Olimpia – FC Brașov 1-1

Salvați de căpitanul Iuhas!

Olimpia a terminat la egalitate, 1-1 cu FC Brașov, golul sătmărenilor fiind marcat în prelungiri

Olimpia și-a continuat seria meciurilor cenușii, lipsite de orizont, de spectaculozitate, și a încheiat la egalitate meciul cu FC Brașov. Cum nici brașovenii nu au etalat un joc mai bun decât al Olimpiei, putem considera rezultatul echitabil.

Olimpia a început bine meciul dar șutul centrare a lui Villand (min. 8) a ocolit poarta. În replică, Ene a șutat în minutul 10 de la 8 metri, la colțul scurt dar :uta a fost la post. Cea mai mare ocazie a reprizei s-a petrecut în minutul 31 când, după un balon respins de Mutu, Villand a șutat de la 20 de metri, dar portarul Brașovului s-a arcuit și a respins de sub tranversală.

La zece minute de la reluare, brașovenii au avut un contraatac rapid. Codoban a pătruns în careu, lateral dreapta, iar Munteanu, în încercarea de a-l deposeda pe adversar, l-a agățat, lovitura de la 11 metri acordată corect a fost transformată de Ene.

Din dorința de a întoarce rezultatul, Tibi Csik mută rapid și introduce în teren oameni proaspeți, Sălăgeanu, Boștină și Rus. Numai că Sălăgeanu și-a arătat limitele, ne referim la pregătirea fizică, și nu prea s-a văzut în joc. Totuși, a avut o contribuție la golul egalizator, mingea centrată de el fiind întoarsă de Boștină în mijlocul careului de unde a fost trimisă de Iuhas în poartă. În rest, până la această fază, petrecută în prelungiri, atacurile formației sătmărene au fost sterile, fără orizont în timp ce oaspeții au avut 2-3 contraatacuri foarte periculoase.

Totuși, mai trebuie să consemnăm o ocazie a Olimpiei petrecută în minutul 83 când lovitura de cap a lui Tătaru a fost respinsă în transversală de portar.

– FC Olimpia: Șuta – Munteanu, Tătaru, Heil, Iuhas -Takacs(62 Rus), Chivari, Villand, Selagea(56 Sălăgeanu) – Faur (62 Boștină) Bîgiu.
– FC Brașov: Mutu – David, Hlinca, Puțanu, Perșu – V.Munteanu, Codoban(79 Avram), Poverlovici, Olteanu(80 Istrofor) -Ene(69 Rusu), Mareș.

Spectatori: 500

A arbitrat Adrian Ilie (Ploiești) ajutat de Ionel Dumitru (Ploiești) și Peter Jozsef (Sfântu Gheorghe).

Iar acum, în etapa următoare, urmează derby-ul cu FCM Baia Mare. Meci care se joacă, totuși, sâmbătă.

Rezultatele etapei a 11-a:
– Pâncota – Vâlcea 1-1
– “U” Cluj – FC Caransebeș 4-0
– Gaz Metan – Metalul Reșița 3-0
– Tărlungeni – FC Bihor 1-2
– UTA – Chindia Târgoviște 2-1
– FC Olimpia- FC Brașov 1-1
– Mioveni – FCM Baia Mare 1-0

Dan Băbuț se răfuiește cu suporterii Olimpiei

La conferința de presă de după meci Olimpia a fost reprezentată de căpitanul Cosmin Iuhas și președintele Dan Băbuț. Iuhas a fost destul de scurt în declarații spunându-ne că dedică golul marcat soției, care este însărcinată și fetiției lui de 6 ani. Întrebat despre gestul pe care l-a făcut, cu degetele, către un grup de suporteri. Iuhas a spus scurt: “Vreau să-l uit!”

