
O legendă care a purtat Olimpia în suflet.
Cu adâncă durere în suflet, ne luăm rămas bun de la unul dintre cei mai loiali jucători ai fotbalului sătmărean. Iosif Bathory (1952 – 2026), omul pentru care culorile galben-albastre au reprezentat o a doua casă , a plecat să joace în echipa îngerilor.
A scris istorie pentru clubul nostru, fiind unul dintre titularii de neclintit în singura finală de Cupa României din palmaresul Olimpiei, memorabila partidă din 1978 împotriva Universității Craiova. Loialitatea sa față de culorile clubului a fost totală, parcurgând drumul de la juniori până în Divizia A ,trecând prin toate eșaloanele fotbalului românesc. Cu peste 120 de meciuri disputate în prima ligă exclusiv pentru Olimpia, a devenit un simbol al constanței, purtând cu onoare banderola de căpitan în ultimii săi patru ani de carieră.
Iosif Bathory a rămas fidel culorilor noastre într-o eră a fotbalului romantic, lăsând în urmă amintiri de neșters pe gazonul stadionului Olimpia.
Suntem alături de familia îndurerată și de toți cei care l-au cunoscut și l-au admirat. Amintirea sa va dăinui în inimile suporterilor din Satu Mare de pretutindeni.
Drum lin printre stele, Căpitane! Odihnește-te în pace, Iosif Bathory! ![]()
![]()
Sursa foto – Dincolodesport