Olimpia a fost repartizată în seria V-a a Ligii a III-a la fotbal
Federația Română de Fotbal a anunțat componența celor șase serii ale celui de-al treilea eșalon fotbalistic. Din păcate, din cauza problemelor financiare, un număr destul de mare de echipe nu s-au mai înscris în campionat.
Drept urmare campionatul Ligii a III-a se va disputa în formatul de 6 serii a cîte 13 echipe. Asta înseamnă că în fiecare etapă una dintre echipa va sta. Dar repartizarea făcută de oficialii FRF este una anapoda. Astfel, avem serii în care se află echipe situate la 4-500 de kilometri, în timp ce în alte serii, a II-a de exemplu, 10 echipe sunt din județul Ilfov, aflate la distanțe între 10 și 50 de kilometri între ele. Olimpia Satu Mare a fost repartizată în seria a V-a, iar componența este mult schimbată față de sezonul trecut. Iată cum arată această serie: Olimpia Satu Mare, Plimob Sighet, Tricolorul Alparea (Bihor), FC Zalău, Unirea Florești, Sănătatea Cluj, Unirea Dej, Seso Câmpia Turzii, Europa Alba Iulia, FC Hunedoara, Jiul Petroșani, Național Sebiș și Åžoimii Pâncota (Arad). După cum se vede, este o serie care cuprinde 4-5 echipe puternice, FC Zalău, Seso Cîmpia turzii Jiul Petroșani, FC Hunedoara, Olimpia, ultimele 3 echipe cu vechi state de serviciu în Liga I. Din păcate distanțele dintre unele localități sunt,așacum am mai spsu, depeste 4-500 de kilometri așa echipele vor vea cheltuieli suplimentare. Chestionat despre această împărțeală, despre valoarea echipelor din serie, :tefan Szilagyi, peședintele AJF și observator de Liga III-a, ne-a declarat: “Păcat că s-a redus numărul echipelor. Nu trebuie uitat că odată cu echipa de seniori dispar și 3 echipe de juniori. Cred că Federația a făcut o greșeală cu această repartizarea. Trebuia să facă o ofertă de înscriere în campionat și echipelor din Liga IV-a, poate s-ar fi aflat unele care s-ar fi înscris în competiție. Cît privește valoarea, îmi este greu să mă pronunț. Pe unele le-am văzut, pe altele nu. Olimpia pare a avea de partea ei omogenitatea lotului, la fel ca și FC Hunedoara, echipă aflată la un aps de promovare în sezonul trecut”. Campionatul va începe în data de 31 august iar ultima etapă a turului se va juca în 23 noiembrie.
[Constantin Demian/IZ-SM]