FC Bihor – FC Olimpia 2-0
Olimpia a pierdut și al cincilea meci de verificare din acest sezon al pregătirilor. De data aceasta “nașul” Olimpiei a fost FC Bihor, formația orădeană, care activează în liga II-a, câștigând meciul cu scorul de 2-0.
Asta demonstrează, așa cum ne-a declarat antrenorul Tiberiu Csik că Liga a II-a ar fi fost o haină prea mare pentru gruparea sătmăreană. În plus, antrenorul Tiberiu Csik care ne-a declarat ieri că Olimpia, în formula actuală, cu greu ar fi putut face față rigorilor Ligii a II-a. La această stare de lucruri au contribuit plecările lui Zsiga, Heil, Mureșan și Gavrilescu care au scăzut la jumătate potențialul echipei sătmărene. Cum în lot nu sunt nici cadeți de valoarea (jucători sub 21 de ani), viața în Liga a II-a ar fi fost foarte grea. Revenind la meciul de sâmbătă, Olimpia a început mai bine și a avut în debutul meciului două, trei ocazii, ratate însă de Dragoș și Marinaș. Treptat, jucătorii sătmăreni au cedat fizic, au început să greșească tot mai mult, forțați și de dominarea categorică a bihorenilor. Drept urmare orădenii au deschis scorul în minutul 30, gol marcat cu un șut din fața porții, apoi, în minutul 71 au marcat din nou după o acțiune personală a unui atacant.
Pe parcursul celor două reprize antrenorii Olimpiei au folosit două garnituri diferite.
*”ˆRepriza I: Åžuta – Moș Silaghi, Iuhas, Homorozan, Marian Pop, Micaș, Botoș, Hanus, Dragoș, Marinaș.
*”ˆRepriza II-a: Coman – Molnar, Sabău, Lauruc, Glodean, Feier, Mureșan, Cosma, Ghiriti, Dănilă, Prodan.
Nu a jucat Mihăiță Pop pentru că mijlocașul sătmărean nu a ajuns la o înțelegere cu conducerea clubului iar la alți 2-3 jucători, aflați în pregătiri, s-a renunțat de comun acord.
Cantonament la Aurora
De luni, lotul Olimpiei intră în cantonament timp de 6 zile. Stagiul de pregătire va fi efectuat pe plan local, jucătorii urmând să fie cazați la Aurora, iar antrenamentele, câte 2 sau 3 pe zi, vor fi efectuate la stadionul Olimpia sau în alte locații, în funcție de starea vremii. În cantonamet vor intra toți jucătorii enumerați mai sus plus 2 sau 3 juniori din pepiniera proprie. La final de stagiu, jucătorii Olimpiei vor pleca în Ungaria, la Nyrbator, unde vor participa la un turneu în cadrul căruia vor disputa trei jocuri.
[Constantin Demian/IZ-SM]
Înfrângere și în amicalul de la Oradea
Olimpia a pierdut și amicalul jucat sîmbătă la Oradea cu echipa de liga a 2-a, FC Bihor. Învinși cu 2-0, elevii lui Csik și Dragomir au ajuns astfel la al 5-lea meci pierdut în această perioadă de pregătire .
Să sperăm că în cantonamentul care începe azi, antrenorii Csik și Dragomir vor găsi resurse de a readuce jocul echipei măcar la nivelul avut în returul sezonului trecut. Și mai mult, să le demonstreze fanilor că există viață și se pot cîștiga meciuri și fără Zsiga, Heil, Mureșan sau Gavrilescu.
Antrenorul lui FC Bihor, Gheorghe Ghit si omologul sau de la Olimpia Satu Mare, Tiberiu Csik, au trimis pe teren echipe diferite in cele doua reprise.
La capătul unui joc în care FC Bihor a fost stăpână pe situație, controlând disputa, creându-și cele mai multe ocazii de gol, dar și cu unele zvâcniri ale oaspeților, cel puțin în debutul confruntării, “roș-albaștrii” s-au impus cu scorul de 2-0, după ce la pauză conduceau cu 1-0.
Primul gol al confruntării l-a marcat Sulea, în minutul 25, în urma unei centrări venite de la Zanardini, de pe dreapta. Sulea a reluat imparabil, sub transversală, din 6 metri.
În partea a doua, după ce cei doi antrenori, Gheorghe Ghiț la FC Bihor, respectiv Tiberiu Csik la oaspeți, au schimbat complet echipele, trimițând în teren jucători noi, mai mult tineri și rezerve, a venit și golul al doilea, marcat tot de FC Bihor, printr-o foarte frumoasă execuție a decarului Sorian. Acesta a șutat cu efect din afara careului, la colțul lung al porții oaspeților, mingea ducându-se aproape de vinclu.
Una, peste alta, a fost un joc bun pentru început pentru ambele echipe, cei doi tehnicieni putând observa la lucru întregul lot de jucători, timp de 45 de minute.
“A fost un joc bun. Am regăsit lucrurile pe care le exersăm în această perioadă la antrenamente. Au fost 45 de minute de joc pentru toată lumea. Sunt și lucruri care trebuie îmbunătățite, dar sunt normale la stadiul pregătirilor în care ne aflăm”, a declarat, la final antrenorul orădean Gheorghe Ghiț.
“ Sîntem în continuare în căutarea unei formule de start care să dea randament maxim. Am avut și momente bune de joc însă din nou s-au comis prea ușor erori care ne-au costat pe tabelă. De luni ntrăm în cantonament și cu siguranță vom avea destul timp să remediem din greseli” e de părere Tibi Csik, antrenorul Olimpiei.
In poarta lui FC Bihor a revenit A. Popescu, acesta urmand sa evolueze pentru echipa bihoreana si in urmatorul sezon. Pentru FC Bihor au evoluat si jucatorii noi veniti in probe, fundașul stânga sârb Simic și mijlocașii Korujev (bulgar) și Goge.
Olimpia intră de azi în cantonament la hotel Aurora iar la finalul săptămânii va pleca la Nyirbator la un turneu.
FC Bihor: A. Popescu – Zanardini, Oltean, Petrache, Diarra (min. 17 Simic) – Florean, Coroian, Korujev, Bic – Hadăr și Sulea.
Olimpia Satu Mare: Șuta – Moș, Silaghi, Iuhas, Homorozan – Marian Pop, Micaș, Botoș, Hanus – Marinaș și Dragoș.
FC Bihor repriza II: A. Popescu (min. 80 I. Pop) – Ionescu, Bactăr, Matei, Simic – Sorian, M. Popa, Goge, Fl. Pop – Ov. Popa, Hadăr (min 67 Iorgovan).
Olimpia Satu Mare repriza II: Coman – Molnar, Sabău, Lauruc, Glodean – Fejer, Mureșan, Cosma, Ghiriti – Prodan (min. 81 Lihat) și Dănilă.
[Darius Matei/GNV]