În schimb președintele Dan Băbuț s-a lansat într-un lung rechizitoriu la adresa suporterilor. Mai exact i-a criticat pe cei care au lansat în spațiul public, un protest la adresa conducerii Olimpiei vis a vis de solicitarea ca meciul cu FC Baia Mare să se dispute vineri și nu sâmbătă. În urma protestului, preluat și de presa sătmăreană, prin care fanii anunțau că nu pot ajunge la derby într-o zi lucrătoare și că suporterii de la “Peluza Sud” nu vor mai susține echipa nici măcar acasă, cele două cluburi s-au răzgândit. Așa că “Derby-ul Nordului”, adică meciul FCM Baia Mare – FC Olimpia, se va disputa sâmbătă 7 noiembrie de la ora 11.00.

Replica a venit rapid din parte lui Dan Băbuț. Printre altele, acesta a declarat că conducerea clubului are anumite responsabilități, că clubul este al orașului, nu al suporterilor, că în stabilirea unor chestiuni ce țin, de strategie, de politica internă, nu trebuie ținut cont de părerea a 50 de oameni etc. S-au dat și niște nume de persoane despre care s-a afirmat că ar fi la originea protestului.

În parte, domnul Băbuț are dreptate. Problemele ce țin de strategii, de transferuri, de buget, salarii, contracte, țin de conducere. Dar nu putem fi de acord cu dânsul când spune că nu trebuie ținut cont de părerea suporterilor. Ba dimpotrivă. Ei contează foarte mult. Sau ar trebui să fie așa. Iar FC Olimpia nu este un club privat ca să nu conteze acest lucru. Este un club finanțat din banii publici. Și atunci?! Vrea oare domnul Băbuț, conducerea Olimpiei, să-i îndepărteze pe suporteri de echipă? Nu cred. Indiferent de natura contradicțiilor, de cine este în spatele protestului, lucrurile trebuie clarificate. Olimpia are nevoie de suporteri!

Orice spectacol, fie un meci de fotbal, handbal, un concert, teatru, cinema etc, are nevoie de public.
[Constantin Demian/IZ-SM]

Iuhas aduce un punct

Pe o vreme frumoasă și pe un stadion cu 700 de spectatori, Olimpia a primit duminică vizita celor de la FC Brașov. Un duel pentru play-off care s-a terminat însă nedecis, 1-1. Golul Olimpiei a venit în prelungirile partidei prin căpitanul Iuhas care a dedicat golul familiei și suporterilor sătmăreni.

Liga a II: FC Olimpia – FC Brașov 1-1

Olimpia: Șuta – Muntean, Tătaru, Heil, Iuhas – Takacs (62 Rus), Chivari, Villand, Selagea (56 Sălăgeanu) – Faur (62 Boștină), Bîgiu.

Antrenor: Tiberiu Csik

FC Brașov: Mutu – David, Hlinca, Puțanu, Perșu – Munteanu, Codoban (79 Avram), Poverlovici, Olteanu (80 Istrofor) – Ene (69 Rusu), Mareș.
Antrenor: Adrian Szabo

Înainte de startul partidei s-a ținut un moment de reculegere în memoria victimelor decedate în incendiul din capitală de vineri noaptea.

Olimpia începe mai bine și Villand are prima ocazie în minutul 8. Șutul acestuia din unghi trece puțin pe lângă stâlpul din dreapta al porții lui Mutu. Iar în minutul 11 Ene profită de nesincronizarea fundașilor noștri și trimite din 6 m la colțul scurt, dar Șuta respinge.

Faur a hărțuit apoi mai mereu defensiva brașoveană, șutul său din minutul 31 la colțul scurt a fost prins de Mutu. Apoi vine cea mai mare ocazie a Olimpiei de până atunci. Mutu respinge de lângă Faur centrarea venită de la Selagea, iar Villand de la 20 de metri șutează din prima dar poratul brașovenilor respinge inextremis mingea care se ducea sub transversală. Vine apoi ocazia oaspeților din minutul 38, Codoban centrează de pe stânga iar Ene reia cu capul pe lângă poarta sătmăreană. Åžutul lui Poverlovici a semnat și ultima șansă a reprizei, dar mingea a trecut mult peste poartă.
În partea a doua, la zece minute de la start, Muntean îl agață în careu pe Codoban, iar asistentul Ionel Dumitru indică fault și implicit lovitură de pedeapsă. Transformată de Ene care duce Brașovul în avantaj.

