Olimpia Satu Mare – Poli Timisoara 0-2

După două succese consecutive, 1-0 acasă cu UTA și 1-0 în deplasare cu Pandurii, ne așteptam la mai mult de la Olimpia. De fapt așteptam cu toții o nouă victorie a Olimpiei Satu Mare. Din păcate am avut parte de un joc slab al formației sătmărene.

Ba chiar forte slab în unele momente încât cu greu am putea găsi în echipa Olimpiei doi jucători cărora să le acordăm note de trecere. Drept urmare Politehnica s-a impus meritat la Satu Mare, iar cele trei puncte au mers la Timișoara.

Primele 20 de minute ale meciului au fost destul de anoste, cu puține faze de poartă. Am putea consemna în această perioadă două șuturi ale oaspeților, ale lui Krausz și Bădăuță, ambele pe lângă poartă în timp Olimpia a avut un șut bun, prin D. Muntean (min. 23) din lovitură liberă, dar balonul a trecut la o palmă de stâlpul drept al porții timișorene. Apoi, în minutul 25 Politehnica a deschis scorul. Sorescu a scăpat pe contraatac, a ajuns până la linia de fund și, după ce i-a întors pe doi centrali sătmăreni, a centrat în spate, în mijlocul careului mare, până la Bădăuță care a marcat cu un șut sub transversală. În minutul 36 Olimpia ar fi putut egala, cei drept norocos, dar șutul-centrare al lui Duruș, a căzut pe bara transversală și a ieșit în aut. În minutul 39 jucătorii Olimpiei au cerut un penalty la balonul centrat de D. Muntean care l-a lovit pe Bilia în antebraţ, dar arbitru Unimătan nu a fluierat nimic. În minutul 43 Olivier Lusamba, liber la 6 metri, s-a trezit cu un balon în picioare, dar preluarea l-a trădat, iar mingea a sărit în brațele portarului din Timișoara.

După pauză timișorenii au fost cei care au condus ostilitățile în teren în timp ce jucătorii Olimpiei au părut obosiți, apatici, lipsiți de forță. Așa că ocaziile au lipsit în dreptul sătmărenilor. Nu și în dreptul Politehnicii care, după ce a ratat întâi prin Sorescu a marcat pentru 2-0 prin acealși jucător în minutul 58. Predescu a trimis o pasă printre fundașii centrali sătmăreni, prost poziționați, iar Sorescu a marcat cu un șut plasat, de la 14 metri, la colțul lung al porții lui F. Muntean. În minutul 69 Olimpia are, în sfârșit, primul șut pe poartă, dar a fost un șut slab, telefonat, pe centrul porții, al lui Lusamba. Acelaşi Lusamba a ratat cea mai mare ocazie a Olimpiei, în minutul 79 când a șutat, de la 6 metri, pe lângă buturi. Finalul este al timișorenilor care ratează prin Sorescu, șut din 3 metri le lângă și prin Staicu șut de la 10 metri peste poartă. În felul acesta, partida s-a încheiat cu 2-0 pentru Politehnica, iar antrenorul Bogdan Andone a plecat fericit de la Satu Mare după ce și-a învins fosta echipă.

Olimpia: Fl. Muntean – Duruş, Hlinca, Cr. Munteanu, Miholca (Copaci 58) – R. Rus, V. Pop, D. Muntean (cpt.), Achim (Villand 58) – Jurj (Cubaş 79), Lusamba. Rezerve neutilizate: Şuta – Bura, Szasz, Cocian. Antrenor: Zoltan Ritli.
Politehnica: Bozoancă – Motreanu, Bilia, Mera (cpt.), Taub – Krausz, Poparadu, Ignea – Predescu (Plămadă 75), Bădăuţă (Staicu 70), Sorescu (Giuricici 90). Antrenor: Bogdan Andone.

Sursa: Informatia Zilei

Leave a Reply