Olimpia joacă miercuri în Bihor cu SC Bacău

Olimpia Satu Mare continuă seria meciurilor de pregătire din perioada precompetițională. Astfel, formația sătmăreană va întâlni miercuri, cu începere de la ora 17.30, echipa SC Bacău, proaspăt promovată în Liga II-a.

Echipa din Bacău se află în momentul de față în cantonament la Felix și a solicitat grupării sătmărene disputarea acestui joc. Cele două echipe au mai convenit să dispute și un al doilea meci, pe 23 august, la plecarea grupării moldave spre casă. În ce privește meciul amical cu CSMS Iași, o altă echipă venită în pregătiri din Moldova, acesta a fost contramandat.

Partida de miercuri dintre Olimpia și SC Bacău se va juca în județul Bihor, pe terenul din comuna Paleu.

Altfel, conducerea Olimpiei a renunțat la cei trei jucători veniți în probe prin filiera CFR Cluj. Tiuț, Lupu și Mândrușca s-au întors acasă pentru că nu au corespuns așteptărilor antrenorilor sau pentru că nu s-a ajuns la un acord în ce privește clauzele din contract.

Oricum, în contextul în care politica clubului este una de a da credit jucătorilor localnici, din oraș și județ, decizia este în parte justificată. Dar numai în cazul în care antrenorii au pe posturile celor de mai sus soluții mai bune. Adică jucători mai buni. În caz contrar, patriotismul local poate duce gruparea sătmăreană la pierderea unor puncte importante.
[Constantin Demian/IZ-SM]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
Susține echipa noastră cu o donație.Donează!
+ +