FC Bihor – Olimpia 3-2

Înfrângere nemeritată la Oradea

Olimpia a fost învinsă sâmbătă la Oradea , scor 2-3, după un meci în care câteva decizii controversate ale centralului Chițu din Târgoviște și o eroare de portar au făcut diferența. Bihorenii au început în forță meciul de pe propriul teren, Cigan șutând în primele secunde de joc pe lângă poarta apărată de Bogdan Miron. Golul nu s-a lăsat așteptat, însă FC Bihor a avut nevoie de două penalty-uri pentru a deschide scorul. După un presupus henț în careu la Ene (minutul 3), centralul partidei indică punctul cu var. Cosmin Letan execută lovitura de pedeapsă în dreapta portarului, Miron respinge mingea, iar Răzvan Lupu cade după un duel cu Munteanu iar arbitrul acordă al doilea penalty. Raymond Lukacs marchează pentru 1-0 (5).

Olimpia își revine rapid.În minutul 17 Gavrilescu îl vede nemarcat pe Bujor și îi pasează în marginea careului mic. Atacantul Olimpiei înscrie cu un șut la colțul scurt și restabilește egalitatea. Galben-albaștrii domină și irosesc alte două oprtunități.
Contrar cursului jocului, gazdele reușesc să intre la pauză cu avantaj după un corner executat de Bic. Florin Lazăr îi centrează cu capul în 4 metri lui Raymond Lukacs, care reușește dubla (33).

În partea secundă, Ovidiu Bic se face remarcat. Îl vede pe Miron ieșit din poartă undeva pe la 11 m, trimite un șut plasat de la 35 de metri (59) în plasă și își trece numele pe lista marcatorilor. Trei minute mai târziu, același Bic șutează din unghi direct în portar, iar mingea este respinsă în corner. Replica Olimpiei vine de la Szalkai, care, abia introdus pe teren, șutează puternic în transversală stârnind rumoare în tribună. Jucătorii pregătiți de Tiberiu Csik intensifică suspansul pe finalul partidei după ce marchează un gol spectaculos. Alexandru Boștină trimite un șut din voleu, de la 20 de metri, la colțul lung (81). Prea puțin și, din păcate, Olimpia scapă printre degete un nou rezultat pozitiv cu FC Bihor.

“Spectatorii care au venit astăzi la stadion nu cred că regretă, pentru că au avut parte de toate ingredintele: 5 goluri, ocazii de poartă, penalty ratat, bară”, este convins tehnicianul Alexandru Pelici. “Satu Mare este o echipă care joacă, vine sus, aduce mulți oameni la finalizare, lasă unele spații între linii. Sunt jucători cu valoare individuală mare”, completează Pelici.

În schimb în tabăra noastră a fost multă frustrare la final. “Puteam mai mult și meritam mai mult în acest joc.”au spus la final oficialii Olimpiei care sunt convinși că ambele penalty-uri au fost acordate mult prea ușor.

În celălalt meci al zilei, în play-out, UTA-Minerul Motru 2-0. În play-off ASA -CS U Craiova 4-1, Metalul Reșița-CSM Vâlcea 0-2, Gloria Bistrița- FC Olt 2-1
Olimpia joacă miercuri acasă de la ora 18 cu UTA Arad.

FC Bihor: Smaranda – Letan, Fl. Lazăr, Pascariu, Lupu – Haș (32 Stancu), Bic, Străuț, Fl. Pop – Cigan (68 Sorian), Lukacs (82 Mihuț). Antrenor: Alexandru Pelici.

Olimpia Satu Mare: Miron – Muntean, Mureșan, Ene, Iuhas – Gavrilescu, Villand, Roghină (60 Rus), Faur (46 Szalkai) – Bujor, Feier (46 Boștină). Antrenor: Tiberiu Csik.

Arbitri: Marius Chițu (Târgoviște), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe) și Marius Bălan (Dej).

Clasament Play Out
1 Olimpia Satu Mare 24 pct
2 CS Mioveni 23
3 FC Bihor Oradea 22
4 FCM UTA Arad 15
5 Minerul Motru 9
6 FC Universitatea Craiova 6
[GNV]

Meci pierdut la limită, dar sătmărenii își păstrează primul loc în play-out

FC Bihor – FC Olimpia 3-2 (2-1)

Meci frumos cu goluri multe în meciul de la Oradea în partida dintre FC Bihor și FC Olimpia. Echipa din Oradea s-a impus cu 3-2 dar un rezultat de egalitate ar fi fost mai aproape de realitatea din teren. FC Bihor a condus cu 1-0, Olimpia a egalat, apoi gazdele s-au dus la 3-1. Finalul a aparținut Olimpiei, dar sătmărenii nu au reușit decât să se apropie la un singur gol.

Bihorenii au deschis scorul în minutul 5 din al doilea penalti acordat de arbitrul Marius Chițu din Târgoviște. Primul fusese acordat, pentru un presupus henț, în minutul 3 dar șutul lui Letan a fost parat de portarul Miron. La aceeași fază, după balonul respins de Miron, arbitrul a fost de părere că Bujor l-ar fi faultat pe Lupu și a acordat un nou penalti. Au urmat îndelungi proteste ale sătmărenilor, iar în cele din urmă Lukacs a transformat în gol a doua lovitură de la 11 metri. Olimpia a egalat în minutul 17 după o fază lucrată de Gavrilescu și finalizată de Bujor cu un șut din apropierea careului mic.
Au urmat apoi câteva faze frumoase la ambele porți, dar Olimpia a ratat de două ori prin Feier și Boștină. Dar, așa cum se întâmplă de obicei, ocaziile ratate s-au răzbunat iar cei care au marcat au fost orădenii în minutul 33. Golul a fost marcat după un corner la care fundașii noștri, dar și portarul Miron au ezitat în lant permințându-i lui Lukacs să înscrie de la 4 metri.

La pauză, din dorința de a întoarce rezultatul, antrenorii Olimpiei efectuează două modificări. Ies Feie și Faur și intră Szalkai și Boștină. Dar cei care marchează sunt tot jucătorii din Oradea. În minutul 67, Bic a șutat surprinzător de la 35 de metri și la învins pe Miron balonul intrând în plasă sus, la vinclu. Câtvea minute mai târziu Szalkai a avut o situație bună de gol, dar șutul lui a nimerit bara. În minutul 83 Olimpia reduce din handicap în urma unui gol spectaculos marcat de Boștină, șut sub transversală expediat de la 25 de metri.

Una peste alta, așa cum a spus antrenorul Mircea Bolba, a fost un joc pe care Olimpia nu merita să-l câștige, dar nici să-l piardă.

– FC Bihor: Smaranda – Letan, Lazăr, Pascariu, Lupu – Haș (3 Stancu), Străuț – Pop, Bic, Cigan (68 Sorian) – R. Lukacs (82 Mihuț).

– Olimpia: Miron – Muntean, Mureșan, C. Ene, Iuhas – Gavrilescu, Villand, Roghină (70 Rus), Faur (46 Szalkai) – Bujor, Feier (46 Boștină).

În celălalt meci din play-out UTA a învins cu 3-0 pe Minerul Motru.
[Constantin Demian/IZ-SM]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
Susține echipa noastră cu o donație.Donează!
+ +