FC”ˆOlimpia vrea trei puncte cu UTA”ˆArad
“Suntem motivați sută la sută și vrem victoria în meciul cu UTA. Sunt sigur că punctele puse în joc vor rămâne la Satu Mare”, ne-a spus vineri la prânz, antrenorul Tiberiu Csik, la puține minute după ce și-a dus cei 18 elevi în cantonament la un hotel din oraș.
Așa să fie! Victorie și trei puncte. Premisele sunt bune, a fost o săptămână liniștită la club și, fapt foarte important, băieții și-au încasat salariile restante.
O victorie sătmăreană, posibilă de altminteri, ar menține pe Olimpia pe podium. Ar fi un suport excelent pentru viitor. Tibi Csik nu are nici probleme deosebite de lot. Cu excepția lui Mureșan și R. Rus, accidentați de mai multă vreme, tot lotul este valid și în bună dispoziție de joc. Să precizăm totuși că pentru acest meci Tibi Csik nu și-a luat fiul, pe Mark, în lot ci l-a lăsat să meargă la Mediaș acolo unde juniorii A au meci cu Gaz Metan.
Bătrâna Doamnă, adică UTA, a ajuns de ieri la Satu Mare cu aceleași gânduri, victorie și trei puncte. Antrenorul Roland Nagy, fost coleg de echipă cu Csik la Steaua s-a declarat și el optimist, încrezător și are convingerea că nu va pierde disputa cu Olimpia. “Am făcut mereu meciuri bune la Satu Mare” a declarat acesta unui cotidian sătmărean. Dar UTA va avea doi jucători buni absenți din garnitura de bază, pe Gligor și Strătilă.
Una peste alta, fiind un meci de tradiție, cu un adversar cu nume în fotbalul autohton, ne așteptăm la un joc bun al Olimpiei și la spectatori mulți în tribune. Mai ales că Olimpia a lansat campania “Doi pentru Olimpia”. Adică achiziționezi un abonament și mai primești în plus o invitație valabilă pentru întreg sezonul.
Formațiile probabile:
– FC Olimpia: Åžuta – Munteanu, Tătaru, Heil, Iuhas, Villand, Selagea, Bura, Chivari, Takacs, Boștină. Antrenor: Tiberiu Csik.
– UTA Bătrâna Doamnă: Anca – Polgar, Manea, Botiș, Burlă, Man, Chindriș, Jorza, Vlad, Curtuiuș, Szekely. Antrenor: Roland Nagy.
Programul etapei a 4-a:
– “U” Cluj – Gaz Metan Mediaș
– CS Mioveni – Unirea Tărlungeni
– FC Olimpia – UTA Arad
– Râmnicu Vâlcea – Chindia Târgoviște
– FC Brașov – FC Bihor
– FCM Baia Mare – Metalul Reșița
– Åžoimii Pâncota – FC Caransebeș
Meciul este programat să înceapă de la ora 11.00. Va fi arbitrat de Rareș Vidican (Oradea), cel care va fi ajutat la cele două margini de Ferencz Tunyogi (Zalău) și Doru Lucaciu (Cluj-Napoca). Rezervă va fi Vlad Inoan (Florești), iar observatori Zoltan Tamaș (Odorheiu Secuiesc) și Attila Birtalan (Crasna).
În clasamentul Seriei a II-a, Liga a II-a, după 3 etape, Olimpia ocupă poziția a treia cu 6 puncte. Oaspeții noștri de sâmbătă se află pe locul 9 cu o victorie (1-0 cu “U” Cluj), un egal (2-2 cu Mioveni) și o înfrângere (1-2 cu Gaz Metan).
[Constantin Demian/IZ-SM]
Tibi Csik vs. Roland Nagy, duelul foștilor colegi de la Steaua
Foști colegi la Steaua în anii 90, Tiberiu Csik și Roland Nagy se vor revedea sâmbătă dimineața, la Satu Mare, în cadrul etapei a patra a ligii secunde, seria Vest. Primul e acum tehnician la Olimpia iar al doilea a preluat din 2013 noua UTA Bătrâna Doamnă Arad.
Ambele echipe vin după rezultate nesatisfăcătoare, drept pentru care punctele devin foarte prețioase.
Olimpia și UTA Arad se vor duela astăzi de la ora 11 și, ca-n vremurile bune, ambele echipe vor avea galerii în tribune.
Tibi Csik spune că elevii săi sunt ceva mai liniștiți după ce și-au încasat restanțele bănești pe lunile iunie și iulie iar acesta speră să existe acea mobilizare generală pentru a treia victorie stagională.