Schimbările nu au întârziat să vină în tabăra noastră, Selagea, Faur și Talkacs lăsându-le locul lui Boștină, Rus și Sălăgeanu, revenit la Olimpia. Au fost apoi câteva mminute de joc confuz cu greșeli de ambele părți, în care brașovenii încercau să țină de rezultat, iar Olimpia ataca steril. În minutul 83 Tătaru trimite în bară mingea cu capul, după centrarea lui Iuhas. Același Iuhas avea să aducă egalarea în minutul 90+2 după o învălmășeală în careu. Un egal nesperat dar meritat de Olimpia, care sâmbătă joacă la Baia Mare, cu FCM, în derby-ul veșnic al Nord-Vestului.

Schimbare de lider după etapa a 11-a în seria Vest a Ligii a II-a. Fostul lider FCM Baia Mare a căzut pe trei, iar UTA s-a instalat în fotoliul de lider. FC Olimpia e pe poziția a opta cu șanse la play-off.

Szabo:
Suntem campionii remizelor
Antrenorul oaspeților, Adrian Szabo s-a arătat mulțumit de acest rezultat.

“Suntem obișnuiți să pierdem puncte pe final de joc. Rezultatul este echitabil, nu am pus prea mare presiune pe adversar. Egalul ne-ar fi convenit, dar dat fiind faptul că Satu Mare a înscris în prelungiri, ne doream toate punctele. Suntem campionii remizelor, dar ne aflăm în play-off, iar revenirea în prima ligă este luată în calcul”, a completat acesta.

Cosmin Iuhas:
Dedic golul familiei și suporterilor
Marcatorul golului și căpitanul Olimpiei, Cosmin Iuhas a vorbit despre faza din prelungiri.

“A doua a fost cu noroc, am mai șutat ceva mai devreme spre poarta lui Mutu, de data asta mi-a ieșit. E un rezultat oarecum echitabil, dar dacă ne gândim că, înafara penalty-ului brașovenii nu au avut alte ocazii, meritam mai mult. E bine că rămânem în lupta pentru play-off, mă bucur că nu am pierdut. Referitor la gestul de după gol, vreau să mai spun că dedic acest gol soției mele, însărcinată în două luni, fetiței mele care îmi înțelege nebunia cu fotbalul și tuturor suporterilor sătmăreni”, a concis Iuhas.

Dan Băbuț:

Nu galeria sau tribuna hotărăște soarta clubului, ci noi
Foarte supărat, la finalul partidei, Dan Băbuț a dorit să vină în fața camerelor de luat vederi pentru a clarifica lucrurile, referitoare la supărările suporterilor sau a galeriei.

“Trebuia să câștigăm, am avut mai multe ocazii, am jucat mai bine ca și Brașovul. Nu am făcut cel mai bun meci, dar meritam să câștigăm. Avem un program destul de greu, de aceea am stabilit să jucăm vineri la Baia Mare, mai ales că îl avem pe Chivari convocat la lotul național. A fost decizia staff-ului și a noastră să se joace vineri. S-a revenit însă în ceea ce privește decizia, iar acum, să plătească cel care a făcut asta. Este o problemă internă a clubului, nu pot spune cine a schimbat decizia, dar am aflat târziu. Nu vreau să mă leg de suporteri, dar eu m-am gândit la binele echipei când am cerut să jucăm vineri la Baia Mare. Au și apărut scrisori prin presă, dar nu cred că 20-30 de suporteri sunt importanți ci tot orașul. Echipa este pentru toți sătmărenii și ne pasă dacă are sau nu rezultate bune. Nu galeria sau cei din tribună stabilesc soarta clubului, ci noi, pentru că apoi răspundem de tot. Nu a fost un dialog cu suporterii, s-au aruncat cuvinte urâte în acele scrisori”, a concluzionat Băbuț care a și amintit câteva nume care au postat pe paginile de socializare mesaje împotriva președintelui Olimpiei.
[GNV]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
Susține echipa noastră cu o donație.Donează!
+ +