Olimpia II a pornit în urmărirea Oarului
Patru etape s-au scurs din primul sezon al Ligii a IV-a Elite. Singurele două formații cu victorii pe linie sunt Someșul Oar, liderul clasamentului, și FC”ˆOlimpia II”ˆSatu Mare, care a disputat până acum doar două partide.
Una dintre surprizele etapei s-a înregistrat la Vetiș, unde Viitorul a remizat scor 2-2 în fața Cetății din Ardud și a ratat șansa de a urca pe locul doi în clasament.”ˆLa meci nu am remarcat jucătorii cu nume pe care îi are echipa gazdă, ci pe Marius”ˆSas, un tânăr de 19 ani de la echipa vizitatoare, care are o medie incredibilă: șapte goluri în patru meciuri.
Acest tânăr a visat întotdeauna să ajungă fotbalist mare, dar greutățile vieții au făcut ca acesta să piardă trenul fotbalului mare. În plus, portarul oaspeților, Rică Pteancu, decanul de vârstă, a reușit câteva intervenții remarcabile în fața atacanților de la Vetiș. A fost un meci frumos, cu ocazii multe, s-a ratat incredibil, s-a trimis de câteva ori mingea în bară, dar la final rezultatul a fost unul echitabil.
Talna Orașu Nou se află pe locul doi și împarte același număr de puncte cu Turul Micula, cu un golaveraj inferior.
Gloria din Moftinu Mare rămâne singura echipă fără puncte acumulate în acest sezon, după înfrângerea suferită acasă în fața Turului din Micula.
Până acum Olimpia II merge ceas, cu două victorii la scor, ultima victimă fiind Voința”ˆDoba, de care elevii lui Mircea Bolba și Cristian”ˆPopa au trecut cu 6-0.
La final să mai spunem că doar partida dintre Luceafărul Decebal și Recolta Dorolț a fost singurul meci amânat din această etapă.
[Daniel Chiorean/GNV]
Echipa a doua a Olimpiei face scorul etapei în “Elite”
Sâmbătă și duminică s-a jucat cea de-a patra etapă din cadrul Ligii a IV-a “Elite”. O etapă în care nu s-au înregistrat prea mari suprize. Poate una ar fi cea de la Vetiș. După ce a bătut Orașu Nou în runda precedentă, Vetișul a remizat pe teren propriu în fața nou promovatei Cetate Ardud.
Un meci frumos am avut la Dorolț între Olimpia II și Voința Doba. Elevii lui Mircea Bolba au demonstrat că le curge ceva “sânge de fotbalist în vene”, antrenorul a demonstrat că se pricepe să-și strunească mânjii și așa că juniorii Olimpiei s-au impus la scor, 6-0. Numai că oaspeții au contestat dreptul de joc a lui Flaviu Ionescu, nepotul antrenorului de la Doba pe motiv că ar fi în stare de suspendare. Pe acest subiect, AS Voința ne-a trimis un comunicat de presă în care ne prezintă și extrase din regulament. Dar materialul fiind mult prea lung nu ne permitem să-l publicăm. Rămâne ca, Comisia de Disciplină să își spună în mod obiectiv cuvântul.
Someșul Oar continuă să conducă prima ligă din județul Satu Mare cu maxim de puncte. Are și un golaveraj de invidiat. Este echipa cu cele mai multe reușite, 21 la număr. Singura echipă fără puncte rămâne Moftinu Mare, iar partida dintre Luceafărul Decebal și Recolta Dorolț a fost amânată. Rezultate:
– Olimpia II – Doba 6-0
– Oar – Cămin 5-1
– Botiz – Beltiug 0-1
– Orașu Nou – Tășnad 4-1
– Vetiș – Ardud 2-2
– Moftinu Mare – Micula 0-3
– Decebal – Dorolț amânat
Urmează etapa a 5-a programată la sfârșitul acestei săptămâni, un duel interesant îl vom avea între Vetiș și Micula.
[Ionuț Blăjean/IZ-SM]