Bogdan Andone îşi doreşte un atacant şi un preparator fizic la Olimpia
Începută cu întârziere, conferinţa de presă organizată ieri de FC Olimpia a fost onorată de antrenorul Bogdan Andone şi team-managerul Attila Karda. Din păcate, informaţiile furnizate de cei doi au fost destul de puţine.
După părerea lui Bogdan Andone, Olimpia a pierdut 4-5 jucători împortanţi făcând trimitere la golgeterii Buhăescu şi Mărkuş. Pentru că aceştia nu şi-au mai prelungit înţelegerile cu Olimpia, formaţia are mare nevoie de un atacant, de un vârf de careu. Din păcate, aşa cum ne-a spus Bogdan Andone, din cauza unor oferte neatractive, sub 3.000 de lei, Chiţu (ex Viitorul Constanţa) şi Pătulea (Farul) au refuzat clubul sătmărean.
Attila Karda ne-a declarat că a ales să vină la Satu Mare atras de proiectul Olimpiei, unul ambiţios care se va derula pe 3-4 ani. “Ştiu, în prezent situţia financiară a clubului este una dificilă, Olimpia a pierdut 3-4 jucători importanţi. Dar în timp vrem să avem o echipă competitivă care să-şi fixeze un alt obiectiv decât cel al evitării retrogradării”. Revenind la Bogdan Andone, acesta ne-a mai declarat că va lucra ca secund cu Levente Paul, fostul jucător al Olimpiei. La remarca făcută de un gazetar cum că Levi nu are licenţă de antrenor, Andone a părut mirat şi a spus că atunci se va gândi să-şi aducă lângă el un secund cu licenţă. Tot Bogdan Andone ne-a spus că se gândeşte să aducă un preparator fizic, unul care a lucrat la Viitorul Constanţa.
Din păcate, chiar dacă s-au trimis la Federaţie contractele jucătorilor care au semnat cu Olimpia, cei prezenţi nu ne-au putut pune la dispoziţie lotul care va reprezenta gruparea sătmăreană în viitorul sezon. Ciudat!!
Ce am am aflat că s-a renuţat la olandezul Van Dotten (ex U Cluj), că francezul Brice (Unirea Dej) a semnat cu Olimpia şi că de vineri, s-a alăturat lotului şi mijlocaşul Duruş (ex FC Baia Mare).
Altfel, pe motiv că petrurbăm programul de pregătire, ne-a fost refuzată obişnuita poză de grup pe care o facem de ani de zile înainte de începerea sezonului. Este o premieră a ultimilor ani.
Sursa: Informatia Zilei
Bogdan Andone, numit oficial antrenorul Olimpiei
Pentru prima dată de când a fost uns antrenor al Olimpiei, Bogdan Andone, alături de managerul Attila Karda au răspuns întrebărilor ziariştilor.
Primul a vorbit managerul Karda, care a declarat că a ales să vină la Satu Mare pentru că a fost atras de proiectul de aici. “Clubul este într-o situaţie dificilă, au plecat 4-5 titulari, dar vrem să creem o echipă competitivă. Încercăm să mai aducem jucători, dar nu prea găsim decât cu pretenţii salariale peste posibilităţile actuale. Aşteptăm să vedem de la iarnă, când se va vota noul buget, ce vom face”, a completat managerul din Tg. Mureş.
Nici Andone nu a fost mai optimist, spunând că jucătorii care au plecat au fost exponenţiali, iar echipa are nevoie de întăriri. S-a vorbit de jucători de la Dinamo, Steaua, Astra etc., dar bugetul de salarii nu permite aducerea la Olimpia de jucători de o asemenea valoare. “Cei cu care am lucrat deja se mişcă foarte bine, dar mai sunt multe de pus la punct. Sperăm să începem campionatul cu dreptul. Avem nevoie de un vârf de atac, suferim pe partea ofensivă, dar vom găsi soluţii. Tot respectul pentru jucătorii care au rămas, dar mai avem nevoie de 2-3 jucători de valoare”, a declarat Andone.
Obiectivul trasat de conducerea clubului este acela de a evita retrogradarea, dar cei doi au ambiţii mai mari. De menţionat că de la locul 16 în jos, inclusiv, se retrogradează în Liga a III-a.
Despre lot, nu am aflat nimic, acesta nu a fost încă definitivat, dar numără o mulţime de jucători tineri.
Iar despre adversara de sâmbătă a Olimpiei, Metalul Reşiţa, nu cunoaştem nici un detaliu. Unii spun că Metalul nu se va prezenta la Satu Mare, alţii că vor veni cu echipă bună, gata să câştige în prima etapă. “Eu sunt sigur că vor veni cu gânduri mari la Satu Mare, trebuie să fim pregătiţi”, a încheiat Karda.
Sursa: Gazeta de Nord Vest