Kisvarda – Olimpia 2-1
O primă repriză bun㔦
Într-un joc de pregătire desfașurat sâmbăta, la Kisvarda, echipa locală, ocupanta locului șase în Liga a II-a din Ungaria a invins cu scorul de 2-1 Olimpia 2010 Satu Mare.
Prima fază importantă a meciului s-a petrecut în minutul 16. Juniorul Bura a centrat de pe partea stângă, Mărkuș a încercat să trimită cu capul spre poarta adversă iar dintr-o deviere a unui fundaș de la gazde, mingea a ajuns la Ianc, care a fost secerat in suprafata de pedeapsa. Arbitrul a dictat lovitură de pedeapsă, iar căpitanul Iuhas a executat precis, și Olimpia a deschis scorul.
Tot din penalty echipa gazda avea sa restabileasca egalitatea in minutul 37. Kanalos a pierdut un balon in apropierea careului, iar Eros a fost tras de tricou dupa care tot el a transformat penalty-ul acordat de arbitru.
Partea a doua a jocului a inceput cu o situatie importanta de gol, irosită de Faur. Brata si Munteanu au incercat să inscrie cu suturi de la distanta.
Ultimele două zeci de minute sunt controlate în totalitate de gazde. Pe fondul schimbărilor efectuate de Tibi Csik apar și inerentele nesincronizări între jucătorii Olimpiei.
Iar în minutul 79 Minezis a scapat din marcaj, l-a driblat pe Suta, si a inscris in poarta goală, stabilind la 2-1 scorul final. Antrenorii Olimpiei s-au confruntat cu mai multe probleme de lot, indisponibili pentru acest meci din cauza accidentarilor fiind Bigiu, Lukacs si Salageanu, in timp ce Buhaescu si Takacs acuza viroze respiratorii.
Olimpia a renunțat se pare la minicantonamentul din Ungaria. Iar miercuri ar putea juca la Carei cu formația locală din elite, Victoria urmând ca sâmbătă să dispute ultimul test al iernii la CS Oșorhei.
“¢ Kisvárda: Ribanski, Fodor, Papucsek, Izing, Vári, Lucas, Bagi, ErÅ‘s, Cseri, Délczeg, Rajczi
“¢ CS FC Olimpia 2010 SM: Șuta, Muntean, Mureșan, Heil, Iuhas, Ianc, Onicaș, Kanalos, Bura, Brata, Mărkuș. Au mai jucat: Tătaru, Ciul, Rus, Faur, Nemeș. Antrenori: Tiberiu Csik si Ioan Dragomir.
[GNV]
Înfrângere la limită pentru fotbaliștii sătmăreni
Lotul Olimpiei a fost sâmbătă seara în Ungaria, la Kisvarda acolo unde a disputat un amical cu echipa locală, ocupanta locului secund în Liga a II-a din țara vecină. Partida s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 2-1, după ce Olimpia a condus cu 1-0.
Formația sătmăreană a dominat începutul de meci și a deschis scorul destul de devreme, în minutul 16. După o fază lucrată de Bura și Mărkuș, balonul a ajuns la Ianc care a fost faultat în suprafața de pedeapsă. Arbitrul a dictat lovitură de pedeapsă transformată cu siguranță de căpitanul Iuhas.
Gazdele au restabilit egalitatea tot în urma unei lovituri de pedeapsă, transformată de Eros, în minutul 36, după un fault comis în careu de Kanalos.
În debutul reprizei secunde Faur, liber în careu, a ratat o bună ocazie de aduce Olimpia în avantaj. A venit apoi rândul lui Brata și Munteanu să încerce să marcheze, în minutele 59 și 68, cu șuturi din afara careului. De fiecare dată însă portarul de la Kisvarda, a avut intervenții bune și a parat șuturile celor doi. Scapată cu fața curată după aceste faze echipa gazda, înscrie un gol, cel al victoriei, în minutul 79. Autorul golului a fost Minezis, care, scăpat în careu, l-a driblat pe Åžuta, și a înscris în poarta goală.
– Kisvarda: Ryhanmry – Vari, Izing, Pupuner, Fodor, Bugi, Lucon, Eros, Dilczeg, Rajozi, Cseri. Au mai jucat Lizni, Grune, Lazan, Minezis, Kulnar, Nagy, Karzta, Erzlahi.
– FC Olimpia: Åžuta – Muntean, Mureșan, Heil, Iuhas, Ianc, Onicaș, Kanaloș, Bura, Brata, Markuș. Au mai jucat Tătaru, Ciul, Rus, Faur, Nemeș.
Au lipsit, din motive medicale, Bâgiu, Lukacs și Sălăgeanu, Buhăescu și Takacs.
Deocamdată clubul sătmărean nu a ajuns la o înțelegere cu cei de la Kisvarda pentru un cantonament de cinci zile în Ungaria. Sătmărenii s-au întors sâmbătă acasă, se mai poartă discuții legate de acest cantonament. Dacă nu se va ajunge la o înțelegere, Olimpia va rămâne să se pregătească pe plan local, iar miercuri va juca un meci amical la Carei cu Victoria.
[Constantin Demian/IZ-SM]