Juniorii D ai Olimpiei pe locul 2 la un turneu organizat de CFR Cluj
În urmă cu câteva zile Clujul a fost gazda unui puternic turneu de fotbal pentru juniori D, copii născuți în 2001 sau mai mici. Turneul a fost organizat de clubul CFR iar la start s-au aflat un număr de 8 echipe de la 7 cluburi. Satu Mare a fost reprezentat de echipa de juniori D de la FC Olimpia, antrenor profesor Mihai Sabău.
Pentru a da posibilitatea disputării a cât mai multe jocuri pentru toate echipele s-a jucat după sistemul “fiecare cu fiecare”. Juniorii sătmăreni s-au comportat excelent la acest turneu și din cele 7 meciuri disputate, au câștigat 4, două s-au încheiat la egalitate, iar unul a fost pierdut.
Astfel, elevii lui Mihai Sabău au învins cu 1-0 pe Universitatea Cluj, tot cu 1-0 pe Europa Alba Iulia și pe Tâmpa/FC Brașov, cu 3-0 cu ASA Tg. Mureș cu 3-0. Eglitățile au fost consemnate în două meciuri, 1-1 cu CFR Cluj II și cu FC Bihor. Singura înfrângere a fost consemnată în meciul cu CFR Clulj, scor 0-2.
În urma acestor rezultate FC Olimpia s-a clasat pe locul 2, după CFR Cluj și înaintea echipei FC Bihor clasată pe locul 3. De consemnat că portarul Olimpiei, Alex Cădar, a fost desemnat cel mai bun jucător pe acest post.
Lotul Olimpiei a fost următorul: Alex Cădar, Adrian Bura, Timotei Rusu, Antonio Chiș, Denis Batin, Raul Ziman, Kevin Barth, Leonardo Mândruț, Patric Kerekeș, Silvester David, Marian Mare, Roland Sebestin, Michel Fedorca și Răzvan Aspru.
Pe lângă premiiile oferite de organizatori, cupe și diplome, profesorul Mihai Sabău le-a mai oferit un cadou elevilor lui, vizionare în direct, la fața locului, a meciului dintre CFR Cluj și Pandurii Tg. Jiu.
[Constantin Demian/IZ-SM]
FC Olimpia grupa 2002, învinsă doar de CFR Cluj
În perioada 28 februarie – 1 martie la Cluj, CFR a organizat un puternic turneu de fotbal rezervat grupelor de vârstă 2002. În total au participat șapte cluburi, echipa gazdă cu două formații, U Cluj, ASA Tg. Mureș, Tâmpa-FC Brașov, Europa Alba Iulia, FC Bihor și FC Olimpia Satu Mare, antrenor Mihai Sabău.
Tinerii fotbaliști ai Olimpiei au înregistrat rezultate excelente la această competiție desfășurată pe teren sintetic. S-a jucat după sistemul fiecare cu fiecare, 8+1, la porți de 5/2 metri. Elevii lui Mihai Sabău au bătut pe U Cluj și Alba Iulia cu 1-0, respectiv pe ASA cu 3-0, a remizat de două ori, scor 1-1 cu CFR Cluj și FC Bihor și a înregistrat o singură înfrângere, cu cea de-a doua echipă a feroviarilor, scor 0-2.
La finalul competiției, echipa sătmăreană s-a clasat pe locul doi, după CFR Cluj, iar tinerii fotbaliști au fost recompensați cu medalii, diplome și o cupă. În plus, FC Olimpia a dat și portarul turneului, Alex Cădar.
Pentru FC Olimpia au evoluat Alex Cădar, Adrian Bura (cpt.), Timotei Rusu, Antonio Chiș, Denis Batin, Raul Ziman, Kevin Barth, Leonardo Mândruț, Patric Kerekeș, Silvester David, Marian Mare, Roland Sebestin, Michel Fedorca și Răzvan Aspru – antrenor Mihai Sabău.
Apoi, cei mici au putut vedea pe viu meciul de Liga 1 dintre CFR Cluj și Pandurii Tg. Jiu.
De menționat că la juniori D, Olimpia este virtuală campioană a județului, cu 13 puncte avans, iar în perioada următoare va mai disputa meciuri de verificare prin împrejurimi.
[GNV]