Mare meci pe stadionul Olimpia!

Vineri, de la ora 18.00, vor juca fostele glorii ale Olimpei și clubului Ferencvaros Budapesta

În cadrul unor manifestări organizate la sfârșitul acestei săptămâni de organizația județeană a UDMR, la Satu Mare va avea loc un eveniment sportiv deosebit, care, suntem siguri, va strânge câteva mii de spectatori.

Evenimentul, unul de mare calibru, este un meci amical de fotbal în care se vor întâlni echipele de old boys ale Olimpiei Satu Mare și Ferencvaros Budapesta, cel mai iubit club de fotbal din Ungaria. Fostele glorii ale celor două cluburi se vor întâlni pe stadionul Olimpia cu începere de la ora 18.00. De la Ferecnvaros și-au anunțat participarea mai mulți jucători care au făcut istorie în Ungaria. Printre cei care sunt așteptați la Satu Mare se numără Végh, Szűcs, Arany, Milovanovic, Dragóner, Desztanik, Bubcsó, Szkukalek, Szeiler, Lipcsei, Szekeres, Keller, Horváth, Wukovics și Szenes. Ultimul a fost jucătorul Olimpiei în urmă cu 20 de ani așa că va evolua câte o repriză la ambele formații.

Olimpia are o listă lungă de invitați, circa 60 de jucători din vechea generație. Printre cei care sunt așteptatați la stadion se numără Gabi Both, Didi Prodan, Ludovic Keizer, Mircea Bolba, Naom, Sandu Matei, Gabor Gerstenmaier, Florin Fabian, Andrei Balog, Bathori, Aurel Boc, Tibi Szilagyi, Tibi Csik, Puiu Melnic etc. Dar vedeta reuniunii ar putea fi antrenorul Emerich Jenei. Venerabilul antrenor, legat prin soție de orașul nostru, a stat pe banca tehnică a Olimpiei la începutul anilor “™80 pentru o perioadă scurtă de timp. Domnia sa a acceptat invitația de a veni la această manifestare.

Balonul de Aur a lui Florian Albert

Cu câteva zile înainte de meci, la Colegiul Național Kolcsey Ferenc a fost deschisă o expoziție dedicată clubului Ferencvaros, în special jucătorului Florian Albert. Născut în 1941, Florina Albert a jucat numai la Ferencvaros între anii 1958-1974. A avut 351 de meciuri marcând 256 de goluri. A jucat de 75 de ori în naționala Ungariei (31 de goluri). În anul 1967 a primit Balonul de Aur, distincție acordată celui mai bun fotbalist european. La inaugurarea expoziției au fost de față cei doi copii ai lui Florian Albert.
[Constantin Demian/IZ-SM]

Meciul amintirilor”¦

O seară specială pentru iubitorii fotbalului sătmărean. Așa poate fi numită întîlnirea de azi, de la ora 18, de la stadionul Olimpia cu fostele glorii ale Olimpiei și ale celor de la Ferencvaros.
Se vor întîlni într-un meci demonstrativ fostele glorii ale Olimpiei și a celor de la Ferencvaros Budapesta iar evenimentul face parte din cadrul manifestărilor cultural -sportive Partium și cu siguranță că va fi pe placul tuturor sătmărenilor pentru că vor putea să-i revadă la lucru pe foștii jucători de la Ferencvaros, precum și pe jucătorii Olimpiei din generațiile 1970-2000.
De la Fradi se pare că nu vor lipsi Végh Z, Szűcs M. , Arany, Milovanovic, Dragóner, Desztanik, Bubcsó, – Szkukalek, Szeiler, Lipcsei, Szekeres, Keller, Horváth P., Wukovics și Szenes, jucător care va evolua o repriză și la Olimpia!
Pe lista Olimpiei se regăsesc peste 60 de jucători din generații diferite, printre ei Keizer, Both, Naom, Sandu Matei, Didi Prodan, Gersternmaier, Fabian, precum și antrenorul Emerich Jenei, cel care a pregătit Olimpia pentru o scurtă perioadă la începutul anilor 80.
Partida se va juca pe durata a două reprize de 30 de minute! Intrarea la stadion e liberă!
[GNV]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
Susține echipa noastră cu o donație.Donează!
+ +