Olimpia MCMXXI Satu Mare a câștigat Cupa României faza județeană

Duminica, 23 iunie 2019, Olimpia MCMXXI Satu Mare a întâlnit pe Talna Orasu Nou intr-un meci ce a contat pentru finala Cupei României, faza județeana. Meciul s-a disputat pe stadionul Someșul din Satu Mare cu începere de la ora 17:00 și a strâns în tribune aproximativ 300 de persoane.

Meciul a fost arbitrat de către o brigada din Oradea avându-l la centru pe Rareș Vidican ajutat la cele doua tuse de Ciprian Danșa și Alex Corb. Observatori au fost Constantin Por (arbitri) şi Zoltan Pataki (oc).

Pentru acest meciu Nelu Donca, a trimis în teren următorul unsprezece: Vladut Duca – Geo Filimon, Leonrad Nagy, Calin Tursuc, Bogdan Ile, Ioan Cuth, Razvan Vonet, Denis Chivari, George Lapusan, Erich Srepler, Florin Puti.

Rezerve: Adrian Crișan – Sergiu Pop, Mihai Marius, Lakatos Istvan, Mihaio Sician, Nagy Norbert, Patrick Mitrașca

Antrenorul Lucian Homorozan de la Talna Orasu Nou a inceput meciul in urmatoarea formula: Daniel Miclea – Radu Zaharia, Ioan Boje, Casian Bere, Lucian Homorozan, Zaszlati Florin, Kovacs Attila, Erdei Sandor, Denis FIlip, Rareș Demina, David Medve.

Rezerve: Michel Fedorca, George Botos, Alin Negru, Bute Janos, Denis Vasvari, Dumitru Torz, Alex Velea

In prima repriza au fost mai multe ocazii prin care se putea marca, la ambele porți însa scorul a fost deschis de către jucătorul galben-albaștrilor, Razvan Vonet, care a luat o acțiune pe cont propriu și după ce a driblat trei fundași adverși a șutat pe coltul lung deschizând astfel scorul. Era 1-0 pentru Olimpia MCMXXI Satu Mare, scor cu care avea sa se termine și prima repriza.

Repriza secunda a fost una dominata de cei din Talna Orasu Nou, oboseala punându-și amprenta pe jocul elevilor lui Nelu Donca, elevi ce au disputat ultimele șase meciuri din trei în trei zile. Astfel Talna Orasu Nou reușește sa egaleze prin Ioan Boje in minutul 76 și meciul se încheie cu scorul de 1-1.

Au urmat loviturile de departajare de la unsprezece metri unde toți executanții galben-albaștrilor, Florin Puți, Răzvan Vonet, Denis Chivari și Bogdan Ile, au executat impecabil iar portarul Vladut Duca a reușit sa pareze o lovitura iar alta a fost expediata peste poarta de către cei din Talna Orasu Nou.

Olimpia MCMXXI Satu Mare se impune la penalty-uri cu scorul de 4-2 și câștiga Cupa României, faza judeteana.

Astfel Olimpia MCMXXI Satu Mare încheie primul sezon de la înființare într-un mod impecabil, câștigând toate meciurile și doua trofee, Campionatul ligii a V-a și Cupa României (faza județeană).

Mesajul conducerii transmis imediat după meci a fost următorul:

Este un vis împlinit, un vis în care puțini au crezut dar astăzi cred tot mai mulți.De ani de zile nu am văzut o asemenea atmosferă la un meci disputat de o echipă de liga a 5 a. S-a cântat și încurajat 90 de minute plus. Jucătorii trebuie felicitati pentru modul în care au suportat un ritm infernal de cinci meciuri în două săptămâni. Dăruirea pe care au arătat-o de-a lungul anului le face cinste și îi înscrie în vechea și noua istorie a Olimpiei. Cupa României nu s-a încheiat, sperăm și promitem să ne străduim să ajungem cât mai departe pentru a reprezenta județul cum se cuvine în cea mai importantă competiție din istoria Olimpiei și a fotbalului sătmărean

#OlimpiaSuntemNoi
#FamiliaOlimpia
#ImpreunaScriemIstorie

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.