FC Municipal Baia Mare – FC Olimpia 2-1 (1-1)
Formația sătmăreană a peirdut al treilea meci consecutiv
Olimpia a mai pierdut un meci din seria celor de pregătire. De data aceasta formația sătmăreană a pierdut la Baia Mare, în fața echipei FC Municipal din localitate, scor 1-2 (1-1).
Este al treilea meci consecutiv pierdut de gruparea sătmăreană fapt care ar trebui să îngrijoreze într-o oarecare măsură conducerea tehnică a Olimpiei. De fapt așa și este pentru că antrenorul Tiberiu Csik ne-a declarat după meciul de ieri că golurile au fost încasate după erori comise în centrul apărării, erori datorate nesincronizărilor dintre fundașii centrali. Timp pentru corectarea problemelor ar mai fi pentru că mai este ceva mai mult de o lună până începe campionatul.
Băimărenii au deschis scorul în minutul 25 prin Răzvan Ardeleanu. Echipa sătmăreană a egalat însă destul de rapid, în minutul 30 când Bujor a transformat un penalti acordat pentru un fault la Zsiga. Până la pauză nu s-a mai marcat, dar ocazii au fost, două de partea echipei din Baia Mare și una în dreptul Olimpiei care i-a aparținut lui Zsiga.
La pauză antrenorii celor două echipe au înlocuit majoritatea jucătorilor așa că în teren au apărut alte garnituri. Dar cei care au înscris au fost tot cei din Baia Mare prin Cristian Iatu (minutul 60).
– Olimpia: Szekely – Munteanu, Ene, Micaș, Iuhas, Gavrilescu, Villand, Schwarckopof, Zsiga, Bujor, Feier/Moș, Hanus, Molnar, Roghină, Kinczel, C.Prodan, Dragoș.
– FC Baia Mare: Bota – Gherghel, Hodor, Zoldi, Durus, Tarța, Vanca, Giurgiu, Răduneată, Ardeleanu, Morar/ Hotico, Ignat, Toma, Gherman – Gherghel (Gurza), Lazăr, Szentlaszloi, Iatu, Pomean.
În următoarele două zile lotul Olimpiei se va pregăti în sala de forță și pe terenul din Dorolț. Apoi, tot la Dorolț, în cadrul unui alt meci de pregătire, FC Olimpia va întâlni pe Cigand SE. Meciul se va disputa sâmbătă de la ora 18.00.
Vine Marius Bălău la Olimpia?
După cum se vede la Olimpia a apărut un portar nou în persoana lui Szekely.
Este un portar tânăr (20 de ani) care a mai evoluat la Delta Tulcea și ultima dată la Unirea Dej. El a fost menținut între buturi pe toată durata celor 90 de miunute în meciul amical cu FC Municipal Baia Mare. Totodată, din dorința de a întări compertimentul defenisv, conducerea clubului și-ar dori să-l aducă la Satu Mare pe Marius Bălău (33 de ani).
Fost jucător al Olimpiei până în 2007, Bălău a jucat o vreme la Gaz Metan, FCM Tg. Mureș iar ultima dată la CS Severin. El ar putea veni la Olimpia din postura de jucător liber.
[Constantin Demian/IZ-SM]
Olimpia a pierdut amicalul cu FCM Baia Mare!
Olimpia Satu Mare a disputat în această dimineață, la Baia Mare, un meci de pregătire în compania formației FCM Baia Mare. Sătmărenii au pierdut în fața maramureșenilor cu scorul de 2-1.
Gazdele au deschis scorul în minutul 25 prin Ardeleanu, dar “galben-albaștrii” au reușit să egaleze în minutul 40, când Zsiga a obținut un penalti în minutul 40 pe care Bujor l-a transformat în gol. Prima repriză partida s-a încheiat la egalitate, scorul fiind 1 – 1.
În repriza secundă gazdele de la Baia Mare au înscris golul victorie în minutul 65 prin Iațu și astfel, partida s-a încheiat cu scorul 2-1.
“E o echipă proaspătă, iar băieții au mai mult probleme de concentrare și probabil și din cauza oboseli. Totuși, unii ar trebui să treacă peste oboseală și să dea mai mult în teren”, a spus antrenorul Olimpiei, Tiberiu Csik.
Pentru Olimpia au evoluat Szekely – Muntean, Ene (min 20 Sabău), Micaș, Iuhas, Gavrilescu, Villand, Scvarzkopf, Zsiga, Feier, Bujor. În repriza a doua au mai evoluat Moș, Hanus, Molnar, Roghină, Kinczel, Prodan și Dragoș.
FCM Baia Mare: (prima repriză): Bota – Gherghel, Hodor, Zoldi, Duruș – Tarta, Vanca, Giurgiu, Raduneata – Ardeleanu, Morar; (repriza a doua): Bota (Iura) – Hotico, Ignat, Toma, Gherman – Gherghel (Gurza), Lazar, Balmos, Szentlaszloi – Iatu – Pomean.
Mâine dimineață, “galben- albaștrii” vor efectua un antrenament la sala de forță.
[Elena Govor/ProSport]
Olimpia pierde la Baia Mare
Olimpia Satu Mare a disputat ieri un nou meci amical, în această pauză competițională, la Baia Mare, cu echipa din eșalonul al treilea, FC Municipal din localitate. Dacă în prima întâlnire dintre cele două scorul a fost egal, 1-1, de această dată sătmărenii au pierdut cu 2-1. Este a treia înfrângere în cinci zile pentru echipa pregătită de Tiberiu Csik. Băimărenii au deschis scorul în minutul 25 prin Ardelean, iar Olimpia a egalat în minutul 38 prin Bujor, care a transformat o lovitură de la 11 metri, după un fault în suprafața de pedeapsă a echipei din Baia Mare asupra lui Zsiga. În repriza a doua s-au operat mai multe modificări în ambele tabere, iar FCM-ul a marcat golul victoriei în minutul 65 prin Iațu. Din păcate în minutul 25 al întâlnirii Ene s-a accidentat și a fost înlocuit cu Sabău. Să nu uităm că un alt fundaș, Florin Mureșan, este accidentat, revenit la antrenamente abia de luni. În poarta echipei sătmărene s-a aflat un tânăr care a venit în aceste zile la Satu Mare, este vorba de Szekely. Pentru Olimpia urmează un alt meci de verificare, sâmbătă, de la ora 18.00, la Dorolț, cu echipa maghiară Cigand.
Olimpia: Szekely – Muntean, Ene, Micaș, Iuhas, Gavrilescu, Villand, Schwartcopf, Zsiga, Feier, Bujor. Au mai intrat pe parcurs Sabău, Moș, Hanus, Molnar, Roghină, Kinczel, Prodan și Dragoș.
[Daniel C./GNV]