Mai mult decât suporteri. O comunitate.

Cei mai importanți oameni din lume pentru un club de fotbal sunt, nu jucătorii, ci suporterii acestuia. Iar ca să fiu și mai specific, oamenii din orașul din care este și clubul.

Aceștia sunt oamenii care iau locul în tribune meci de meci, au fost de față la diversele evenimente care s-au întâmplat de-a lungul istoriei clubului, au suferit și s-au bucurat alături de echipă sau îi cunosc personal pe jucători. Unii dintre acești suporteri s-au împrietenit, au petrecut împreună sau se consideră frați și surori. Stadionul fiind locul unde s-au format toate aceste relații inter-personale.

Clubul și suporterii trebuie să formeze cât mai multe relații apropiate, atât între suporteri, cât și între suporteri și jucători plus conducere. Cu cât mai mulți oameni sunt implicați in activitatea unei echipe, cu atât mai mari șansele acesteia să reușească să își atingă obiectivele.

Exemple vedem peste tot. În Argentina, suporterii echipei Rosario Central sărbătoresc anual două mari evenimente: lovitura de cap care le-a adus primul titlu din istorie, iar al doilea e victoria cu 4-0 împotriva rivalilor Newell’s care au trebuit sa abandoneze meciul după ce au rămas cu 8 jucători în teren. Ziua abandonului, cum îi spun suporterii lui Central, este sărbătorită prin petreceri, grătare sau se iese la ștrandul făcut pentru socios ai clubului.

În Germania, suporterii echipei Union Berlin au construit stadionul în care echipa își dispută meciurile. Clubul i-a recompensat pe acești voluntari trecându-le numele pe o placă pentru ca aceștia sa fie trecuți permanent în istoria clubului. Tot la Union au dedicat primul lor meci de Bundesliga din istorie pentru suporterii care nu au mai apucat să-și vadă echipa în prima ligă a Germaniei, afișând în jur de 500 de postere cu pozele lor.

Ce se întâmplă la Satu Mare?

Ei bine, echipa la început a jucat câteva meciuri cu elevii din diferite școli din județ, a făcut câteva cadouri si le-a oferit copiiilor o experiență aparte.

Al doilea, și probabil cel mai important eveniment, a fost acela în care 100 de copii au înfruntat echipa noastră și chiar au obținut o victorie cu 1-0! La final, copiii, echipa și suporterii au cântat împreuna pentru ei înșiși, cei care sunt si vor fi Olimpia.

După asta a urmat în iarna anului 2019 un meci între jucători și suporteri, o acțiune care a adus legături mai strânse între noi. Ne dorim ca astfel de evenimente să continue și în viitor, mai des și la amplori și mai mari odată ce va fi posibil.

Autor: Maximilian Bute

Acest articol a apărut și în ziarul Gazeta de Nord-Vest din 26.03.2021

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
Susține echipa noastră cu o donație.Donează!
+ +