Olimpia – FC Hunedoara 1-0
FC Olimpia – FC Hunedoara 1-0 (0-0). Golul a fost marcat în prelungirile reprizei secunde
Olimpia a obținut victoria după îndelungi și mari eforturi. Åžansa i-a surâs formației sătmărene în prelungirile meciului când, un fundaș hunedorean a comis, din imprudență, henț iar arbitrul Unimătan a dictat lovitură de la 11 metri. Transformarea acestui penalti a adus trei puncte importante formației sătmărene.
Până la golul aducător de trei puncte jucătorii Olimpiei s-au chinuit realmente să spargă cele două ziduri ale hunedorenilor așezate în fața porții apărate de excelentul Dragotă. Sătmărenii au reușit extrem de rar să treacă de apărarea oaspeților pentru că au jucat lent, previzibil, crispați, apăsați de miza meciului. Din acest motiv ocaziile din prima repriză au fost puține, două la număr, ambele irosite de Feier. La prima ocazie, din minutul 5, Feier a șutat în diagonală, din careu, dar în blocajul unui apărător. Apoi, câteva minute mai târziu, după o centrare a lui Gavrilescu (cel mai activ și periculos jucător al Olimpiei) și o deviere a lui Kinczel, Feier a trimis cu capul, din 4 metri, sub transversală, dar portarul Dragotă a avut un reflex uimitor și a trimis în corner. Cam acestea au fost fazele notabile ale Olimpiei în prima repriză. De cealaltă parte oaspeții, veniți la Satu Mare pentru un 0-0, s-au apărat exact și au avut apariții rare, lipsite de periculozitate, în careul lui Åžuta.
În partea a doua jocul a fost și mai lent, mijlocașii sătmăreni s-au întrecut în pase greșite, iar cei doi atacanți, Feier și Kinczel, au fost mereu în contratimp cu colegii lor motiv pentru care au fost și schimbați. Abia de prin minutul 70 jocul Olimpiei a căpătat o oarecare consistență, presiunea exercitată, ritmicitatea și viteza crescută a atacurilor aducând și câtva ocazii bunicele. Dar șutul lui Marinaș s-a dus peste poartă, la fel și a lui Dragoș pentru ca același Dragoș să lufteze în careu în minutul 89. A venit apoi faza din minutul 92 când, după o centrare a lui Gavrilescu un fundaș hunedoarean a lovit mingea cu mâna iar arbitrul Unimătan a arătat punctul cu var iar Petrică Dragoș a tranformat cu multă siguranță penaltiul. De precizat că hențul a fost cât se poate de clar motiv pentru care niciun jucător al echipei hunedoarene nu a protestat.
Așa s-a scris istoria acestui meci care ne apropie la 4 puncte de formația hunedoreană dar nu mărește foarte mult șansele Olimpiei de a câștiga seria și promovarea. Dar putem spera.
* Olimpia: Åžuta – Moș (46 Marinaș), Mureșan, Iuhas, Glodean, Gavrilescu, Micaș, Villand (72 Dragoș), Hanus, Kinczel (83 Roatiș), Feier (66 Dănilă).
Rezultatele etapei
Seso C.Turzii – Sănătatea Cluj 1-2
Național Sebiș – CS Oșorhei 1-1
Åžoimii Pâncota – Jiul 3-0
FC Zalău – Unirea Dej 2-3
FCM Turda – Europa A.Iulia 1-4
Plimob Sighet a stat.
Clasament
1.FC Hunedoara 14 10 2 1 29-9 35
2.FC Olimpia 15 10 1 4 25-14 31
3.Unirea Dej 15 8 4 3 22-13 28
4.Pâncota 15 7 6 2 28-15 27
5.CS Oșorhei 14 8 2 4 22-15 26
6.FC Zalău 15 7 1 7 42-26 22
7.Sebiș 15 6 1 6 26-25 21
8.Seso C.Turzii 15 5 3 7 21-21 18
9.Sănătatea 15 4 3 8 23-25 18
10.Europa 15 4 5 6 16-21 17
11.Jiul 15 2 5 8 13-24 11 *
12.Plimob 14 3 0 11 12-35 9
13.FCM Turda 15 1 3 11 8-44 6
Etapa viitoare: Plimob – FC Olimpia, FC Hundoara – Sebiș, Sănătatea – FC Zalău, Oșorhei – FCM Turda, Alba Iulia – Seso, Dej – Jiul, Pâncota stă.
