FC Olimpia II câștigă primul meci cu Luceafărul Bălan, scor 2-1 (2-0)
Stadionul Olimpia din Satu Mare a găzduit sâmbătă meciul de baraj dintre FC Olimpia II și Luceafărul Bălan. Lupta pentru promovarea în Liga a III-a rămâne deschisă, totul se va decide în 27 iunie la Gâlgău.
Sătmărenii au dominat în prima repriză. Au reușit să înscrie de două ori prin Bogdan Faur (min. 2 și min. 20). În partea a doua a jocului, FC Olimpia II a avut un joc mai slab. A primit gol dintr-un penalty transformat de Bode (min. 62). Meciul tur s-a terminat 2-1.
Vom reveni cu amănunte.
Victorie la limită în primul meci de la baraj
FC Olimpia II – Luceafărul Bălan 2-1 (2-0)
Satelitul Olimpiei a jucat sâmbătă manșa tur din cadrul barajului de promovare pentru Liga a III-a. Pe stadionul Olimpia din Satu Mare, a ajuns campioana județului Sălaj, Luceafărul Bălan, echipă pe care sătmărenii au învins-o la limită, cu scorul de 2-1 (2-0). Echipa care va urca mai sus cu o treaptă se va decide în retur, în 27 iunie.
Începutul de meci a fost unul exploziv pentru puștii antrenați de Mircea Bolba. Părea că FC Olimpia II nu va întâmpina probleme pe parcursul celor 90 de minute. Însă nu a fost chiar așa. Încă din minutul 2, echipa noastră și-a creat un avantaj de un gol. La o lovitură liberă de pe partea stângă, Mircea Donca l-a servit excelent pe Bogdan Faur, cel care a înscris cu o lovitură de cap din 6 metri. Sătmărenii au dominat, au făcut posesie, o primă ocazie a oaspeților venind în minutul 13. Dar, șutul lui Bode a fost reținut fără probleme Anca-Trip. Faur, jucătorul primei reprize, putea să mai înscrie o dată cinci minute mai târziu. După ce a recuperat o minge la mijlocul terenului, a ajuns cu ea în careu, dar șutul său a fost respins în corner de Petcu. Chiar și așa, Faur face dublă după o centrare de pe partea dreaptă a lui Cădar. Golul de 2-0 a venit tot în urma unei lovituri de cap (min. 20). Mai apoi, portarul Luceafărului s-a remarcat printr-un plonjon de zile mari, la balonul trimis cu capul spre vinclu de către Florin Mureșan. Prima repriză se încheie cu accidentarea căpitanului Olimpiei. Paul Cristian și-a dorit să țină o minge în teren, dar a alunecat până pe pista de atletism. Bolba a fost nevoit să facă prima schimbare (min. 43), Paul Cristian lăsându-i locul lui Raul Åžtef.
Spre surprinderea tuturor, Luceafărul Bălan a ieșit mult mai motivată de la vestiar. Echipa antrenată de Marius Pașca și-a creat mai multe ocazii la începutul reprizei secunde. Echipa Olimpiei părea de nerecunoscut. Probabil și-a pus amprenta oboseala, având în vedere că “galben-albaștrii” au avut în luna iunie un program aglomerat, cu multe meciuri. Oaspeții au marcat un gol care se poate dovedi a fi extrem de important pentru retur. În minutul 62, sătmăreanul Raul Åžtef atinge mingea cu mâna în careu, iar centralul Marius Chiorean dictează penalty. Lovitura de pedeapsă este transformată fără probleme de Bode. Cea mai mare ocazie a Olimpiei din repriza secundă i-a aparținut lui Mircea Donca. La o centrare bună de pe partea dreaptă, Donca vine lansat, iar din 4 metri trimite cu capul peste poartă (min. 71). Meciul tur s-a terminat cu victoria Olimpiei, însă promovarea se va decide în 27 iunie, la Gâlgău.
– FC Olimpia II: Anca Trip- Cristian Paul (Raul Åžtef “™43), Florin Mureșan, Valter Heil, Iacob Ciul, Bogdan Faur, Flaviu Ionescu, Darius Lukacs (Richard Gulya “™57), Gabriel Cădar (David Tamas “™68), Mircea Donca (Mark Csik “™73), Patrick Pop.
– Luceafărul Bălan: Marcel Petcu – Vlad Lazăr, Marius Rus, Karoly Toth, Vlad Negrean, Gabriel Buda (Mihai Molnar “™83), Flaviu Bărnuțiu, Maior Istvan, Andrei Teglaș (Flaviu Porumb “™70), Mihai Bode, Marius Haiduc (Rareș Pintea “˜ 90).
