Remiză albă în deplasarea de la Orașu Nou

Olimpia Satu Mare a întâlnit azi, 13 aprilie 2022, in deplasare la Orașu Nou, echipa din localitate, Talna, într-un meci restant ce a contat pentru etapa a XII-a a ligii a IV-a Elite, Seria A.

Lulu Dragomir, antrenorul nostru, a început meciul în următoarea formulă: Alex Sugar – Alin Gombar, Alin Lung, Varga Markusz, Robert Chifor, Evran Akman, Jakab Martin, Mizsei Zoltan, Florin Palinceac, Raul Ștef, Srepler Erich
Rezerve: Vladut Duca – Claudiu Soproni, Omar Gonzalez, Antonio Gnandt, Ioan Rus, Darius Cărticicău, Kecskes Roger

De partea cealaltă antrenorul-jucător al celor de la Talna, Bogdan Faur, a trimis în teren următorul unsprezece: Daniel Miclea – Radu Zaharia, Bandula Raini, Casian Bere, Michel Fedorca, Bogdan Faur, Gabriel Macovei, Adrian Oros, Erde Sandor (cpt.), Marian Damian, Ioan Opriș
Rezerve: Balla Edward, Gavaller Armand, Cosmin Crainic, Racz Nicolae, Butę Janoș, Covaci Nandor, Dumitru Torz, Erdei Attila

Meciul a fost arbitrat la centru de către Kopriva Zsolt ajutat la cele doua margini de către Toth Krisztián și Claudiu Matei. Observator a fost Marcel Savaniu.

A fost un meci de care pe care, în care niciuna dintre echipe nu a vrut să lase nimic de la ea. Astfel prima repriză a aparținut Olimpiei care a dominat jocul având câteva ocazii la poarta celor din Talna. A doua repriză însă jocul a aparținut celor din Talna, a rămas cu un om în minus din minutul 55 când Gabriel Macovei a fost eliminat după ce a încasat al doilea galben. Talna s-a aparat bine pe doua linii, Olimpia nereușind să desfacă jocul pentru a face diferența pe tabela de marcaj.

Astfel Talna Orasu Nou – Olimpia Satu Mare s-a încheiat cu scorul de 0-0. In urma acestui rezultat cele doua formații rămân la egalitate de puncte, 29 însă Talna ocupa locul doi iar Olimpia locul trei diferența făcând-o golaverajul.

In ultima etapă a sezonului regulat Olimpia Satu Mare întâlnește acasă, sâmbătă, de la ora 12:30 pe Știința Beltiug.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.