Olimpia Satu Mare la Congresul Supporters Direct Europe

Delegația Olimpiei Satu Mare a participat zilele acestea, alături de reprezentanții celor mai importante asociații ale suporterilor din Europa, la Congresul Supporters Direct Europe, ce a avut loc la Bruxelles și Beveren.

SD Europe este o organizație non-profit care răspunde nevoii unei implicări semnificative a suporterilor în conducerea cluburilor de fotbal și în dezvoltarea durabilă a jocului în ansamblu. Înființată în 2007, cu sprijinul UEFA, organizația sfătuiește/consiliază cluburile susținute de suporteri cu privire la structurile de proprietate și modul de organizare și colaborează cu organele de conducere ale fotbalului, ligi, confederații și instituții europene.

La eveniment au participat asociații din Belgia, Germania, Italia, Spania, Anglia, Olanda, Scoția, Irlanda, Rusia, Grecia, Danemarca, Suedia, Norvegia, Israel, Polonia, Elveția, Cipru, iar pe parcursul celor trei zile s-au dezbatut bunele practici dintre cluburi, noile politici UEFA şi s-a pus baza viitoarelor parteneriate între echipele participante.

Românii care au fost prezenți la Congres reprezintă două cluburi din România și unul din Polonia: Dinamo București, Olimpia Satu-Mare și Dragoons FC – Cracovia

Printre cluburile partenere ale SD Europe sunt Celtic Futbal Club, Standard de Liege, YB SK Beveren sau AFC Wimbledon.

Reprezentaţii clubului au în vedere acumularea de cunoştinţe şi formarea de parteneriate internaţionale pe termen lung pentru Olimpia. ”Singura modalitate prin care putem să creştem atât noi cât şi clubul este să învăţăm de la cei cu mai multă experință şi să fim ancoraţi la ce se întâmplă la nivel european’’, susţine unul dintre reprezentaţii clubului, prezent la acest eveniment

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.