Un fost stelist în curtea Olimpiei
FC Olimpia a mai perfectat un transfer de marcă. Este vorba despre fostul stelist Mihai Onicaș, mijlocaș de meserie. Sâmbătă, la meciul “școală” a echipei fanion a fost prezent și Onicaș, cel care a semnat un contract valabil pe doi ani cu Olimpia.
Mijlocașul de 24 de ani venit de la ASA Tg. Mureș a jucat în 2009 la Steaua sub comanda lui Bergodi, după care a ajuns în curtea celor de la Poli Iași și FCM Tg. Mureș. A mai trecut și pe la Unirea Urziceni și Viitorul Constanța, iar acum îl vom vedea evoluând la Satu Mare. Cota de piață a acestui jucător este de 300.000 de euro, conform site-urilor de specialitate.
Prin aducerea lui Onicaș la Satu Mare se dorește întărirea liniei mediene, deși este un jucător cu un profil defensiv. Cu siguranță va aduce un plus în echipa sătmăreană care se pregătește cu pași repezi de startul noului sezon.
În ceea ce privește definitivarea lotului, antrenorul Cosmin Bodea mai așteaptă un jucător de bandă stângă. Pe ultima sută de metri s-ar mai putea perfecta unul, două transferuri. Nu s-a renunțat la aducerea mijlocașului stânga Ciprian Brata sau a cadetului Păun de la CFR Cluj. Însă lucrurile trebuie să decurgă rapid, pentru că joi se încheie perioada de “mercato”. Olimpia intră în ultima săptămână de pregătiri înaintea debutului în sezonul 2014-2015 al Ligii a II-a, pentru că pe 30 august galben-albaștri se deplasează la nou-promovata Caransebeș.
[Daniel Chiorean/GNV]
Ex stelistul Mihai Onicaș este noul jucător al Olimpiei
Sâmbătă, la jocul școală dintre jucătorii Olimpiei am remarcat o figură nouă în tribuna stadionului sătmărean, Mihai Onicaș, fostul jucător al Stelei acum 3-4 ani, dar și al altor echipe din Liga I și a II-a. După ce a asistat la o parte din antrenament, Mihai Onicaș, însoțit de președintele Dan Băbuț și de Ioan Câmpan, au coborât în biroul de sub tribună unde au semnat căteva hârtii. “Ne-am înțeles asupra unor detalii din contract iar Mihai Onicaș va fi jucătorul nostru pentru următorii 2 ani” ne-a spus peședintele Dan Băbuț. În schimb Mihai Onicaș a fost destul de laconic și a rostit puține cuvinte. “Da, ne-am înțeles, dar acum plec acasă și mă întorc miercuri” ne-a spus acesta după care a acceptat să pozeze cu tricolul Olimpiei în mână.
Mihai Onicaș este în vârstă de 24 de ani, joacă pe postul de mijlocaș defensiv. A început fotbalul la Universiatea Cluj iar pe parcursul carierei a evoluat la Steaua, Poli Iași, Unirea Urziceni, Viitorul Constanța și la ASA Târgu Mureș, echipă la care a fost coleg în sezonul trecut cu sătmăreanul Walter Heil. Este internațional de juniori și tineret iar valoarea lui pe piață, conform “transfermarket” este de 300.000 de euro, maximum – 700.000 de euro – fiind atins pe vremea când era la Steaua și era antrenat de Cristiano Bergodi.
Având în vedere că până la startul campionatului mai sunt puține zile, probabil că Mihai Onicș este ultimul jucător venit la Olimpia în această vară. Asta dacă până vinei nu se rezolvă situația lui Ciprian Brata. Atacantul sătmărean, aflat în litigiu cu Pandurii, este în în momentul de față la Târgu Jiu unde se antrenează separat, este pus pe lista de transferări dar clubul refuză să îi achite restanțele salariale.
[Constantin Demian/IZ-SM]