Adrian Marinaș: “ Îmi doresc din tot sufletul să promovez cu Oli în Liga a 3-a!”

Jucătorii au avut parte ieri de un banchet de final de sezon 

Cu obiectivul îndeplinit, jucătorii Olimpiei au fost ”convocați” de conducerea clubului la o masă festivă de final de sezon. Banchetul ținut la Schwab a coincis și cu sărbătorirea zilei de naștere a președintelui AJF-ului, Ștefan Szilagyi și a vicepreședintelui AJF, Zoltan Pataki.
Sufletul petrecerii a fost mijlocașul Manu Mureșan care a ”confiscat ” microfonul și le-a oferit dedicații muzicale colegilor.
Atacantul Adrian Marinaș a promis în numele echipei că vor face tot posibilul să readucă Olimpia în liga a 3-a.” Îmi doresc din tot sufletul să promovez cu Oli în Liga a 3-a. De aceea am și venit acasă din Ungaria. Sîntem pe drumul bun, ne-am cunoscut din mers cu băieții, dar acum atmosfera e foarte bună în vestiar”, a spus Marinaș care a recunoscut că la început au apărut și mici disensiuni între băieți. ” Nu ne cunoșteam prea bine nu am jucat împreună și acest lucru s-a văzut în primele etape. Meciul cu Dacia Medieș a demonstrat că acum sîntem o echipa adevărată”, a mai spus Marinaș care ar vrea să plece săptămîna viitoare la București la partida Steaua-Liverpool. ”Nu știu dacă o să mă învoiască domnul Csik. M-a chemat prietenul meu Gardoș și tare aș vrea să-l văd jucînd. Poate-i port noroc așa cum ne-a purtat el duminică la Medieș”, a mai adăugat Marinaș.
De altfel jucătorii Olimpiei nu intră încă în vacanță. Antrenorul Tibi Csik a mai programat în următoarele două săptămîni cîteva ședințe de pregătire și-n plus , marți de la ora 14, echipa Olimpiei va susține un amical la Satu Mare cu divizionara C, FC Zalău.
Olimpia a terminat turul ligii a 4-a pe primul loc în seria A cu 15 victorii din tot atîtea jocuri.
[Florin Mureșan/GNV]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
Susține echipa noastră cu o donație.Donează!
+ +