meciului de la Salonta, sătmărenii se vor îmbarca în autocar și se vor deplasa la Timișoara la invitația conducerii ASU Politehnica, echipă care activează în Liga a V-a și cu care vor juca în nocturnă, de la ora 19.00.
[Constantin Demian/IZ-SM]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
Susține echipa noastră cu o donație.Donează!
+ +