Olimpia Satu Mare – FC Botoșani 3-2 (3-0)

Au marcat Lemac, Bujor și Villand

În amicalul de miercuri, disputat lângă Debrecen, Olimpia a obținut o victorie de prestigiu în fața echipei FC Botoșani, echipă clasată pe locul 12 în Liga I a României. Sătmărenii au avut o primă repriză excelentă pe care au dominat-o categoric reușind să înscrie de 3 ori în primele 25 de minute iar o dată balonul a fost șutat în bară.

Scorul a fost deschis în minutul 10 de Denis Lemac care a primit o pasă de la Gavrilescu și a șutat la colțul lung. A marcat apoi celălalt vârf de atac, Vlad Bujor în minutul 20, vole de la 18 metri, după o degajare lungă a lui Șuta.

În minutul 25 Villand a pus latul la o minge centrată e Dragoș și stabilit scorul primei reprize.

Debutul celei de a doua reprize a aparținut deasemenea sătmărenilor care au ratat două bune ocazii de gol. Dar botoșenenii au efectuat câteva schimbări, în teren intrând titularii din turul Ligii I. Așa că, în minutul 60 Hadnagy a redus din handicap iar Vasvari (min.70) a stabilt scorul final după ce a transformat un penalti. E drept, cei de la Botoșani puteau egala, dar șutul lui Hatnagy (min.86) a nimerit bara.

– FC Olimpia: Șuta – Munteanu, |oca, Ene, Iuhas – Gavrilescu, Villand, Schwarckopf, Dragoș – Bujor, Denis Lemac. Au mai jucat: Miron, Marinaș, Feier, Cipri Prodan. Bălău, ușor accidentat nu a jucat. Pe postul lui a jucat Bogdan Èšoca, un fundaș central în vârstă de 22 de ani provenit de la FC Bihor.

– FC Botoșani: Lazar – Jardan, Bordeanu, Plămadă, Acsinte – Danci – Vraciu, Vasvari, Vertelis – Cârjan/ Perianu – Patache, Poverlovici, Ursu, Bordeanu – Ghinga – Codoban, Vasvari, Puri, Fulop – Hadnagy.

Partida a fost arbitrată de Istvan Kovacs, purtătorul ecusonului FIFA din Carei aflându-se în pregătiri la Felix.
[Constantin Demian/IZ-SM]

Victorie împotriva unei echipe din Liga 1

Olimpia a reușit un prim succes în jocurile amicale din această iarnă.

Elevii lu Tibi Csik s-au impus cu 3-2 în fața echipei de liga 1, FC Botoșani. Partida jucată în Ungaria lângă Debrecen i-a avut în prima repriză în prim plan pe galben-albaștri care au reușit să se desprindă încă din primele 25 de minute la 3-0 prin reușitele lui Lemac, Villand și Bujor.

“Am făcut o primă repriză foarte bună , băieții s-au descurcat foarte bine în fața unui adversar de prima ligă iar pentru momentul actual al pregătirilor cred că arătăm destul de bine”, ne-a spus președintele Dan Băbuț. În mitanul secund, antrenorul Leo Grozavu de la FC Botoșani a schimbat aproape toata formula de echipa, lucru care s-a vazut si pe tabela de marcaj, unde in minutele 60 si 70 au punctat Hadnagy (lob frumos) si Vașvari (penalty). În plus moldovenii au avut si o bara prin acelasi Vașvari, care putea face 3-3. La final finanțatorul celor de la Botoșani ,Valeriu Iftime a criticat terenul de joc din Ungaria, unde s-a jucat partida. “Eu nu stiu ce fac cei de la mine de la club, dar terenul a fost cam modest, era cam asa de liga a 4-a de la noi, intr-o padure. Un gol (n.r. 3) l-am luat ca a sarit mingea aiurea si in plus era cam greu cu pasele. Bine totusi ca aici e cald si nu e zapada”, a precizat Iftime.

Olimpia- Șuta-Munteanu, Èšoca, Ene, Iuhas-Gavrilescu, Schwarzkopf, Villand, Dragoș-Lemac, Bujor. Au mai intrat Prodan, Marinaș, Miron.

Echipa a doua a Olimpiei a jucat aseară la Nyirbator un meci amical, rezultatul și amănunte de la acest meci în ediția de mâine a GNV.

Vineri, Olimpia va juca un nou amical, la Jucu cu formația locală de liga a 3-a, Unirea.
[GNV]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
Susține echipa noastră cu o donație.Donează!
+ +