Microbistul român nu-și iubește echipa

Probabil că titlul acestui articol v-a surprins neplăcut, poate chiar v-a supărat, însă sunt cât se poate de serios când spun acest lucru. Vreau, prin acest articol, să vă explic ce m-a condus la această concluzie, cât și să încerc să aduc niște contra-argumente multelor scuze care apar pe străzi, în baruri sau pe social media.

Probabil  cel mai simplu de observat e prezența scăzută a spectatorilor pe stadioane. Conform transfermarkt.com, în sezonul 2018-2019 Liga 1 a avut o medie de spectatori de 3.528 de spectatori. Clasamentul pe echipe arată astfel: Universitatea Craiova pe primul loc cu 14.931, urmată de FCSB cu doar 6.486. La capătul opus îi avem pe Concordia Chiajna cu 923 și FC Voluntari cu 858. În cazul Craiovei poate că pare un număr bun, însă dacă luam în considerare capacitatea stadionului (30.929), observăm că media e sub jumătate din capacitatea stadionului. 

În același sezon în Liga 2 am avut o medie de 1.087 de spectatori cu clasamentul  la media de spectatori condus de Petrolul Ploiești cu 3.868 la o capacitate a stadionului de 15.500 locuri și U Cluj, 3.490 la o capacitate de 30.246. La coada clasamentului i-am avut pe Balotești cu 235 și Ripensia cu doar 189 de spectatori. 

Prin comparație, în liga a 2-a germană a fost înregistrată o medie de 19.125; în Serie B – 7.365; în Championship (liga a doua din Anglia) – 18.645. Știu deja  că veți argumenta faptul că acolo au condiții mult mai bune și fobal mult mai bun, sunt de acord. Însă de ce s-ar complica cu birocrația autoritățile locale sau naționale să modernizeze un stadion la care umblă de obicei abia câteva sute, poate puțin peste 1.000 de persoane? În schimb, dacă ar fi meci de meci 3.000-4.000 de oameni, poate aceste modernizări ar avea mai mult sens. Și vorbesc aici la nivel de liga a 2-a și a 3-a, dacă un așa număr de oameni ar cere niște fapte de la autorități, sunt sigur că acestea ar lua în serios aceste dorințe.

Un alt argument pe care îl văd foarte des invocat e calitatea slabă a fotbalului prestat de jucători. Aici, în schimb, nu mai pot fi de acord. Ca suporter ar trebui să-ți iubești echipa și la bine, și la rău, poate mai ales la rău. Ca exemplu în acest caz îi dau pe fanii Dynamo Dresda care au ieșit în fața stadionului și au cântat pentru jucătorii lor… după ce echipa a retrogradat din Bundesliga 2 în acest sezon. Un alt exemplu poate fi atmosfera superbă de la meciul Licata – Palermo din Serie D, liga a 4-a italiană. Acești suporteri nu-și abandonează echipele nici în ligile mai joase. În România avem vorba aceea: „Nu contează liga când iubești echipa!”; or, această vorbă se aplică la doar o parte mică din suporteri.

Să nu uităm de faptul că echipele din România stau foarte prost financiar, multe cu riscul de a nu termina un campionat pe care l-au început. În cazul acesta, de unde să ofere un fotbal de calitate? La această problemă, prezenta mare a suporterilor poate fi o parte din soluție.
La noi, la Olimpia, daca 5.000 de sătmareni ar dona o singură dată 120 de lei, ar aduce la club banii necesari unui sezon in liga a 3-a, aproximativ 125.000 euro. Doar 120 lei pe un an sau 10 lei pe lună și am putea participa în liga a 3-a. Sau ar putea acoperi prețul achiziționării unui teren pentru o viitoare bază de antrenament care e o investiție pe termen lung.

La un club de liga 1 precum Poli Iași sau de liga a 2-a precum Petrolul Ploiești, vânzarea a 6.000 de abonamente la un preț de 120 lei aduce în contul clubului aproape 150.000 euro, bani care pot asigura salariile pe un sezon a 4-5 jucători, pot aduce un gazon nou pe stadion, pot acoperi mentenanța stadionului și a bazei sportive.

Așadar, stimați microbiști, de ce nu vă iubiți echipele?


Autor: Bute Maximilian