O victorie si o infrangere pentru juniorii Olimpiei la Ocna Sugatag
In cantonamentul pe care il efectueaza, incepand de sambata, in statiunea Ocna Sugatag, juniorii C ai Olimpiei Satu Mare au jucat chiar in prima zi doua meciuri amicale. Primul, intre Olimpia 92 si Ocna Sugatag 91, s-a incheiat cu scorul de 2-0 in favoarea satmarenilor, iar al doilea, intre Ocna Sugatag 92 si Olimpia 94, a fost castigat de gazde cu 4-2. Ambele formatii din Ocna sunt pregatite de Titi Bulibasa, acesta fiind de fapt si patronul hotelului Salina, acolo unde sunt cazati satmarenii, fost jucator al echipei Forestiera Bixad in urma cu 20 de ani. Din cele declarate de Zoltan Ritli, principalul finantator al echipei, conditiile de pregatire sunt bune, chiar daca nu este zapada, asa cum isi doreau antrenorii Marcu si Tabacaru. Juniorii C vor disputa astazi inca doua amicale, primul tot cu Ocna Sugatag, urmat de cel cu Inter Baia Mare, echipa antrenata de Adalbert Rozsnay. Parintii jucatorilor tin sa multumeasca doctorului Dorel Coica, cel care a pus la dispozitia echipei o mini-ambulanta cu asistenta medicala permanenta pe perioada cantonamentului. Acest lucru este de apreciat, mai ales ca o echipa cum este Steaua nu a avut ambulanta la meciul cu Levski Sofia, din Cipru, unde era sa se intample o tragedie la accidentarea lui Habibou. Juniorii C se vor intoarce la Satu Mare la sfarsitul acestei saptamani.
[Florin Pop/GNV]
Sperantele Olimpiei se afla in cantonament la Ocna Sugatag
O parte din cei mai tineri fotbalisti ai Olimpiei din grupele 1993, 1994 si 1995 se afla de sambata intr-un stagiu de pregatire la Ocna Sugatag. In total sunt prezenti la pregatiri 21 de jucatori care s-au cazat la hotel Salina si efectueaza 2-3 antrenamente pe zi. Pe langa antrenamentele zilnice, tinerii jucatori ai Olimpiei au disputat pana acum doua meciuri de pregatire.
Astfel, sambata, la sosire, grupa ‘93 a disputat un meci amical cu echipa din Ocna Sugatag (juniori nascuti in 1992), iar satmarenii au castigat cu 2-0.
Apoi, o zi mai tarziu, grupa ‘93-’94 a jucat impotriva aceleiasi echipe din Ocna Sugatag, de care a fost invinsa cu scorul de 4-2.
Azi, fotbalistii copii ai Olimpiei au in program alte doua meciuri de pregatire. Dimineata, grupa ‘93 va juca impotriva echipei FC Inter din Baia Mare, iar dupa-amiaza grupa ‘94-’95 va juca revansa cu Ocna Sugatag. In fine, vineri, la intoarcerea acasa, Olimpia va mai disputa un meci, cu echipa baimareana “Viorel Mateianu”.
Cum am mai spus, la Ocna Sugatag sunt prezenti 21 de jucatori: Tocaci Erwin, Cadar Iulian, Ferenczi Arnold – portari; Sabau Adrian, Petricean Marius, Ghetea Tudor, Farcas Cosmin, Ene Cornel, Lauriuc Ciprian, Marius Ciul, Sabou Adrian, Sipos Razvan, Daniel Timoc, Raul Ritli, Ionut Bura, Adrian Ciul, Imre Beniamin, Sergiu Suciu, Ciordas Bujor, Cuth Calin, Blidar Carmel – jucatori de camp.
Lotul este insotit de antrenorii Nicolae Marcu si Nicolae Tabacaru, plus asistentul medical Sorin Carausan care, prin sponsorizarea facuta de dr. Dorel Coica, se ingrijeste de sanatatea copiilor.
La cei de mai sus se adauga Zoltan Ritli, cel care indeplineste mai multe roluri in cantonament. Inclusiv pe cel de manager. Modest cum e, Zoli ne-a rugat sa nici nu-i pomenin numele. Dar nu l-am ascultat.
Una peste alta, sunt de apreciat eforturile parintilor copiilor, cei care au asigurat acest stagiu de pregatire intr-un moment in care echipa mare a Olimpiei s-a volatilizat. Semn ca mai exista persoane care cred ca numele Olimpiei nu va disparea peste noapte. Tocmai din acest motiv ne bucuram ca sperantele Olimpiei – putem sa le spunem astfel – se afla in acest cantonament.
Legat de centrul de copii si juniori al Olimpiei, stim ca exista un proiect al Consiliului local Satu Mare de a finanta activitatea tinerilor fotbalisti. Numai ca acest proiect s-a impotmolit pe undeva, iar sezonul bate la usa.
[Constantin Demian/IZ]