Comunicat Voluntari Olimpişti

Având în vedere că este a doua oară când mutăm un meci pe care in mod normal ar fi trebuit sa il disputăm pe stadionul Olimpia Daniel Prodan, tinem să aducem următoarele precizări:
In momentul in care am știut că trebuie să organizăm meciul de Cupă (Cu două zile înainte din nefericire) am început demersurile in acest sens. Am discutat cu administrația stadionului și cu cei de la CSM care folosesc si ei stadionul. Administrația a luat la cunoștință de intenția noastră fără a avea obiecțiuni cu precizarea că CSM avea programat de la ora 17 antrenament. S-a discutat cu cei de la CSM și au fost de acord să mute antrenamentul in altă parte pentru a putea juca noi. Din păcate, ce nu am putut prevedea a fost ploaia de noaptea trecută. Terenul fiind impracticabil cei din administrația stadionului au apelat la înțelegerea noastră pentru a juca în altă parte având în vedere că sezonul nu este gata iar o eventuală degradare a gazonului ar afecta meciurile programate de acum încolo. Cum si pe stadionul Someșul a plouat la fel de mult, am apelat la varianta Doba, cei de acolo fiind amabili să ne permită să jucăm pe terenul lor.
Sperăm ca aceste precizări să lămurească lucrurile iar mutarea meciului să nu fie un impediment în susținerea echipei.

#OlimpiaSuntemNoi

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.