La antrenamentele Olimpiei au revenit Marinaș și Feier
Jucătorii Olimpiei au intrat în a treia zi de antrenamente. Iar față de cele relatate după întâlnirea de luni, la antrenamentul de ieri au mai venit trei jucători, Marinaș și Feier care s-au întors din vacanță și Raul Crișan care se pregătește până încep cei de la Dinamo II, cu lotul Olimpiei.
Tot cu lotul Olimpiei se pregătește și fundașul Cornel Ene, un jucător care și-a făcut junioraul la Viitorul Satu Mare (echipa lui Zoltan Ritli) dar care s-a transferat recent la CFR Cluj și care a evoluat la a doua echipă clujană. In ce-l privește pe Cosmin Iuhas, așteptat ieri la Satu Mare, acesta și-a amânat, cu câteva zile, revenirea la gruparea sătmăreană. Având în vedere că sâmbătă Olimpia întâlnește pe Rapid, antrenamentul de ieri a constat într-un joc școală la care au participat aproape toți jucătorii. Excepție a făcut Micaș, mijlocașul sătmărean având un program de pregătire special după operația suferită în urmă cu 3 luni.
[Constantin Demian/IZ-SM]