Olimpia – UMT 0-1 (0-0)
Sub pamant SRL!
Greu de inteles ce s-a petrecut sambata in partida Olimpiei cu UMT-ul! Nici macar realizatorii celebrului serial SF nu ne-ar putea lamuri cum de-au ajuns din nou galben – albastrii sa tremure pentru un loc in Liga a III-a. Mai ales ca elevii lui Bolba veneau dupa un succes tonic la Ineu si aveau in fata o trupa de banateni treziti de la 4 dimineata ce au intrat pe teren dupa un drum lung de … 6 ore! Unde mai punem ca UMT-ul a venit la Satu Mare parca in vacanta, cu un lot de doar 14 jucatori! Si in aceste conditii Olimpia n-a reusit sa-si apropie victoria aducatoare de liniste la club. Jucatorii satmareni au parut mai degraba ca o gasca de baieti proaspat treziti din betie. Impiedicati si fara niciun chef de viata. Despre meci nu se pot spune prea multe… In prima repriza doar bara lui Batin din minutul 19 a mai dezmortit asistenta. La reluare, banatenii au prins curaj si profitand de bulevardul lasat liber de Mih si Teger n-au iertat in minutul 51. Atunci, Draghici a patruns nestingherit si l-a invins din 10 metri la coltul scurt pe visatorul Moldovan. Din pacate, Olimpia nu se trezeste la realitate. Sau nu poate s-o faca si se chinuie pe final sa obtina macar egalarea. Batin, penibil sambata, a irosit toate fazele fixe, Mihovici prea lent sau Puti, izolat in banda, n-au gasit solutii. Nici macar arbitrul nu ne-a dat o mana de ajutor refuzand sa acorde penalty la doua faze confuze in minutele 80 si 85! Si asa, Oli ajunge din nou la “-10” si e acum principala favorita la al patrulea loc ce-ar putea duce in Liga a IV-a. “Doar Cel de Sus ne mai poate ajuta. Voi merge la manastire. Parca suntem blestemati, nu mai inteleg nimic din ce se intampla la echipa”, a recunoscut si presedintele Catrinel Rat. S-ar putea ca rugaciunile sa-i fie ascultate, mai ales ca in ultima etapa Olimpia trebuie sa bata la Felix. O trupa la care preotul din Sanmartin e presedinte, iar cantorul e vicepresedinte. Revenit la echipa cu surle si trambite si numit “maestrul promovarilor”, Vasile Boudi e acum pe cale sa reuseasca o contraperformanta istorica. Aceea de a retrograda cu doua echipe intr-un singur sezon. Florenta Odoreu e deja retrasa, iar Oli… De cand a preluat ADP (Administratia Domeniului Public) stadionul, gazonul arata groaznic. “E cel mai prost gazon din Liga a III-a”, s-au plans si jucatorii, care nu de putine ori s-au trezit ca le sare mingea dintr-un smoc de iarba. In plus, din tribunele de la sectorul B au inceput sa rasara buruieni!
Olimpia – Moldovan – Tripon, Mih, Teger, Batin – Puti, Schwarzkopf, Florin Pop (`70 Chifor), Solomes (`76 Shannat) – Mihovici, Muresan.
UMT – Smaranda – Ieremia, Ozun, Mihai, Costescu – Sandru (`90 Roman), Steop, Marinescu, Chinezoni – Asoltanei, Draghici (`89 Dumitrascuta).
[Florin Muresan-GNV]