Bona: “Olimpia este principala contracandidată la promovare”

Antrenorul divizionarei C, Corona Brașov, Daniel Bona este încântat de evoluția echipei sale în Seria a 6-a, acolo unde brașovenii au reușit să termine turul pe primul loc. Plecat la drum cu o echipă tânără, tehnicianul Coronei este conștient că în a doua parte a sezonului lupta pentru promovare va fi una înverșunată, dar și stânjenită de anumite practici neortodoxe de care echipele satelit din serie ar fi susceptibile.

“Ne gândim la ce ne așteaptă în retur deja, suntem foarte bucuroși că am terminat pe primul loc și nu ne gândeam că puteam ajunge aici. Am plecat la drum cu un lot în care erau 14 jucători noi la echipă. Corona Brașov este un club format doar de 4 ani, am preluat această echipă din Onoare și an de an am avut obiective de promovare. Anul trecut am terminat pe locul 4 având numai jucători brașoveni, dar ne-am dat seamă că fără să aducem și alți jucători nu putem să promovăm. Am avut grijă să aducem și jucători tineri și media de vârstă a echipei noastre este de 22 de ani” s-a confesat Bona.

“Am o linie de apărare de 21 de ani. Cu statura stăm bine. Avem doi fundași centrali înalți cu doi fundași laterali de 1.85 și 1.75, deci o linie defensivă destul de masivă. A fost greu să aduc toți jucătorii la un nivel asemănător.

Echipa cu care ne vom duela este Olimpia Satu Mare, cu ei vom duce o bătălie crâncenă pentru primul loc. În serie mai sunt un grup de 4-5 echipe bune, Seso Câmpia Turzii, Zalăul, Tărlungeniul…”, a declarat Daniel Bona, în exclusivitate pentru Sport Total FM, în emisiunea “Fotbal la matineu” cu Horațiu Sima și Mihai Andrieș.
[ProSport]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
Susține echipa noastră cu o donație.Donează!
+ +