Liga a II-a, etapa a XIII-a, Stiinta Miroslava – Olimpia Satu Mare

Delegația Olimpiei a plecat vineri dimineața spre Miroslava, localitate aflată în apropiere de Iași. Dar startul spre Miroslava a fost destul de greoi. Nu în sens sportiv, ci financiar pentru că, cu o seară înainte de plecare, clubul nu avea banii necesari asigurării acestei deplasări.

În cele din urmă, cu ajutorul unor binevoitori, a unor prieteni, s-a adunat suma necesară deplasării, aproximativ 11-12.000 lei, așa că lotul Olimpiei a pornit la drum cu bani luați împrumut. Rușinos, revoltător de-a dreptul. De un singur om nu se prinde rușinea. Ghiciți cine-i?

Odată adunată suma, delegația Olimpiei a plecat cu autocarul spre destinație. În autocar, alături de antrenori au urcat următorii jucători: Șuta, Fl. Muntean – Duruș, Hlinca, Cr. Munteanu, Rus, Bura, Miholca, Achim, Villand, D. Vincze, Jurj, Copaci, Cubaș, Lusamba, Lukacs, D. Muntean, Vasile Pop. După cum se vede, gruparea sătmăreană are două absențe importante, Florin Mureșan și Ciprian Brata. Cei doi au rămas acasă din cauza unor probleme medicale. Chiar și așa, antrenorii și jucătorii Olimpiei sunt încrezători și sunt convinși că nu vor pierde pe terenul nou promovatei echipe din Miroslava. Misiunea va fi însă una dificilă. Gazdele, care tocmai și-au schimbat antrenorul după eșecul din etapa trecută, 0-6 la Călărași, se află pe un loc retrogradabil, 17, cu numai 8 puncte acumulate în 11 etape și vor face totul pentru a câștiga, pentru a evada din subsolul clasamentului. În plus, meciul se va juca pe terenul comunal din localitate, teren care este destul de denivelat, fapt care i-ar putea dezavantaja pe jucătorii sătmăreni.

Formațiile probabile:
Miroslava: R. Avram – Bucur, Crişan, Mateciuc, Cerneuţanu, Săvoaia, Izmană, Taciuc, Agrigoroaei, Nemţanu, Buhăcianu.
Olimpia: Fl. Muntean – Duruș, Hlinca, Cr. Munteanu, Miholca – Achim, Villand, Copaci, V. Pop, D. Muntean, Lusamba.

Partida va începe la ora 11:00 și va fi arbitrată de Vladimir Nagy (Aiud) la centru. La cele două margini se vor afla Iulian Szekely (Cluj-Napoca) și Iulian Brînză (Botoșani), iar rezervă va fi Andrei Baciu (Botoșani). Observatori au fost delegați Constantin Gheorghe (Suceava) și Bogdan Gheorghiță (Vaslui).

Sursa: Informatia Zilei

Leave a Reply