[Constantin Demian/IZ-SM]
Olimpia, victorie din penalty în ultimul minut în fața Hunedoarei!
Olimpia Satu Mare a disputat sâmbătă, pe teren propriu, meciul etapei a 16-a a Ligii a III-a, Seria V la fotbal, în compania liderului FC Hunedoara. “Galben-albaștrii” s-au impus în fața hunedorenilor în ultimul minut al jocului, iar tabela a indicat la final scorul de 1-0.
Sătmărenii au făcut un joc frumos, au dominat în mare parte și au pus mare presiune pe adversari. În prima parte a jocului, elevii tehnicienilor Tiberiu Csik și Lulu Dragomir au ratat câteva ocazii, Feier în minutul 16 a șutat în blocaj și tot Feier, după o centrare a lui Gavrilescu a trimis mingea cu capul, însă balonul a fost respins de portarul Dragota în corner.
În această primă repriză formația oaspete nu a pus deloc probleme Olimpiei și astfel, scorul la pauză a fost 0-0.
Odată cu începerea reprizei secunde, s-a produs și prima schimbare pentru Olimpia, în teren a intrat și Marinaș. Feier, Kinczel, Villand și Marinaș mai irosesc câteva ocazii, aceștia nu au nimerit cadrul porții și au trimis balonul pe lângă. Hunedorenii au rămas în 10 oameni în minutul 58 când Vișan a văzut și cel de-al doilea cartonaș galben.
Olimpia a început să domine din ce în ce mai mult, iar în minutul 92, fundașul hunedorean, Roiu a lovit mingea cu mâna în careu, iar arbitrul Unimătean a dictat penalti fără să mai stea pe gânduri. Petrică Dragoș a șutat foarte sigur pe el, l-a păcălit pe portarul Dragotă și a transformat penalti-ul care a adus Olimpiei cele trei puncte puse în joc și o mare fericire spectatorilor care au îndurat frigul pentru a vedea finalul acestei partide.
Cu această victorie, Olimpia Satu Mare s-a apropiat de Hunedoara la doar patru puncte, având acum 31.
Olimpia Satu Mare: Åžuta – Moș (46 Marinaș), Mureșan, Iuhas, Glodeanu – Gavrilescu, Micaș, Villand (71 Dragoș), Hanus – Kinczel (83 Roatiș), Feier (68 Dănilă). Antrenor: Tiberiu Csik
FC Hunedoara: Dragota – Dosan, Ambruș, Cuciula, Roiu – Cristian (83 Bier), Pepenar (77 Lintaru), Vișan, Vajda – Făgărășanu, Nicula (68 I. Radu). Antrenor: Marius Opric
[Veronica Hodas/ProSport]
Când norocul poartă tricou “galben-albastru”! Olimpia- FC Hunedoara 1-0 (0-0)
Elevii lui Csik câștigă în prelungiri printr-un penalty transformat de Petrică Dragoș
Olimpia a făcut în acest an cel mai important transfer “¦È˜i nu e vorba de niciun jucător, oficial ori antrenor, ci de elementul “¦NOROC! E clar că norocul , șansa sau “bulanul” cum îi zice președintele LPF, Mitică Dragomir, sînt de partea Olimpiei în retur, altfel cum s-ar putea explica victoriile obținute in extremis la Oradea cu CS Oșorhei și, sîmbătă, la Satu Mare cu FC Hunedoara. Victorii care îi mențin pe galben-albaștri în cursa pentru promovare”¦
La Oradea antrenorul Csik l-a trimis pe Marinaș în teren în minutul 85 și apoi acesta avea să înscrie golul victoriei, 3-2 cu Oșorhei.Totul în minutul 90!!!
