Juniorii A, felicitați de oficialități!
La nivelul juniorilor A, Olimpia a câștigat în această săptămână prima ediție a Cupei Federației. Elevii lui Lulu Dragomir s-au impus marți la penalty-uri după o finală tensionată cu CSM Râmnicu Vâlcea la care a asistat toată conducerea FRF. Ieri, trofeul câștigat la Mogoșoaia a fost prezentat, în cadru festiv, într-o conferință de presă la stadionul Olimpia la care a ținut să fie prezent și președintele Consiliului Județean, Adrian Åžtef.
“Îi felicit pe acești băieți, pentru acest trofeu câștigat. Am mare încredere în ei că vor ajunge în scurt timp la echipa mare. Lumea trebuie să înțeleagă că dacă am pornit acest proiect avem datoria de a-l continua. Olimpia nu e a lui Adrian Åžtef, a lui Dorel Coica sau a lui Dan Băbuț ci a acestor copii, a sătmărenilor”, a punctate președintele Consiliului Județean, Adrian Åžtef care a mai amintit că își dorește ca pe viitor să le poată asigura acestor juniori condiții mai bune de antrenament.
“De aceea vrem să preluăm și să amenajăm baza sportivă de la Someșul. Unde sperăm ca împreună cu Federația să punem bazele unui centru de excelență. Am vorbit de multe ori cu președintele Răzvan Burleanu și dacă vom prelua acea bază ne vor sprijini pe viitor. Avem copii talentați care au nevoie de acest club care să evolueze în Liga a 2-a , și, de ce nu, pe viitor chiar în prima ligă”, a mai amintit Adrian Åžtef.
oliprimar
Acesta i-a rugat pe consilieri să nu politizeze sportul și mai ales Olimpia. “Dacă am promis sprijin trebuie să ne ținem de cuvânt. Nu să dăm bani cu țârâita”, a spus Adrian Åžtef cu trimitere la consilierii locali.
De altfel, Consiliul județean și-a onorat până acum obligațiile financiare față de Olimpia. Anul acesta s-au alocat 800.000 lei din cota de 1.200.000 urmând ca diferența să fie dată în a doua parte a anului.
“Eu nu fug de răspundere, voi fi mereu alături de acest proiect, acum aștept ca și consiliul local să respecte înțelegerea”, a adăugat președintele CJ, Adrian Åžtef.
Imediat după întâlnirea de la stadion, primarul Dorel Coica a ținut să-i felicite pe juniori și i-a primit în sala mică de ședințe. “Îi felicit și eu pe acești băieți pentru trofeu și-i asigur de tot sprijinul meu și al Primăriei și pe viitor. Subiectul Olimpia nu trebuie politizat”, a transmis primarul Dorel Coica. Alături de primarul Coica s-a aflat și deputatul Octavian Petric.
Catrinel Raț, oficial manager sportiv la Olimpia
În cadrul conferinței de presă de la stadion, președintele executiv Dan Băbuț l-a anunțat oficial ca nou manager sportiv la Olimpia pe Catrinel Raț. Fost vicepreședinte la club între 1995 și 1997 și apoi președinte până-n 2008, Catrinel Raț s-a arătat încântat de revenirea în fotbal. “Am stat lângă Olimpia și în perioade foarte bune, dar și în perioade foarte proaste. În 2007, datorită lipsei oricărui sprijin financiar, a trebuit să mut echipa la Åžimleu. Nu a fost o decizie ușoară. Sper că aportul meu să fie unul bun și consistent. Olimpia este pe un drum bun și știu că rezultatele bune vor aduce suporterii înapoi la stadion. Sper să începem să jucăm fotbal spectaculos. Un meci de 4-3 cu siguranță va fi mai atractiv decât un 1-0 și va aduce oamenii pe stadionul Olimpia. Sunt posturi deficitare pe care vom încerca să le acoperim, de ce nu, chiar de la echipa de juniori aici prezentă”, a afirmat Catrinel Raț. Catrinel Raț îl înlocuiește pe Ioan Gurzău a cărui prezență de o jumătate de an la Satu Mare a fost “sublim㔦 dar a lipsit cu desăvârșire” vorba lui nenea Iancu”¦ Înregistrarea conferinței de presă va putea fi urmărită luni seară, de la ora 20,45 în cadrul emisiunii Săptămâna sportivă de la Nord Vest TV.
[GNV]
Åžtef și-a onorat obligațiile financiare față de Olimpia
Juniorii A și-au prezentat trofeul cucerit la Cupa Federației, Catrinel Raț – manager sportiv
olimpiaÎn sala de conferințe a stadionului Olimpia s-au tratat vineri mai multe subiecte legate de echipa fanion a orașului, dar și de juniorii clubului care au obținut zilele trecute un rezultat remarcabil cucerind Cupa Federației la juniori A. Totodată, a fost prezentat oficial noul manager sportiv în persoana lui Catrinel Raț.
Dacă se întâmplă ceva cu Olimpia, vina va fi a Primăriei și a Consiliului Local
“Noi ne-am făcut datoria către club, sprijinim proiectul Olimpia. Dacă se va întâmpla ceva cu Olimpia, vina nu va fi a conducerii clubului. Sperăm că vom putea să-i convingem pe consilieri că acest proiect este pentru sătmăreni, nu pentru Åžtef, Coica și Băbuț. Nu trebuie sancționați cei de la Olimpia”, precizează Åžtef.
Conferința de la stadion a început la ora 10.00. Chiar dacă se zvonea că va fi prezent și primarul Dorel Coica, acesta nu a venit. Motivul? De la ora 11.00 a susținut și el o conferință la Primărie în care a tratat și subiectul Olimpia. Acesta speră ca după rectificarea bugetară de luna viitoare, clubul sătmărean să-și primească restul de 750.000 lei.
Mai multe informații găsiți în ediția tipărită a cotidianului Informația Zilei de sâmbătă, 6 iunie.
[Ionuț Blăjean/IZ-SM]