Olimpia, între promisiuni, vorbe goale și realitate

Din potențială candidată la promovare, a ajuns să lupte pentru a scăpa de retrogradare

olimpiaCe frumos și plăcut era în luna august. Era cald, aveam parte de zile senine, însorite, seri răcoroase. Și am avut parte de multe promisiuni din partea celor care conduc destinele fotbalului sătmărean. Evident, aici ne referim la Olimpia.

Visau unii atunci, ba chiar promiseseră acest lucru, că Olimpia se va bate pentru locuri fruntașe și, de ce nu, chiar pentru o promovare. Iar în acest sens s-au făcut investiții serioase. Adică s-au adus jucători cu nume, pe bani, nu pe grăunțe, s-au debarcat, ca necorespunzători (?!), vechii antrenori, s-a adus un altul despre care nu se știa mare lucru dar care, în opinia conducerii clubului, era garantul ascensiunii formației sătmărene.

Cu ce ne-am ales noi, aștia mulți, care stăm în tribună? Cu ce s-a ales fotbalul sătmărean? Cu praful de pe tobă. Cu alte cuvinte, dintr-o potențială candidată la promovare Olimpia a ajuns în subsolul clasamentului și va lupta acum pentru a scăpa de la retrogradare.

Pentru a nu fi acuzați că de rea intenție, că așternem pe hârtie doar vorbe de clacă, povești, rândurile de mai sus le ilustrăm cu câteva cifre din acest sezon, dar și din sezonul trecut. Iar cifrele spun mai mult decât o facem noi. Mai menționăm că avem la îndemână și declarațiile înregistrate ale conducerii clubului referitoare la ce vor face și vor drege jucătorii noi aduși, la bătăliile pe care le vom da și le vom câștiga etc.

Picture 1

Înainte de a încheia vă prezentăm lista cu jucătorii veniți și plecați în vara acestui an la Olimpia.

– veniți: Apostu, Laso, Burlacu, Heil, Ioniță, Onicaș, Bic, Fila.
– plecați: Ene, Zsiga, Lemac, Kinczel, Sabău, Roatiș, Dragoș, Miron.

Dintre cei veniți doar Bic și Heil sunt titulari, iar dintre cei plecați doar Ene a fost titular, restul fiind folosiți alternativ de antrenori.

La final, pentru dumneavostră stimați cititori, o întrebare. Ce-i de făcut?
[Constantin Demian/IZ-SM]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
Susține echipa noastră cu o donație.Donează!
+ +