Sîmbătă în derby-ul cu Hunedoara cînd nimeni nu se mai aștepta oaspeții aflați în 10 oameni cedează presiunii și fundașul Roiu pune mîna pe minge în careu. Penalty în minutul 90+2!!! “¦Petrică Dragoș intrat și el în partea a doua transformă impecabil și Olimpia se apropie la patru puncte de lider”¦
Iar de acum nu ne rămîne decît să sperăm că norocul nu se va opri aici pentru galben-albaștri”¦Ar trebui să urmeze acum alte două meciuri pierdute și apoi un egal al Hunedoarei și un parcurs perfect al elevilor lui Csik pentru o promovare miraculoasă!!! Ori să aflăm ca prin minune că FC Hunedoara nu îndeplinește condițiile de promovare și atunci din C5 s-ar putea ajunge în liga a 2-a și de pe locul doi”¦ E un scenariu și ăsta”¦Pentru norocoși”¦dar care după meciul de sîmbătă de pe Municipalul din Satu Mare poate prinde contur pînă la vară. HAI OLI!
Cît despre derby-ul de sîmbătă, Olimpia a fost clar echipa mai bună. A dominat a pus mereu presiune pe adversar și și-a creat cele mai mari ocazii de a marca”¦Feier (16), Marinaș( 47), Villand( 58) sau Kinczel (69) au irosit șansă după șansă spre disperarea suporterilor”¦În minutul 78 Vaida e lovit în mînă de un șut a lui Gavrilescu doar că centralul Unimătean le refuză gazdelor penalty-ul și acordă doar corner. Centralul din Zalău avea să se revanșeze în prelungiri cînd pe fondul presiunii gazdelor , fundașul Roiu pune mîna pe minge în careu. Penalty clar”¦Dragoș transformă și îi face fericiți pe cei 1000 de spectatori din tribune.
Cît despre oaspeți”¦putem spune că au scăpat ușor. Au refuzat fotbalul. S-au apărat supraaglomerat și nu au contat deloc în atac, unde de altfel i-au trimis pe juniorii Făgărășanu și Nicula. Iar cînd puțin îți dorești, puțin și realizezi”¦De remarcat doar buna organizare a jocului chiar și după eliminarea lui Vișan din minutul 57 și evoluția curajoasă a portarului Dragotă, și el junior obligatoriu!!! În rest Hunedoara e departe de pretențiile ligii secunde.
Atmosfera a fost una deosebită cu galeriile la înălțime. Hunedorenii foarte gălăgioși au aprins torțe și au aruncat cîteva petarde , în vreme ce Commandooli și Sezione ostile au fost parcă mai numeroase ca niciodat㔦
OLIMPIA- Șuta- Moș( 46 Marinaș), Mureșan, Iuhas, Glodeanu- Gavrilescu, Micaș, Villand( 71 Dragoș), Hanus-Kinczel( 83 Roatiș) Feier( 68 Dănilă).
FC Hunedoara- Dragota-Dosan, Ambruș, Cuciula, Roiu-Cristian( 83 Bier), Pepenar (77 Lintaru), Vișan, Vajda-Făgărășanu, Nicula(68 Radu I.)
Au arbitrat Paul Unimătean-Gero Szabo și Marius Balint. Observatori: Marcel Coraș și Zoltan Szekely.
În aceeași etapă:
FC Zalău-Unirea Dej 2-3. FCM Turda-Europa Alba Iulia 1-4, Sebiș-Oșorhei 1-1, SESO-Sănătatea Cluj 1-2, Jiul P-Pâncota 0-3 masa verde
Partida Olimpia -FC Hunedoara va putea fi urmărită în această seară de la ora 21,30 la Nord Vest TV în cadrul emisiunii Săptămâna sportivă!
[Darius Matei/GNV]