Satelitul atacă faza I a Cupei României

FC Olimpia II nu a avut o vacanță prea liniștită, mai ales că astăzi joacă primul meci oficial după scurta pauză. Echipa antrenată de Mircea Bolba și Cristian Popa întâlnește în turul întâi al Cupei României Bihorul din Beiuș.

Practic un duel între două echipe de top de Ligă a IV-a, care și-au câștigat dreptul de a merge mai departe, din postura de învingătoare ale fazelor județelor Satu Mare, respectiv Bihor.
Partida este programată la ora 17.30 și va fi arbitrată de o brigadă din Zalău, cu Valeriu Demian”ˆla centru, ajutat la cele două margini de Sergiu Corb și Ioan”ˆCozorici.
Lotul sătmărenilor va avea în componență jucători de la grupa juniorilor A, completat de seniorii care au evoluat mai puțin în amicalul de ieri de la Baia Mare.
“Mergem la victorie, normal, chiar dacă alții cred altceva. Suntem Olimpia Satu Mare! Sperăm doar să nu ne fluiere Heidiner să mai pățim ca și în barajul cu Bălan”, a spus antrenorul Cristian Popa.
Delegația va porni la drum în jurul orei 11.30 cu un singur țel: victoria. În caz de egalitate se vor juca două reprize de prelungiri a câte 15 minute, iar dacă egalitatea persistă se trece la loviturile de departajare.
Dacă va trece de Beiuș, Olimpia II va juca în faza următoare, pe 29 iulie, pe teren propriu și va întâlni o echipă din eșalonul trei, după care poate să dea chiar peste echipa mare a Olimpiei.
Iar la meciul din aceeași fază, Viitorul Ulmeni – Unirea Dej, a fost delegată o brigadă sătmăreană alcătuită din Szabolcs Kovacs, Dănuț Costea și Tamas Kopriva.
[GNV]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
Susține echipa noastră cu o donație.Donează!
+ +