Mircea Bolba: “S-a văzut efortul depus în ultimele două săptămâni”
Antrenorii celor două echipe au venit împreună la conferința de presă
La capătul jocului dintre FC Olimpia II și Luceafărul Bălan s-a organizat o conferință de presă la care au participat împreună antrenorii celor două echipe, Mircea Bolba și Marius Pașca. Între cei doi există o relație de prietenie, se cunosc de multă vreme. Antrenorul echipei din Bălan a și jucat pentru Olimpia în urmă cu mulți ani.
Primul care a luat cuvântul a fost antrenorul oaspete. “Prin așezarea jucătorilor în teren am încercat să limităm atuul fizic al celor de la Olimpia II Satu Mare. Era puțin probabil că promovarea se va decide încă de la Satu Mare, fiindcă și noi avem jucători cu experiență, iar acest lucru s-a văzut. Din păcate am avut un început de meci timorat, dar mă bucur că am avut capacitatea de a pune presiune pe adversar și am reușit să marcăm un gol care poate fi important în economia promovării. În prima repriză am fost supărat pe joc, dar și pe jucătorii cu experiență. Mă bucur că la pauză au recepționat mesajul meu și am reușit în partea a doua să ne revenim și să marcăm”, spune Marius Pașca, cel care mizează în retur pe dorința jucătorilor, dar și pe terenul mic de la Gâlgău, menționând că din punct de vedere fizic, jocul se va echilibra.
De partea cealaltă, Bolba își felicită jucătorii și spune că efortul depus în ultimele două săptămâni și-a pus amprenta peste jocul echipei sale. “Mergem la Luceafărul Bălan din postura de învingătoare. Am avut o primă repriză la discreție. Din păcate, în repriza a doua s-a văzut efortul depus în ultimele două săptămâni în care am jucat din trei în trei zile. Am câștigat, iar acum avem o săptămână la dispoziție să ne punem la punct din toate punctele de vedere. Mergem încrezători la Bălan. Nu va fi un meci ușor, calificarea se joacă. Sper ca elanul și tinerețea, după o săptămână de pauză, să facă diferența”, declară Mircea Bolba. Sătmăreanul spune că în lotul pentru meciul de sâmbătă ar mai putea să apară doi jucători, Denis Chivari și Daniel Tillinger. Returul este programat pentru 27 iunie, de la ora 17.30.
[Ionuț Blăjean/IZ-SM]
Doar o victorie la limit㔦
Olimpia II Satu Mare a învins sâmbătă doar cu 2-1 pe Luceafărul Bălan în prima manșă a barajului de promovare în liga a 3-a. Elevii lui Mircea Bolba au dominat copios prima repriză, dar apoi și-au complicat inutil situația în partea a doua, când s-au lăsat dominați de campionii Sălajului.
Faur a deschis scorul încă din minutul 2 după o lovitură de cap la colțul lung trimisă cu boltă peste portarul Petcu.
Același Faur a ratat în minutul 18 singur cu același goal-keeper din Bălan iar peste un minut și Mureșan avea să irosească o bună șansă la un corner executat de Donca.
În minutul 22 Faur s-a lipit din nou de gol. Lăsat singur în careul mic, acesta l-a executat din nou pe Petcu pentru 2-0. Cei 500 de spectatori au sperat la un scor fluviu și la rezolvarea promovării încă din manșa tur doar c㔦inexplicabil ai noștri au redus turația! Mureșan l-a întins serios pe Petcu în minutul 41 și la vestiare s-a intrat cu doar”¦2-0.
La reluare oaspeții prind curaj. Și după o primă repriză în care au făcut figurație a fost nevoie de un mic ajutor din partea centralului pentru ca jocul să se schimbe radical.
În minutul 61 la o fază confuză în careul nostru mingea ricoșează în umărul lui Ionescu iar arbitrul din Cluj parcă atât a așteptat pentru a arăta punctul cu var! Penalty transformat de Bode și Luceafărul reduce din diferenț㔦2-1.
Vine și ploaia torențială și preț de câteva minute nu se mai joacă mai nimic”¦È˜tef are un șut respins ușor de Petcu și apoi Donca irosește în minutul 72 cea mai clară ocazie a reprizei secunde. Singur la șase metri de poarta sălăjenilor acesta trimite din plonjon, cu capul, peste poarta goală!
Abia introdus în teren, Porumb ratează în minutul 77 cea mai mare ocazie a oaspeților și apoi în ultimele minute, mulțumiți probabil c-au scăpat cu doar două goluri primite, cei de la Luceafărul cad ca spicele și trag de timp pe motiv de cârcei.
Gulya, Tamas sau Pop nu mai reușesc mare lucru, Faur dispare din joc și Olimpia termină gâfâind un meci pe care l-a avut în mină preț de o oră! Și pe care merita să-l câștige mult mai clar”¦Așa s-a terminat 2-1, promovarea se va decide peste o săptămână la Gâlgău unde s-ar putea ca “râul, ramul” să le fie și mai”¦prietene sălăjenilor!