“Dacă jucăm cu ambiție și rămânem concentrați pe tot parcursul meciului, nu văd de ce nu am câștiga. Sigur, întâlnim o formație de tradiție, cu multe individualități, foști jucători de Liga 1, dar, parcă, noi ca echipă stăm puțin mai bine. Eu zic că suntem mai sudați decât UTA, dar asta trebuie s-o demonstrăm pe teren. Bineînțeles, va mai conta și forma de moment a jucătorilor și, poate, chiar aportul juniorilor din ambele formații. Ca și noi, UTA are doar 5-6 fotbaliști cu experiență, restul sunt tineri și cred că așa e normal să fie cel puțin la nivelul ligii secunde. Așa am crescut și eu și Roli, cu bătrâni lângă noi, nu altfel”, a adăugat Csik.
Tiberiu Csik a vorbit și despre actualii portari ai “Bătrânei Doamne”, care au apărat recent culorile lui “Oli”.
“Am fost foarte mulțumiți atât de Miron, cât și de Anca Trip, dar în momentul în care ne-am despărțit de ei nu le-am putut oferi mai mult. Până la urmă, e normal ca fotbalistul să aleagă ceea ce e mai bine pentru el. Oricare dintre cei doi va apăra, ne va fi greu să le dăm gol, dar până la urmă va conta forța colectivului”, a adăugat “principalul” sătmărenilor.
În fine, acesta e mulțumit că tabloul echipelor cu tradiție în fotbalul românesc se întregește treptat, măcar la nivelul ligii secunde.
“E altfel cu FC Baia Mare sau UTA în Liga a 2-a. Sperăm să supraviețuiască și Bihorul cumva, Poli vine și ea din urmă, e altfel când joci împotriva echipelor cu mulți susținători. Sunt sigur că UTA va avea mulți suporteri sâmbătă la Satu Mare, pe noi ne bucură acest lucru. Până la urmă, jucăm fotbal în special pentru oamenii din tribună”, a concluzionat Csik.
Olimpia îi are în continuare indisponibili pe Rus și Mureșan. În rest nu sunt probleme cu accidentările iar de suspendări încă nu poate fi vorba”¦
Olimpia ar putea începe în formula: Băican- Munteanu, Tătaru, Heil, Iuhas- Takacs, Villand, Chivari, Bura-Faur, Boștină.
Suporterii beneficiază de promoția cumperi un abonament cu 60 de lei și primești o invitație gratuită la toate meciurile de acasă din acest sezon.
Nagy îl laudă pe Csik: “Un băiat modest și serios!”
Arădenii nu o subestimează deloc pe “Oli”, mai ales că aceasta a strâns 6 puncte din 9 posibile în această stagiune. La fel de adevărat este că cele două victorii au venit cu codașele Reșița și FC Bihor, pentru ca formația de sub Turnul Chindiei să se dovedească o nucă prea tare pentru galben-albaștri.
“Ca la fiecare joc important, mergem cu gândul de a câștiga și de a veni cu cele trei puncte. Au început cu un rezultat surprinzător la Reșița, cu scor la care nu se aștepta nimeni, 0-5. Au întors meciul cu FC Bihor după ce au fost conduși cu1-0, apoi au fost învinși la Chindia cu 2-0. Au echilibru, dar au și ei, ca fiecare echipă, părțile lor slabe. Lumea va veni la stadion, din informațiile noastre, e pozitiv când o echipă gen UTA se prezintă la Satu Mare”, a spus Roland Nagy pentru sportarad.ro.
Când a venit vorba despre punctele forte ale adversarului, antrenorul “alb-roșilor” a adăugat:
“Întâlnim o echipă cu continuitate pe banca tehnică. Antrenorul e un băiat modest, serios, sunt sigur că a transmis echipei calitățile sale. Am fost coleg cu Tibi (n.a. Csik) la Steaua, știu ce fel de om este, le transmite mereu băieților lui o agresivitate pozitivă. Olimpia a fost întotdeauna o echipă arțăgoasă, informațiile despre ei nu ne lipsesc. Dar avem și noi atuurile noastre, sperăm să câștigăm!”.
De când a revenit pe scena eșalonului secund, Olimpia nu a pierdut niciun punct în fața “alb-roșilor”, indiferent pe ce teren s-au jucat partidele.E drept că era o altă UTA”¦
La UTA BD, Strătilă e incert iar Gligor va absenta sigur sâmbătă.
[GNV]