Înfrângere pe final
Olimpia a piredut pe final amicalul de joi seara de la Balamzújváros. Elevii lui Csik și Dragomir au cedat cu 1-3 în fața echipei de liga a 3-a din Ungaria, Cigand SE, după un meci pe care l-au dominat clar dar în care gazdele mai eficiente s-au desprins în ultimele două minute!
Cigand , echipă la care evoluează și foștii olimpiști Roszel, Tempfli, Csik și Kinczel, a deschis scorul în prima repriză prin Kovacs. Olimpia a revenit după pauză și a egalat prin Cadar. Sătmărenii au dominat și au trimis de trei ori mingea în bară iar Iuhas a ratat incredibil din 2m.
Iar cum ocaziile se răzbună, în ultimele două minute gazdele au punctat în două rânduri profitând oarecum și de oboseala băieților noștri. Joni și Csorba au marcat golurile care au adus o victorie oarecum nesperată pentru Cigand.
Olimpia a jucat în prima repriză cu Băican- Opriș ,Heil, Iuhas, Gîț- Cadar, Åžimon, Roghină, Roatiș- Bîgiu, Feri. În repriza secundă au evoluat: Cherecheș- Munteanu, Bălău, Heil, Iuhas- Cadar, Villand, Selagea, Roatiș- Sălăgeanu, Faur.
Pentru Cigand au intrat: Sánta T. (Félegyházi) – Kinczel, Sipos, Albert, Kovács – Burics – Csorba, Jóni, Kis (Barcsay), Katona – Popescu. Antrenor: Fogarasi Zoltán.
Olimpia va juca și sâmbătă un meci amical, tot în Ungaria, cu Kisvarda, o nou-promovată în Liga a 2-a.
Declarații:
“Un meci bun, mai ales în repriza a doua pentru noi. Am dominat clar, doar că am ratat foarte mult. La numărul de ocazii cred că scorul corect era 7 sau 8 la 3 pentru noi. Dar ăsta e fotbalul”¦ Jucăm și sâmbătă la Kisvarda și apoi încet vom trage linie și vom stabili lotul” spune antrenorul Tibi Csik care și-a reîntâlnit la Balamzújváros fiul cel mare, pe Krisztof. Acesta e legitimat la Cigand dar n-a intrat împotriva Olimpiei.
“Krisztof a jucat în primul meci al lui Cigand, cu Mateszalka, la fel și Roszel iar pe Kinczel l-au folosit împotriva noastră. E o echipă care se va întări mult în acest sezon și țintește promovarea. Au condiții foarte bune. Nu mai spun ce e la Balamzújváros, echipa care i-a luat pe Zsiga și Karikas”¦ au condiții extraordinare”, a explicat antrenorul Olimpiei, Tibi Csik.
La rândul său, Ervin Kinczel, jucătorul celor de la Cigand a declarat: “Echipa dorește să promoveze în liga a II-a și îmi doresc să pot ajuta la îndeplinirea acestui obiectiv. Sunt foarte mulțumit de condițiile financiare și de ce am găsit aici. Cel mai mult îmi doresc să fiu sănătos și să joc cât mai multe meciuri”.
[GNV]
Sătmărenii rămân fără victorie în amicale, 1-3 cu Cigand SE
Al treilea amical al Olimpiei în decurs de 5 zile s-a soldat cu o înfrângere pentru formația sătmăreană. Olimpia a pierdut, scor 1-3, în Ungaria, în fața echipei Cigand SE din al treilea eșalon al țării vecine.
Gazdele au condus cu 1-0 la pauză după care, în debutul reprizei secunde, Cădar a egalat cu un șut expediat de la circa 20 de metri. Au urmat apoi 4-5 ocazii ale Olimpiei, cu trei șuturi în bară. Dar cei care au marcat au fost jucătorii unguri, în minutele 85 și 88.
Olimpia a jucat cu: Băican – Gîț, Heil, Iuhas, Opriș, Roghină, Åžimon, Roatiș, Cădar, Bigiu, Toth/Sălăgeanu, Selagea, Villand, Bălău, Munteanu.
Sâmbătă formația sătmăreană va disputa un alt meci de pregătire, tot în Ungaria, la Kisvarda cu formația locală proaspăt promovată în Liga a II-a.
[Constantin Demian/IZ-SM]