Galben-albaștrii, în statistica sezonului
În această perioadă este vremea statisticilor și a concluziilor în sport în general și în fotbal în mod special. Un site de specialitate, care se ocupă de fotbalul din liga secundă a întocmit o largă și interesantă statisitică, la care, în câteva categorii apare și FC Olimpia Satu Mare.
S-a încheiat așadar cea de-a 75-a ediție a eșalonului secund, una care a avut același nefericit sistem cu așa numitele play-off și play-out. Au promovat în Liga 1 FC Voluntari (în premieră) și ACS Poli Timișoara (aflată la a doua). S-au retras în timpul sezonului Unirea Slobozia, Fortuna Poiana Câmpina (ambele după etapa a 16-a) și FC Olt Slatina (după etapa a 4-a a play-off), iar Săgeata Năvodari a fost exclusă (după etapa a 16-a), neretrogradând astfel nimeni datorită acestor nefericite. Cu toate că unele rezultate au fost anulate conform regulamentului, acestea vor rămâne totuși în statisticile individuale ale jucătorilor.
În total, 682 de jucători au evoluat în sezonul 2014-2015 al Ligii a II-a. Dintre aceștia, 46 au evoluat la două echipe într-un sezon. Doi foști olimpiști se află pe această listă, mijlocașul Dan Gavrilescu și atacantul care e foarte aproape de o revenire la Satu Mare, Alexandru Boștină. Cei doi s-au transferat la Åžoimii Pâncota, respectiv FC Caransebeș.
O altă statistică interesantă o reprezintă faptul că 22 de fotbaliști au venit din Liga 1 în Liga a II-a în timpul sezonului, dintre care trei la Olimpia. Este vorba despre Adrian Sălăgeanu, care s-a aflat sub contract cu ASA Tg. Mureș, Ciprian Selagea de la Rapid și Adrian Mărkuș de la Viitorul.
O statistică în care este inclusă și FC Olimpia este faptul că 12 echipe și-au schimbat antrenorul în sezonul trecut. Echipa sătmăreană a început campionatul cu bihoreanul Cosmin Bodea pe bancă, dar din etapa a 11-a, Tiberiu Csik a revenit și a încheiat play-offul pe locul cinci.
Alte statistici interesante ar mai fi:
# Cel mai vârstnic jucător a fost Cristian Irimia (Åžoimii Pâncota), n. 21.08.1974, aproape de el fiind Dumitru Mitu (Åžoimii Pâncota), n. 13.02.1975, și Iulian Dăniță (FC Gloria Buzău), n. 18.10.1975.
# Cel mai tânăr, Alex Talpoș (FC Bihor), n. 29.05.2000.
# Cele mai multe apariții le-a avut D. Bălan (Rapid CFR Suceava) 30.
# Cele mai multe goluri: Mihai Matei (Rapid CFR Suceava / FC Voluntari) 14 din seria 1, Pedro Henrique de Santana Almeida (ACS Poli Timișoara) 11 din seria 2.
# Un număr de 12 jucători s-au transferat în timpul sezonului în Liga 1
# Un număr de 223 din totalul de jucători, adică 32,7%, au evoluat cândva pe prima scenă.
# Au fost prezenți 41 de jucători străini (6% din totalul jucătorilor).
# Au activat 39 antrenori principali, dintre care italianul Pisano a fost unicul tehnician străin care a activat în sezonul recent încheiat.
[GNV]