Olimpia Satu Mare s-a impus categoric în fata celor de la Recolta Dorolț

In cea de a XI-a etapa a ligii a IV-a Elite, seria A, Olimpia Satu Mare a întâlnit pe terenul din Orașu Nou pe Recolta Dorolț.

Antrenorul nostru, Ion Dragomir a început acest meci cu următorul unsprezece: Alex Șugar – Florin Palinceac, Alin Gombar, Varga Markus, Robert Chifor, Akman Evran, Kecskes Roger, Mizsei Zoltan, Jakab Martin, Raul Ștef, Srepler Erich (cpt.)
Rezerve: Vlăduț Duca – Claudiu Șoproni, Omar Gonzalez, Călin Turșuc, Ioan Rus, Gabriel Lipai, Darius Catricicău, Mizsei Tamas

De cealaltă parte, antrenorul Recoltei din Dorolț, Cosmin Iuhas, a aliniat următoarea formulă de start: Raul Cherecheș – Vincze Levente, Denis Cubaș, Vincze David, Răzvan Aspru, Lakatos Tibor, Cosmin Iuhas, Ioan Catalan, Ciprian Cireap, Meșter Nandor (cpt.), Dragoș Lăpuște
Rezerve: Rapolti Bela – Șimon Angelo, Gheorghe Solomeș, Szantai Szabolcs, Alin Caba, Flaviu Fechete, Ioan Băbuț, Leonardo Mândruț

Meciul a fost arbitrat la centru de catre Marius Chioran ajutat la cele doua margini de către Bazso Tamas și Mihai Hiticas, observator fiind Gherasim Alexandru.

Galben-albaștrii au început în forță meciul de la Orașu Nou si după primul sfert de oră tabela arăta scorul de 2-0 in favoarea lor, ambele goluri fiind semnate de Markus Varga. In minutul 21, Lakatos Tibor, de la Recolta Dorolț, a fost eliminat după ce a comis un fault grosolan asupra portarului Olimpiei, Alex Sugar. Scorul înregistrat pe tabela in minutul 15 avea să fie si scorul de la pauza meciului.

In cel de-al doilea mitan, Olimpia a reușit sa perforeze poarta Recoltei de încă trei ori, mai întâi prin Roger Kecskes, apoi prin Mizsei Zoltan în minutul 65, ca Erich Srepler să închidă tabela în minutul 84.

Astfel Olimpia Satu Mare – Recolta Dorolț s-a terminat cu scorul de 5-0.
Etapa următoare, Olimpia joaca în deplasare la Orașu Nou cu echipa din localitate, Talna.

In urma acestei victorii, Olimpia Satu Mare se apropie la un singur punct de Energia Negrești Oaș, având același număr de puncte cu Talna Orașu Nou, adică 25, dar cu un golaveraj mai slab, practic un gol diferență între cele doua. Astfel etapa următoare se anunță un meci interesant între Olimpia Satu Mare și Talna Orașu Nou.

Suporterii sătmăreni au însoțit echipa la meciul disputat la Orașu Nou încurajându-și favoriții din primul până în ultimul minut, iar la sfârșit au sărbătorit alături de jucători victoria categorică obținută în fața celor de la Recolta Dorolț.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
Susține echipa noastră cu o donație.Donează!
+ +