Luceafărul merită felicitări pentru modul în care a crezut în șansa ei”¦ Pentru că fără să aibă vreo ocazie preț de 70 de minute a marcat un gol și pentru că pe final a folosit toate mijloacele pentru a ține de un scor care-i dă speranțe de promovare.
Cât despre Olimpia II, s-a resimțit din păcate oboseala acumulată după un program extrem de încărcat și lipsa de experiență pe final în faza de construcție. Chiar și așa tinerii jucători ai Olimpiei pleacă cu prima șansă la Gâlgău unde să sperăm că vor reuși să oprească din start elanul gazdelor”¦
Partida retur se va juca sâmbătă la Gâlgău de la ora 17,30.
Olimpia II SM- Anca-Trip- Paul ( 44 Ștef),Mureșan, Heil, Ciul-Faur, Ionescu, Donca(75 Csik), Lukacs( 57 Gulya)-Pop, Patrick, Cadar( 68 Tamas). Antrenor Mircea Bolba.
Luceafărul- Petcu- Vlad Lazăr, Marius Rus, Toth Karoly (cpt.), Vlad Negrean ,Gabriel Buda, Flaviu Bărnuțiu, Maior Istvan, Andrei Teglaș, Mihai Bode, Marius Haiduc. Rezerve: 12. Marius Groza – 19. Rareș Pintea, 21. Adrian Pop, 20. Mihai Molnar și 14. Flaviu Porumb. Antrenor: Marius Pașca.
Bolba arată cu degetul spre arbitraj
Antrenorul Olimpiei a ținut să-și felicite elevii pentru victorie și e convins că echipa lui pornește cu prima șansă la promovare. Mircea Bolba a declarat la conferința de presă că echipa lui e capabilă să înscrie și în deplasare și să risipească emoțiile. În același timp tehnicianul “satelitului” s-a arătat deranjat de ușurința cu care centralul Chiorean din Cluj Napoca a dictat penalty-ul împotriva echipei sale.
“ Așa ceva e greu de explicat. La Carei cei de la Decebal au făcut un henț mult mai clar și noi n-am primit penalty, acum s-a dat pentru ceva mult mai confuz. Ce să înțeleg?! Practic i-a readus în meci. Dacă nu era acel penalty nu luam gol nici dacă mai jucam o săptămână” a spus evident supărat Mircea Bolba.
Tehnicianul sătmărenilor și-a lăudat și adversarii mai ales pentru evoluția din partea a doua.
“Până la urmă am câștigat și îmi felicit jucătorii. Noi mergem la Luceafărul Bălan din postura de învingătoare și ei trebuie să ne învingă, însă eu cred că putem marca și în deplasare. Am avut o primă repriză la discreție, dar în repriza secundă am căzut și s-a văzut oboseala, fiindcă am jucat din trei în trei zile în ultima perioadă. Luceafărul Bălan a fost o echipă bună, în repriza secundă. Noi am avut ocazii importante și am fost peste adversar. Promovarea se joacă, dar sper ca la meciul retur să fim mai proaspeți”, a declarat Mircea Bolba.
Olimpia II Satu Mare a învins cu 2-1 pe Luceafărul Bălan în prima manșă a barajului de promovare în Liga a 3-a!
Pașca se agață de golul marcat în deplasare!
Luceafărul Bălan a fost învinsă în partida tur cu Olimpia II Satu Mare, scor 2 – 1, însă păstrează șanse reale de promovare, mai ales după ce campioana Sălajului a marcat un gol în deplasare.
Jocul de sâmbătă, de la Satu Mare, a avut două reprize diferite, iar echipa lui Marius Pașca a jucat modest în prima parte, însă și-a revenit în actul secund, când a redus din diferență și a mai avut o ocazie irosită.
“Prin așezarea jucătorilor în teren am încercat să limităm atuul fizic al celor de la Olimpia II Satu Mare. Era puțin probabil că promovarea se va decide încă de la Satu Mare, fiindcă și noi avem jucători cu experiență, iar acest lucru s-a văzut. Din păcate am avut un început de meci timorat, dar mă bucur că am avut capacitatea de a pune presiune pe adversar și am reușit să marcăm un gol care poate fi important în economia promovării. În prima repriză am fost supărat pe joc, dar și pe jucătorii cu experiență. Mă bucur că la pauză au recepționat mesajul meu și am reușit în partea a doua să ne revenim și să marcăm”, a declarat Marius Pașca, care crede în șansele echipei pentru returul de sâmbăta viitoare.
“În retur, mizez pe dorința jucătorilor, dar și pe terenul mic de la Gâlgău Almașului. Din punct de vedere fizic, jocul din retur se va echilibra”, a mai spus Pașca.
Returul barajului se va juca sâmbătă la Gâlgău de la ora 17,30.
[GNV]